Perfect tempera-mental

Nu știu alții cum sunt, dar eu de când cu termoscanarea asta la cap mi-am format o părere foarte bună despre mine. Mi-a fost luată temperatura în mai toate instituțiile vasluiene și s-ar prea putea să fiu perfect, termodinamic, cel puțin, dar nu numai, bineînțeles. Sunt în „pericolul” ăsta! M-a ajutat să-mi construiesc o încredere de sine nemaipomenită: sunt exact cum trebuie! Asta mi-a fost marea descoperire, medicalo-tempera-mentală, ca să zic așa. O revelație, ce mai!

De exemplu, m-am dus la Biblioteca Județeană. Când am intrat pe ușa administrativă, către conducere, eram foarte rezervat, fiind în execițiul funcțiunii de ziarist: 36,3 temperatura. Ei, dar când am intrat pe ușa destinată publicului, spre sala de lectură și împrumut de cărți, temperatura mi-a crescut la 37,4. Creșterea mi-am explicat-o imediat, pe loc: zic: „Deh, setea de cunoștere, de cultură!”. Ce altceva, nu?!

Dar cel mai bine a fost la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, unde am constatat că munca, numai ideea de muncă mă incită grozav, mă înfierbântă: 37,6 temperatura. Am zic că trebuie că-s cetățean model, n-are cum altfel, având în vedere și luând în considerare că eram totuși la Vaslui, unde munca calificată e mai degrabă excepția decât regula și, fie vorba între noi, nu prea …„aprinde” sau …„atâță”…

La fel și pă partea strict administrativă, în raport cu autoritățile. La Prefectură, față cu orânduirea centrală și de stat liberală, am fost foarte …rece: 36,2. Dar când am intrat la Consiliul Județean al locului, mi s-au ridicat celsiusurile la 37,4. Mi-am explicat și asta instantaneu: „Patriotismul local! Ce poate fi?!”. Nu mă mai duc la Primărie decât după ce mă stropesc și beau multă apă, că să nu iau foc!… Dar nici la Centrul de informare al UE din târg, pentru că, cu oscilațiile astea destul de mari pe care le prezint și cum devin tot mai anti-UE, mă trec fiori reci numai când mă gândesc la ea, risc o hipotermie și mă prăpădesc înainte să ajungă prosperitatea de la UE, pe care o tot așteptăm…

Și mai mult m-am bucurat când am ajuns la Kaufland. Avem temperatura optimă, 36,4 grade. Semn clar că nu am febra cumpărăturilor, consumismul mă lasă rece, nu mă pot molipsi de virusul cumpărăturilor.

Acum mi-am propus să ajung și la Casa de Pensii, deși e cam departe, și numai ca să văd cum stau față cu bătrânețea, în raport cu pensionarea.

Vă spun, chestia asta nu termoscanarea la mine a fost revelatoare: am temperamentul cel mai potrivit! Sau „temperament” nu derivă, nu devine din „temperatură”? Nu?! Eu așa credeam…

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. :)) Apreciez umorul subtil-ironic ce răzbate dintre rânduri! Cel puțin oferă o tendință, măcar teoretică, de-a vedea latura pozitivă a lucrurilor.
    Hazlie ar fi și situația în sine, dacă termoscanarea n-ar fi ilegală, o procedură fascistă implementată de un guvern criminal, așa cum îl consider pe actualul, în funcție. Nu că aș fi avut o părere mai bună despre ceilalți, care s-au tot îmbulzit – după lovitura de stat din *89 – să ducă România de râpă! Indivizii ăștia cocoțați la putere, de o obediență desăvârșită în fața mecanismelor abuzive ale marilor stăpâni ai lumii, ar face totul să păstreze la cote maxime simbolul psihologic al așa-zisei pandemii: frica. Prin sentimentul de vulnerabilitate pe care-l provoacă, scopul este să ne absoarbă ființa până la confiscarea ei totală, cu o identitate spulberată și un spirit golit de conținut. Asta vor, dar procentul reușitei, pare-se, n-a fost satisfăcător. Nu, la nivelul scontat!
    Pe de altă parte, acuratețea aparatelor lasă mult de dorit, iar ei știu asta, dar nu-i interesează câtă vreme se declanșează alerta interioară a fiecăruia, iar omul devine docil, ușor de manipulat, cu o siguranță individuală inexistentă, tăiată bucăți și introdusă în malaxorul aplicării – fără rezerve și rețineri – intențiilor criminale ale puterilor din umbră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.