Anonimus

Register Login

Agricultura

Scrisoare din partea unui francez catre taranii romani

Am aflat nu demult că se desfăşoară în acest moment la voi o dezbatere în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei europene care va interzice ţăranilor români mulgerea manuală a vacilor şi îi va constrânge să folosească aparate automate dacă vor să obţină autorizaţia de a-şi vinde laptele şi derivatele lui. Partizanii aparatelor automate au mai ales interesul, ni se spune, de a asigura o calitate perfectă a laptelui, înlăturând bacteriile şi viruşii care ar putea să i se adauge prin mulgerea manuală şi de a suprima astfel orice risc de îmbolnăvire pentru consumator. Se pretinde astfel că aplicarea reglementării europene va reprezenta un pas suplimentar în alinierea României la normele moderne care domnesc în Vest: un ţăran care mulge vaca cu mâna, ce arhaism! E uşor de văzut că în imaginarul acestor progresişti se profilează tot scandalul secolelor trecute cu modurile lor rudimentare de viaţă, cu sărăcia lor revoltătoare şi cu obscurantismul celor ce se ataşează cu încăpăţânare la obiceiurile lor străvechi.

Accesări: 160

Legea vanzarii terenurilor agricole, un act de tradare nationala

Confederația Asociațiilor Țărănești din România (CATAR) critică dur noile modificări aduse de Ministerul Agriculturii la legea vânzării terenurilor agricole, pe care le califică drept „un act de trădare naţională”. CATAR consideră că legislația, limitarea accesului la creditare și imposibilitatea accesării de fonduri europene de către majoritatea fermierilor români îi pun pe aceștia într-o situație gravă, de concurență neloială față de străini, care au, astfel, acces neîngrădit la piața funciară din România, unde sunt practicate încă prețuri foarte mici la achiziția de terenuri, comparativ cu prețurile din restul Europei.

Iată mai jos poziția CATAR, cu privire la legea vânzării terenurilor agricole către străini:

„Eliminarea limitării la 100 de hectare a suprafeţei ce poate fi deţinută de străini, a cunoştinţelor în domeniul agricol sau a avizului Comitetului judeţean creează condiţiile necesare dispariţiei neamului românesc.

Accesări: 216

Sectorul care a salvat economia in 2013

După o scădere, în 2012, de peste 20% față de 2011, în 2013 agricultura a înregistrat o creștere de aproape 12%, având o contribuție semnificativă în Produsul Intern Brut al României. Este domeniul economic care a menținut economia din România pe plus în statisticile oficiale.

Rapoartele Comisiei Naționale de Prognoză (CNP) vorbesc la sfârșitul lui 2013 despre o creătere a economiei din țară de de 2,2%, de la 587,5 mld. lei la 625,6 mld. lei.
Sectorul care a consemnat cea mai mare creștere, conform prognozei de toamnă realizată de CNP, este agricultura (+11,9%). Pe locul doi în ceea ce privește creșterea anuală a fost industria (+3,9%), urmată de servicii (+1,4%) și construcții (+1%).

Accesări: 258

Proprietarii incep sa renunte la arenda

Lucrurile încep să devină tot mai grave în ţara noastră, iar tot mai mulţi români încep să aibă conştiinţa faptului că suntem o colonie a intereselor occidentale, rol strategic trasat României de mult. Consecinţele acestui fapt încep să se vadă astăzi în mod evident şi situaţie pare fără ieşire.

Între timp, deloc întâmplător, o întreagă mentalitate a fost turnată în minţile larg deschise ale politicienilor şi economiştilor, o mentalitate care converge la această pierdere a capabilităţilor economice care ar fi trebuit să furnizeze venituri statului şi societăţii: o gândire păguboasă care spune că vânzarea unor părţi ale industriei sau agriculturii româneşti este de dorit în numele unei iluzorii modernizări a industriei şi agriculturii româneşti. Această mentalitate merge astăzi împotriva realităţii şi experienţei, pentru că am văzut destul de clar că, atunci când nu au cumpărat pentru a anihila un concurent pe piaţă, investitorii strategici şi-au adus un aport de capital sau tehnologie minimal, obţinând, în acelaşi timp, profituri uriaşe. Ilie Şerbănescu, care ar putea fi considerat singura voce puternică şi autentic românească astăzi în materie de economie, spunea că singurii care sunt interesaţi de dezvoltarea economiei româneşti nu pot fi decât românii, şi nu nişte investitori de aiurea, interesaţi, în mod firesc, doar de profit.

Accesări: 263

Cat ar trebui sa fie preturile pentru a fi profitabili?

Costurile de producție au crescut în acest an cu până la 25%, dar prețurile cerealelor s-au redus la jumătate, sau chiar la o treime față de anul trecut. În aceste condiții, mai pot fi fermierii profitabili într-un an cu producții-record? Care este pragul de rentabilitate și cât primesc fermierii pentru producția din acest an?

„Toți fermierii sunt dezamăgiți. Input-urile au crescut puternic în acest an, iar noi primim 60-70% din prețurile de anul trecut pentru grâu. Nu am luat nici șase milioane de lei vechi pe tonă. La floarea-soarelui am luat 8-9 milioane pe tonă” - Ion Mănăilă, președintele Asociației de Marketing și Consultanță Agricolă «ASOMAR» Teleorman.

Accesări: 220

Strainii detin un sfert din terenurile agricole. Procesul de preluare continua

Problema vânzării terenurilor agricole către străini este mult mai gravă decât lasă să se întrevadă Ministerul Agriculturii, cred fermierii, pentru că, pe lângă suprafeţele cumpărate, străinii au suprafeţe întinse în arendă, cu drept de preempţiune la cumpărare. Din acest motiv, procesul de înstrăinare a terenurilor agricole va continua cu aceeaşi intensitate, astfel că, în scurt timp, străinii vor deţine cu drept de proprietate cam un sfert din suprafaţa arabilă a României. „Pe lângă suprafaţa de un milion de hectare cumpărată de străini în România, aceştia mai lucrează în arendă cam încă pe atâta. Aşadar, 20-25% din suprafaţa de teren arabil a României este lucrată de străini. În acest ritm, în 20-30 de ani nu va mai exista România, pentru că tot terenul va fi în proprietatea străinilor” - Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Accesări: 253

De ce este Banatul “fruncea” la vanzarea terenurilor catre straini

O vorbă veche spune că „Banatu-i fruncea”. Această zicală pare să se potrivească mănuşă când vine vorba despre vânzarea terenurirlo agricole către străini. În judeţele din vestul ţării aproape că nu mai găseşti români care să facă agricultură, majoritatea terenurilor fiind controlate de străini. Mai precis, 70% dintre ternurile din Banat, sunt, potrivit LAPAR, fie deţinute cu titlu de proprietate de străini, fie arendate, cu drept de preempţiune la cumpărare. Reprezentanţii asociaţiilor de agricultori din vestul ţării cred că bănăţenii nu sunt mai puţin patrioţi decât restul românilor. Doar mai pragmatici.

Accesări: 192

Micile exploatatii, demonizate in Romania

Micile ferme catalogate drept “de subzistență” sunt demonizate în România și aduse sistematic la sapă de lemn prin politicile agricole ale ministerului, sau, mai bine zis, prin lipsa acestora. Fermele mici sunt în sapă de lemn doar în România, pentru că în celelalte state din Europa, unde guvernele au creat programe specifice și le-au sprijinit, aceste mici exploatații sunt foarte profitabile. Fermierii cred că, dacă statul s-ar implica cu adevărat și ar creea programe credibile pentru micile exploatații, s-ar completa foarte ușor o nișă de piață, iar micii fermieri ar putea deveni prosperi în scurt timp. Cu toate acestea, cred fermierii, trebuie depășită o anumită barieră de mentalitate cu rădăcini în istoria noastră, potrivit căreia micii fermieri trebuie să fie neapărat săraci.

Accesări: 220

Toate drepturile rezervate ANONIMUS

Top Desktop version