Este un fapt incontestabil în istorie, că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania a avut o reţea de închisori şi lagăre de concentrare, atât în Germania, cât şi pe teritoriul statelor pe care le-a controlat. În aceste lagăre au fost trimişi evrei, prizonieri de război, luptători în rezistenţă, ţigani şi alte persoane considerate duşmani ai celui de-Al Treilea Reich.
Cel mai mare lagăr a fost «Auschwitz», în Polonia. Cei închişi la «Auschwitz» veneau din toată Europa, bărbaţi, femei şi copii. Cei capabili să muncească erau folosiţi ca şi forţă de muncă pentru efortul de război al Germaniei. Auschwitz a fost eliberat de către armata sovietică în ianuarie 1945.
Însă aici încetează consensul general. Încă de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, ni s-a spus, în mod repetat, că multe din aceste lagăre au servit unui scop mai întunecat: genocidul a 6 milioane de evrei şi execuţia a 5 milioane de non-evrei prin utilizarea camerelor de gazare, ceea ce astăzi e cunoscut sub numele de ‹Holocaust›. Cel mai mare număr de persoane se spune că au fost ucise la Auschwitz.
Există însă şi persoane care susţin că aceste acuzaţii de omor în masă n-au fost niciodată dovedite. Aceste persoane insistă asupra lipsei documentelor, altele decât dovezile foarte discutabile, şi deja parţial discreditate, furnizate de Uniunea Sovietică la procesul de la Nuremberg, şi mărturiile nedemne de încredere ale “martorilor oculari”, mulţi dintre ei, de asemenea, discreditaţi (de exemplu, mulţi dintre foştii deţinuţi, dar şi soldaţi americani, încă mai vorbesc despre “gazările” din lagărul «Dachau» din Germania, cu toate că oficial nu se mai menţin acuzaţiile că în acel lagăr ar fi existat camere de gazare).
Citește mai departe:Adevarul din spatele portilor Auschwitz-ului
