Pacea mondială atârnă de un fir

0

Ieri am avut plăcerea să stau de vorbă pe îndelete cu Mahmoud Ahmadinejad. Nu-l mai văzusem din septembrie 2006, de peste cinci ani, când ne-a vizitat Patria pentru a participa la a XIV-a Conferință la nivel înalt a țărilor nealiniate, care a avut loc la Havana, unde Cuba a fost aleasă pentru a doua oară președinte a acestei organizații pentru un mandat de trei ani.
Eu mă îmbolnăvisem grav la 26 iulie 2006, cu o lună și jumătate înainte de această conferință, și abia puteam să mă așez în pat. Câțiva dintre cei mai distinși lideri care participau la eveniment au avut amabilitatea să mă viziteze. Chavez și Evo au venit de mai multe ori. Într-o zi, la amiază, au venit patru pe care mi-i amintesc mereu: Kofi Annan, secretarul general al ONU, un vechi prieten, Abdelaziz Buteflika, președintele Algeriei, Mahmoud Ahmadinejad, președintele Iranului, și un vice-ministru de Externe din guvernul Chinei și actual ministru de externe al acestei țări, Yang Jiechi, reprezentându-l pe liderul Partidului Comunist și președinte al Republicii Populare Chineze, Hu Jintao. A fost, într-adevăr, un moment important pentru mine, care, cu un efort mare, îmi reeducam mâna dreaptă, care fusese serios accidentată în căzătura de la Santa Clara.
Cu cei patru am comentat aspecte ale problemelor cu care se confrunta lumea în acele momente. Acestea, desigur, au devenit tot mai complexe.

La întâlnirea de ieri l-am observat pe președintele iranian absolut liniștit și calm, absolut indiferent la amenințările iancheilor, încrezător în capacitatea poporului său de a înfrunta orice agresiune și în eficiența armelor, care, în mare parte, sunt fabricate chiar de ei, gata de a-i face pe agresori să plătească un preț de neplătit.
În realitate, de tema războiului abia dacă a vorbit, mintea sa se concentra pe ideile expuse la conferința ținută în Aula Magna a Universității Havana, centrată pe lupta pentru om: „să înaintăm până ajungem și obținem pacea, securitatea, respectul și demnitatea umană ca aspirații ale tuturor ființelor umane de-a lungul istoriei.”
Sunt sigur că dinspre partea Iranului nu se așteaptă acțiuni iraționale care să contribuie la izbucnirea unui război. Dacă acesta inevitabil se dezlănțuite, va fi rodul exclusiv al aventurismului și iresponsabilității congenitale a imperiului iancheu.
La rândul meu, mă gândesc că situația politică creată în jurul Iranului și riscurile unui război nuclear care emană de aici îi implică pe toți – fie că posedă sau nu asemenea arme – sunt extrem de delicate, pentru că amenință existența însăși a speciei noastre.

Orientul Mijlociu a devenit regiunea cea mai conflictuală din lume și zona de unde provin resursele energetice vitale pentru economia planetei.
Puterea distructivă și suferițele masive pe care le provocau unele dintre mijloacele utilizate în cel de-Al Doilea Război Mondial au motivat o puternică tendință de a interzice unele arme ca gazele asfixiante și altele folosite în acel război. Totuși, interesele și enormele câștiguri ale fabricanților de arme au dus la confecționarea de armamente și mai crude și distructive, până când tehnologia modernă a adus materialul și mijloacele a căror utilizare într-un război mondial ar duce la exterminare.
Susțin criteriul, fără îndoială împărtășit de toți oamenii cu simțul elementar al responsabilității, că nicio țară mare sau mică nu are dreptul de a poseda arme nucleare.
N-ar fi trebuit folosite niciodată pentru a ataca două orașe fără apărare ca Hiroshima și Nagasaki, asasinând și iradiind cu oribile efecte de durată sute de mii de bărbați, femei și copii, într-o țară care era deja din punct de vedere militar învinsă.
Dacă fascismul ar fi obligat puterile aliate contra nazismului să concureze cu acest dușman al omenirii la fabricarea unor asemenea arme, după terminarea războiului și creată fiind Organizația Națiunilor Unite, prima datorie a acestei organizații era să le interzică fără nicio excepție.
Dar Statele Unite, țara cea mai puternică și bogată, a impus restului lumii linia de urmat. Astăzi posedă sute de sateliți care spionează și pândesc din spațiu pe toți locuitorii planetei. Forțele lor navale, aeriene și terestre sunt echipate cu mii de arme nucleare, manipulează după plac, prin Fondul Monetar Internațional, finanțele și investițiile din lume.
Dacă se analizează istoria fiecărei țări din America Latină, de la Mexic până în Patagonia, trecând prin Santo Domingo și Haiti, se va putea observa că toate, fără excepție, au suferit timp de două sute de ani, de la începutul secolului XIX până astăzi, și într-un fel sau altul suferă tot mai mult din cauza celor mai atroce crime pe care puterea și forța le poate comite la adresa dreptului popoarelor. Scriitori străluciți apar într-un număr crescând: unul dintre ei, Eduardo Galeano, autorul «Venelor deschise ale Americii Latine», care descrie cele de mai sus, tocmai a fost invitat să inaugureze prestigiosul Premiu al Casei Americii Latine, ca o recunoaștere a operei sale relevante.
Evenimentele se succed cu o rapiditate incredibilă; dar tehnologia le transmite publicului în mod și mai rapid. Într-o zi oarecare, ca cea de astăzi, știrile se succed într-un ritm extraordinar. O știre de ieri, 11, spune textual: „Președinția daneză a Uniunii Europene a afirmat, miercuri, că o nouă serie de sancțiuni europene și mai severe contra Iranului se va decide pe 23 ianuarie pe motivul programului său nuclear, vizând nu numai sectorul petrolier ci și Banca Centrală.”
„Vom merge mai departe în ceea ce privește sancțiunile petroliere și contra structurilor financiare”, a spus șeful diplomației daneze, Villy Soevndal, la întâlnirea cu presa străină. Se poate aprecia cu claritate că pentru a stopa proliferarea nucleară, Israelul poate acumula sute de ogive nucleare, în timp ce Iranul nu poate produce uraniu îmbogățit 20%.
O altă știre pe această temă, de la o cunoscută și expertă agenție informativă britanică, relatează că: „China nu a dat semnale că cedează terenul la cererea Statelor Unite de a-și reduce cumpărăturile de petrol iranian și consideră excesive sancțiunile Washingtonului contra Teheranului…”
Oricine s-ar mira de calmul cu care Statele Unite și civilizata Europă promovează această campanie cu o frapantă și sistematică practică teroristă. Sunt de-ajuns aceste rânduri transmise de altă importantă agenție europeană de știri: „Asasinarea, miercuri, a unui om de știință de la uzina nucleară de la Natanz, în centrul Iranului, are trei precedente din ianuarie 2010.”
La 12 ianuarie anul trecut: „Un fizician de prestigiu internațional recunoscut, Masud Ali Mohamadi, profesor la Universitatea din Teheran și care lucra pentru Gardienii Revoluției, a murit în explozia unei bombe în fața domiciliului său…”
„29 noiembrie 2010: Majid Shahriari, fondatorul Societății nucleare din Iran și însărcinat cu unul dintre marile proiecte ale Organizației iraniene pentru energie atomică a murit la Teheran din cauza exploziei unei bombe magnetice fixate pe automobilul său.”
„În ziua următoare, alt fizician, Fereydoun Abasi Davani, a fost ținta unui atentat în condiții identice pe când staționa cu mașina în fața universității Shahid Beheshti din Teheran, unde cei doi bărbați sunt profesori.” – A fost numai rănit.
„23 iulie 2011: Savantul Dariush Rezainejad, care lucra la proiecte ale Minsiterului Apărării, a murit împușcat de necunoscuți care se deplasau pe o motocicletă la Teheran.”
„11 ianuarie 2012: – adică, în aceeași zi în care Ahmadinejad venea din Nicaragua în Cuba, pentru a ține conferința la Universitatea Havana – Savantul Mostafa Ahmadi Roshan, care lucra la uzina din Natanz, al cărei director adjunct pentru relații comerciale era, a murit în explozia unei bombe magnetice pusă la automobilul său, în apropierea universității Allameh Tabatabal, în estul Teheranului.” Ca în anii precedenți, „Iranul a acuzat din nou Statele Unite și Israelul”.
Este vorba de un măcel selectiv al celor mai străluciți savanți iranieni asasinați sistematic. Am citit articolele unor cunoscuți simpatizanți ai Israelului care vorbesc de crime comise de serviciile secrete israeliene în colaborare cu cele ale Statelor Unite și NATO, ca de ceva normal.
În același timp, de la Moscova agențiile informează că „Rusia a avertizat astăzi că în Siria se coace un scenariu similar celui din Libia, dar a alertat că, de data aceasta, atacul va veni dinspre Turcia vecină.”
Secretarul Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patrușev, a susținut că Occidentul dorește „să pedepsească Damascul nu atât pentru reprimarea opoziției, ci pentru că refuză să întrerupă alianța sa cu Teheranul.”
„…după părerea sa, în Siria se coace un scenariu ca cel din Libia, dar de data aceasta, forțele de atac nu vor veni din Franța, Marea Britanie și Italia, ci din Turcia.”
Chiar a îndrăznit să anticipeze că „este posibil ca Washingtonul și Ankara deja să definitiveze câteva opțiuni de zone de exscludere aeriană, unde armatele înarmate de rebeli sirieni să poată fi antrenate și concentrate.”
Știrile nu vin numai din Iran și Orientul Mijlociu, ci și din alte puncte ale Asiei Centrale din vecinătatea Orientului Mijlociu. Acestea ne permit să apreciem complexitatea problemelor care pot apărea din această zonă primejdioasă.
Statele Unite au fost conduse de absurda și contradictoria lor politică imperială spre probleme serioase în țări ca Pakistan, ale cărui frontiere cu un alt stat important, Afganistan, au fost trasate de colonialiști fără să țină seama de cultură și nici de etnii.
În Afganistan, care timp de secole și-a apărat independența față de colonialismul englez, producția de droguri a crescut de la invazia ianchee, și soldații europeni, sprijiniți de avioane fără pilot și cu armament sofisticat din Statele Unite, comit crime rușinoase care fac să crească ura populației și îndepărtează posibilitatea păcii. Aceastea și alte murdării se reflectă în știrile agențiilor occidentale.
„Washington, 12 ian. 2012 – Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a calificat, joi, ca ‘absolut lamentabil’ comportamentul a patru bărbați prezentați ca soldați americani urinând pe cadavrele din Afganistan, într-un video pe Internet.”
„Am văzut imaginile și găsesc comportamentul (acestor bărbați) absolut lamentabil…”
„Acest comportament este complet impropriu membrilor armatei americane și nu reflectă în nici un caz criteriile și valorile pe care forțele noastre armate jură să respecte…”
În realitate nici nu afirmă, nici nu neagă. Oricine poate rămâne cu îndoiala și posibil chiar Secretarul Apărării.
Dar este și extrem de inuman ca bărbați, femei și copii, sau un combatant afgan care luptă contra ocupației străine să fie asasinat de bombe lansate de avioane fără pilot. Și ceva și mai grav: zeci de soldați și ofițeri pakistanezi, care apărau frontiera țării, au fost făcuți bucăți de aceste bombe.
În declarațiile lui Karzal însuși, Președintele Afganistanului, acesta a spus că profanarea cadavrelor este „pur și simplu un act inuman”, și a cerut guvernului american că „aplice pedeapsa cea mai severă oricui, să fie condamnați pentru această crimă.”
Purtători de cuvânt ai talibanilor au declarat că „în cei zece ani au avut loc sute de acte similare care nu au fost dezvăluite…”
Unora chiar le este milă de acei soldați, despărțiți de familii și prieteni, la mii de kilometri de propria țară, trimiși să lupte în țări de care nici măcar n-au auzit ca școlari, unde li se dă misiunea să omoare sau să moară pentru a îmbogăți transnaționalele, pe fabricanții de arme și pe politicienii fără scrupule care delapidează în fiecare an fondurile de care este nevoie pentru alimentația și educația a milioane de înfometați și analfabeți ai lumii.
Nu puțini dintre acești soldați, victime ale traumelor suferite, sfârșesc prin a se sinucide.
Oare exagerez când afirm că pacea mondială atârnă de un fir?

FIDEL CASTRO RUZ
12 ianuarie
Ora 9:14 pm.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.