Să nu-ți faci chip cioplit!

Dintre toate “curiozităţile” care există în religia creştină, una mi-a atras atenţia în mod deosebit. Povestea e că, cum s-a coborât Moise de pe munte, le-a făcut o primă lectură evreilor a mesajului primit direct de la Iahve, un mesaj scurt şi concis, transpus în 10 porunci care trebuiau să se bucure de o mare autoritate şi trecere printre evrei.
Şi s-au şi bucurat. O primă consecinţă, un prim gest menţionat de Biblie la loc de cinste este că evreii convertiţi la noua religie s-au apucat repejor de au dat de pământ cu toţi taurii la care se închinaseră până atunci şi s-au jurat că nu se vor mai ruga decât la unicul Iahve, care le oferise, la schimb, printr-un soi de aranjament comercial, exclusivitate în vederile sale. Asta numai datorită proprietăţilor rasiale ale evreilor, lucru care a făcut din Iahve primul şi cel mai mare rasist din toate timpurile…
Unul dintre imperativele noii religii le spunea evreilor negru pe alb, sau, mai bine spus, din daltă „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti…”.
E clar că Iahve nu interzicea numai sculpturile, ci orice fel de reprezentare a divinitătii. Acest lucru e recunoscut de orice preot creştin.
Porunca e redundantă şi nu prea, pentru că, dacă ai respectat prima parte a sa, nici nu mai ai la ce te închina. Dar poate fi, aşa cum se şi întâmplă şi astăzi, că face un altul „chip cioplit” şi tot altcineva te povăţuieşte că trebuie să te posternezi în faţa acestuia.

Poruncile spuneau ce-i de făcut şi ce nu-i de făcut ca să fii pe placul lui Iahve cel de la altitudine. Nu-i nimic mai important în religia creştină decât Decalogul, eu aşa am fost învăţat, sau, într-un limbaj anume, „am primit învăţătură”.
Pe când primeam învăţătura asta, mi s-a spus „să nu te închini în faţa chipului cioplit”, după care am fost îndemnat să mă rog în faţa icoanelor.
Nu poţi să nu îţi dai seama că… ceva nu se leagă aici. Dar nu am îndrăznit să contest nimic, mai ales că ţi se spune „crede şi nu cerceta!”. O altă poruncă, de data asta una inventată, pentru că, apropo, asta nu este altceva decât un truc al popilor, neregăsindu- se în nicio ”carte sfântă”. Şi câte trucuri au avut şi mai au popii ăştia…
Dacă la început mi s-a părut maximum ciudăţeniei din religia creştină ca tocmai una dintre porunci să nu fie respectată cel mai abitir de primii dintre “drept credincioşi”, preoţii, acum mi se pare unul dintre cele mai mari paradoxuri, pentru că mai sunt multe altele.
Dacă celelalte porunci sunt încălcate, câteodată parţial şi conjunctural, de multe ori cu regrete şi pocăinţă, de oameni care nu fac mare caz de credinţa lor, mai ales faţă de ei înşişi, porunca aceasta este încălcată făţiş, deschis şi sistematic, cu devoţiune si mândrie, de oameni care şi-au propus să trăiască în acord cu canoanele religiei creştine şi, prin urmare, mai ales cu cele 10 porunci. Cu toate cele 10 porunci, fără excepţie, nu? Bineînţeles!
Cum să înţelegi un lucru ca ăsta?! Nimeni, niciun teolog şi niciun popă, nu are o explicaţie plauzibilă pentru asta. Din simplu motiv că nu există una. Cât timp există măcar icoane, pe cale de consecinţă, porunca este încălcată. Nu mai este nimic de spus!
Cu toate astea, ei, cu toţii, aleg să o neglijeze sau să încerce să argumenteze cumva că închinarea la icoană are darul de a-l apropia pe credincios de divinitate… Dar astea sunt pretexte pentru încălcarea poruncii. Ei îşi caută, practic, circumstanţe atenuante, pentru că porunca, ca orice poruncă, şi, mai ales, ca poruncă divină, nu este câtuşi de puţin discutabilă sau interpretabilă. Există doar îndeplinire şi încălcare. Dar teologii şi preoţii găsesc argumente, adică scuze, pentru nerespectarea acestei porunci, de parcă, dintre toate, aceasta ar avea mai puţin un caracter imperativ.
Marele paradox şi cea mai mare ironie a religiei creştine este că tocmai cei presupuşi a fi cei mai credincioşi, preoţii, călugării, habotnicii şi tot neamul lor de ignoranţi, sunt în plin păcat şi asta tocmai în momentele de cea mai profundă manifestare a credinţei. Atunci când se roagă, realizează performanţa inegalabilă de a încălca trei porunci dintr-o dată… O mai mare ironie nici că există!… Unde mai pui că sunt chiar primele trei porunci, presupunând că Iahve le-a ordonat, firesc, în ordinea importanţei lor.
De fapt, Iahve este cât se poate de explicit. După ce dispune, în prima poruncă, „să nu ai alţi Dumnezei afară de mine!”, le spune curat că nu trebuie să-şi facă chip cioplit şi să se închine în faţa acestuia „căci eu sunt un Dumnezeu gelos”. Gelos. Nu este cât se poate de clar pentru orice imbecil că, atâta vreme cât Iahve ţi-a spus să nu te închini chipului cioplit, „gelozia” lui nu e deloc întâmplătoare în continuarea poruncii? Iahve nu spune altceva decât că te închini unui zeu fals sau, în orice caz, altuia decât el. Altfel de ce ar fi gelos?! Şi cât de gelos… Aceasta este porunca în care Iahve face cele mai grave ameninţări: „pedepsesc fărădelegea… celor ce mă urăsc; şi mă îndur… de cei ce mă iubesc şi păzesc poruncile mele”. Pentru ca în cea de-a treia poruncă să tranşeze problema: „Să nu iei în deşert numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert numele lui”.
Şi uite aşa “drept-credincioşii” de azi şi de două mii de ani nu au fost şi nu sunt de fapt decât infractori calificaţi la ordinea divină în care au crezut cel mai mult.
Chiar aşa …Cum să înţelegi un lucru ca ăsta?! De câtă ignoranţă şi prostie au avut nevoie popii ca să perpetueze “sistemul de contribuţii” pus de ei la cale care îi aduce pe “credincioşi” în faţa “sfintelor icoane” şi chiar a “icoanelor sfinte”, cu tributul material corespunzător, spre “aflarea iertării păcatelor”? Ăsta este de fapt singurul reper de care popii, şi nu credincioşii, au avut nevoie. Ăsta e trucul, ticăloşia şi motivul pentru care popii de azi şi din toate timpurile au refuzat să răspundă sincer şi serios la întrebări foarte simple: De ce există chip cioplit? De ce se închină oamenii înaintea lor?

Cele 10 Porunci
1. „Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine.”
2. „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”.
3. „Să nu iei în deşert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău; căci DOMNUL nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”.
4. „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a facut DOMNUL cerurile, pamântul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o”.
5. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău”.
6. „Să nu ucizi”.
7. „Să nu preacurveşti”.
8. „Să nu furi”.
9. „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”.
10. „Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău”.