Servind cafeaua te servești pe tine!

Despre cărăuşii de mape şi serviete în politică, politologia românească contemporană de ocazie a tratat destul de lapidar, sumar, dar aprins. Despre caractere bune de trimis după ţigări, ca ritual de iniţiere, şi apoi de instalat în funcţii de buni ascultători sau servitori, drept consilieri, conducători de instituţii sau chiar miniştri. Astăzi, în tratatul nostru de politologie (locală, mai ales) vom trata despre acea categorie distinctă de femei de vârste şi aspecte distincte …şi aspecte distincte.
Unele femei politicience sunt cunoscute, înainte de toate, ca doamnele care vin cu cafelele pe la sediile partidelor. Aproape fiecare filială locală de partid are câte o astfel de doamnă sau domnişoară.
Unele sunt tinere, altele au fost câte ceva la viaţa lor, ocupând funcţii de ocupaţie şi de răspundere. De când devin lipsite de ocupaţie, se pripăşesc pe lângă sedii şi se mulţumesc cu puțin. De obicei sunt consilieri locali sau ceva…
Confundă foarte uşor bârfa cu dezbaterea, senzaţiile cu părerile, impresiile cu convingerile, vorbele cu declaraţiile şi cele câteva idei sumare cu inteligenţa politică. Dar se simt datoare să se implice în viaţa comunităţii. Nu se întreabă prea mult ce pot să dea ele, dar când e vorba despre ce le poate oferi ţara, intră în fibrilaţii.Partidele sunt bucuroase să le aibă, reuşind astfel să iasă bine cât de cât la procent, la procentul de femei promovate în funcţii, o matematică foarte importantă în societatea contemporană.
Dar ce le recomandă pentru un asemenea demers personal, adică ce oferă dumnealor de pe poziţiile pe care le ocupă, este o întrebare la care nimeni şi niciun tratat de politologie nu ar putea să răspundă.
Nu emit însă pretenţii politice prea mari şi sunt disciplinate, ca trăsături constante ale femeilor românce în politică, ale femeilor de o anumită vârstă. Mai mult, şefii, de obicei de anumite vârste şi ei, se mulţumesc cu ele ca păstrătoare ale unui ambient curat în sedii şi ca foarte receptive şi ascultătoare subordonate.
Cealaltă categorie este formată din cele tinere. De obicei, se “înfing” în politică din facultate, dacă nu chiar din liceu. Ajută la număr întotdeauna în activităţile publice ale partidului la început, se implică poate uneori şi la lipitul afişelor, dar socializează intens întotdeauna. De multe ori, destinul lor politic se frânge la o schimbare bruscă a modului de viaţă, precum plecarea la facultate, găsirea unui nou iubit, găsirea unei slujbe. Unele însă continuă şi doar perseverenţa câteodată va fi destul pentru a fi răsplătite de partid. Câte o astfel de domnişoară cu aspect plăcut poate fi întâlnită la un moment dat într-un sediu de partid, pe o poziţie administrativă, secretară sau altceva.
În timp ce ea speră că, printr-o astfel de implicare, îşi va putea găsi o slujbă adevărată, partidul se mulţumeşte cu acelaşi ambient curat şi plăcut al sediului şi o cafea bună.
Gurile rele de peste tot şi dintotdeauna spun că liderii sau alţi sefuleţi din respectiva organizaţie ar fi mult mai exigenţi. Asupra unor asemenea domnişoare atârnă mai mereu o prezumţie de vinovăţie asupra unui vieţi nelipsite de promiscuitate şi a unui comportament nu tocmai moral, într-un “particular”. Asta până într-o zi. O zi în care bănuielile devin certitudini. Este momentul în care domnişoara, luată până atunci în uşor de toţi terţii care au întâlnit-o, ajunge ceva: este pusă pe o listă de consilieri sau trimisă chiar ca şefă pe la vreo instituţie. Pentru cunoscuţii şi cunoscătorii domnişoarei, poate unii invidioşi, dar alţii lucizi, rămâne aceeaşi întrebare: ce anume o recomandă pentru noua poziţie?!
Oricum, un lucru poate fi constatat cu uşurinţă: în politica noastră serviind cafeaua te serveşti pe tine!