Tinerii și politica

În ultimii ani, politica românească a început să se mândrească cu noi lideri. Noii politicieni, precum Ponta sau Boureanu, sunt prezentaţi ca fiind „tineri”, „curaţi”, „tineri”, „competenţi”, „tineri”, „europeni”, „tineri”, „deschişi” şi din nou „tineri”.  Atributul tinereţii e folosit în spoita şi fandosita noastră politichie ca niciun altul. După ce o întreagă generaţie de „vechi” a “convins” cu străşnicie ducând mizeria şi ordinăria la statutul de condiţie „sine qua non” pentru orice existenţă notabilă în viaţa politică, nu-i nimic mai drag la ochi românului care nu s-a lăsat încă de acest „sport” decât să vadă un tânăr care spune, face, … care se comportă „în consecinţă”, pentru că dacă eşti tânăr în politica românească nu ai de jucat decât un rol: eşti lepădat de „satana” comunistă, spui că vrei să schimbi cam totul, eşti posesorul unei noi mentalităţi, nu ai experienţă, detestabilă, de altfel, dar aplici „noi modele şi practici”, eşti conectat la „modernitate” şi iubeşti Occidentul cu ardoare, ca pe mama înţelepciunii absolute.
Rolul acesta este dorit de fiecare tânăr sau mai puţin tânăr (vezi Crin Antonescu) care activează în cel mai corupt domeniu dintre toate, dar şi aşteptat de publicul naiv cu speranţe inepuizabile de nou și mai bine.

Însă, paradoxal la prima vedere, aceşti tineri fac politică de multe ori doar pentru a demonstra încă o dată şi din capul locului cât de puţin mai contează practicile dubioase în promovarea pe linie politică, după trecerea și victoriile înaintaşilor. Ei reuşesc să cunoască ascensiunea doar după ce se vor fi scăldat suficient în mizeria şi ordinăria în care au fost dospiţi “onorabilii” partidelor. În plus, ei înşişi nu înţeleg politica decât ca fiind cel mai facil mijloc pentru a parveni social.
Ce să mai înţelegi din asta?! De voie, de nevoie, se face mult dorita „schimbare de generaţii”, „reformare” (pe care nu o poate face decât o nouă generaţie, cum s-a spus) şi toate cele de dorit, despre care s-a tot vorbit. Noi am stabilit deja cât de „imperioasă” este această schimbare, am văzut-o deja ca soluţia ultimă, ca singura soluţie. Dar cu cine se face această schimbare? Noua generaţie nu vine pentru schimbarea clasei politice, pentru „primenire”, „înnoire”, „curăţire” sau alte operaţiuni de igienizare atât de necesare, ci doar ca să aducă mai multă diversitate printre lichele şi varietate printre lichelisme.
Noua generaţie vine cu păcate noi, la care „dinozaurii” nu s-ar fi gândit măcar, cu păcate „moderne”, „contemporane”, cu cele mai „scandaloase” afaceri şi cele mai inovatoare ilegalităţi. Şi nici măcar nu sunt schimbaţi, sunt doar defazaţi: pe ei nu i-a „prins”. În rest, sunt loviţi de acelaşi conformism convenabil care îi făcea pe cei bătrâni acum să vorbească despre comunism şi toate dogmele din care nu-i interesa sau nu înţelegeau o iotă. Dar aveau nevoie de un serviciu bun, nu? Aveau nevoie de un statut oarecare, nu? Diferenţă există: pe atunci era scuzabil, acum este lăudabil! Bine că au venit odată tinerii, revoluţionarii!…
Şi acum vă redau exemplificator o întâmplare veritabilă de la una dintre conferinţele de alegeri ale tinerilor liberali dintr-un judeţ la care am avut nefericirea de a participa. Unul dintre cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al organizaţiei era puţin cam… proxenet. În momentul alegerilor, se afla sub suspiciunea „organelor competente” de a fi desfăşurat astfel de activităti “moderne”.
„Pe câţi dintre voi i-a ajutat partidul să obţină un servici?”, îi întreabă, în plin discurs electoral, candidatul pe tineri, pentru a le demonstra că partidul nu îşi respectă misiunea de a fi pentru ei şi acest lucru trebuie neapărat schimbat. „Pe mine”, răspunde un alt tânăr “liberal” din sală. „Cum?”, îl chestionează posibilul preşedinte, înfrigurat că i-a stricat planul de atac. „Ei, nu pot spune! Prin cunoştinte şi relaţii”, sună răspunsul norocosului. Care ziceaţi că a murit partidul?! PCR (pile, cunoştinte, relaţii) nu moare niciodată! Partidul există şi chiar s-a multiplicat. Partidul te face mare! Şi devii mare nu când ai vreun “suflet politic”, cum se exprima la aceaşi adunare fostul ministru infractor Cristian David, vreun suflet de liberal sau altceva, nu când ai vreo “credinţă politică”, ci când ai prins „şpilu”. Facilitarea politică a creşterii pe scala socială este recunoscută deschis de aceşti mici politicieni între ei. Acesta este, de fapt, unicul mobil al desfăşurării activităţii lor politice.
Aceşti tineri, nu chiar toţi, sunt şpăgari, şantajişti, infractori de drept comun sau doar nişte gloabe rătăcite care şi-au închipuit… poate… vreodată că au vreo credinţă politică sau doar că le place cum sună vreun dicton politic. Cei mai “buni”, însă, au înţeles că trebuie să se îmbrace în costume strălucitoare şi să vorbească frumos, să cultive aparenţele şi să rostească lucruri mari, să ţină la imagine şi la etichetă, în public, şi la sforăraie şi manevre, în afară. Intră în partid la 15 ani, când au auzit că se dă discotecă „moca”, şi rămân până la 25, când aud că se dau funcţii. Sunt din categoria acelor caraghioşi ajunşi ingineri cu universităţi ca «Gheorghe Zane» şi directori cu «Spiru Haret». Dar sunt lăsaţi să iasă în faţă numai după momentul în care au căpătat chipul şi asemănarea celor „bătrâni”. Când veteranii au devenit destul de convinşi că nu le vor face surprize, când, pe cât şi-au văruit discursul, pe atât şi l-au golit de conţinut. Politica lor se face cu discursul de pe google, cu întâlnirile din restaurant şi cu mesele şi berile date „prietenilor politici”, “convingerile” lor politice sunt probate în conversaţii uşoare, la un şprit, şi emisiuni televizate în care sunt lăsaţi, pur şi simplu, să vorbească. Sunt posesori ai câte unei filosofii politice de buzunar pe care o accesează instant la ocazii.

Se schimbă ceva! „Dinozaurii” din trecut erau cu marxism-leninismul, „feciorelnicul” de la liberali era cu proxenetismul. Tot un „ism”, am putea spune, şi, la urma urmei, de ce să nu fie destul ca să îi confere un prestigiu în planul aceleiaşi aşa-zise “lupte ideologice, de idei”. Până la urmă, câte babe majoritare ştiu care e diferenţa „conceptuală” dintre liberalism şi proxenetism?

Exemple? Cu duiumul! Tineri “politicieni”, adevărate catastrofe ale şcolii, sprijiniţi de afacerile lui „tăticu” într-o carieră politică care să propăşească prosperitatea clanului, piţipoance purtate pe culmile ascensiunii politice de lideri potenţi cu drag de viaţă. Sunt „tineri politicieni”. „Fonfii şi flecarii”, liorbăitori fără seamăn, falşi şi superficiali cât cuprinde, „jmecheri” de cartier mutați la mese cu microfoane, „combinatori” de duzină găzduiți nu de talciocuri, ci de palate administrative, impostori avizi de a parveni. Adică taman după chipul şi asemănarea jigodiilor care au ieşit în faţă, ca păduchii, să facă politică, după ce revoluţia tocmai se terminase.