Cele două cutremure

0

Un puternic cutremur cu magnitudinea de 8,9 a zguduit astăzi Japonia. Cel mai îngrijorător lucru este că primele știri vorbesc de mii de morți și dispăruți, cifre, într-adevăr, neobișnuite într-o țară dezvoltată unde totul se construiește luându-se în calcul cutremurele. Chiar se vorbea de un reactor nuclear scăpat de sub control. După câteva ore, s-a informat că cele patru centrale nucleare apropiate de zona afectată erau sub control. De asemenea, se informa despre un tsunami de 10 metri înălțime care a pus în alertă tot Pacificul.
Seismul a avut loc la 24,4 km adâncime și la 100 kilometri de coastă. Dacă s-ar fi produs la o adâncime și distanță mai mici, consecințele ar fi fost și mai grave.
S-a deplasat axa planetei. Era al treilea fenomen de mare intensitate care se producea în mai puțin de doi ani: Haiti, Chile și Japonia. Nu poate fi învinuit un om de asemenea tragedii.

Fiecare țară, cu siguranță, va face tot ce îi este la îndemână pentru a ajuta acest popor muncitor care a fost primul care a suferit un nenecesar și inuman atac nuclear.
Conform Colegiului Oficial al Geologilor din Spania, energia eliberată de seism echivalează cu 200 de milioane de tone de dinamită.
O informație de ultimă oră, transmisă de AFP, afirmă că compania electrică japoneză Tokyo Electric Power a comunicat că: „În conformitate cu instrucțiunile guvernamentale, am eliberat parte din vaporii care conțin substanțe radioactive…”
„Urmărim situația. Deocamdată nu sunt probleme…”
De asemenea, se semnalau disfuncții legate de răcirea de la trei reactoare a unei a doua centrale apropiate, Fukushima 2.
„Guvernul a ordonat evacuarea din zonele învecinate pe o rază de 10 kilometri, în cazul primei centrale, și de 3 kilometri, în cazul celei de-a doua.”
Un alt cutremur, cu caracter politic, potențial mai grav, este cel care are loc în jurul Libiei și afectează, într-un fel sau altul, toate țările.
Drama pe care o trăiește această țară este în plină desfășurare și deznodământul este încă incert.
O mare alergătură s-a declanșat ieri în Senatul Statelor Unite când James Clapper, directorul național de Inteligență, a afirmat în Comitetul pentru Servicii Armate: „Nu cred că Gaddafi are vreo intenție să plece. După dovezile pe care le avem, se pare că se instalează un proces de lungă durată.” A mai adăugat că Gaddafi dispune de două brigăzi care „sunt foarte loiale”.
A mai semnalat că „atacurile aeriene ale Armatei fidele lui Gaddafi au dărâmat în principal edificii și infrastructură” mai degrabă decât să provoace victime în rândul populației”.
Generalul locotenent Ronald Burgess, directorul Agenției de Inteligență a Apărării, în aceeași audiere la Senat a spus: „Gaddafi se pare că va continua să rămână la putere, numai dacă o altă dinamică nu va schimba ceva din momentul actual.”
„Posibilitatea pe care rebelii o avuseseră la începutul răscoalei populare a început să se schimbe”, a asigurat el.
Nu am nicio îndoială că Gaddafi și conducerea libiană au comis o greșeală având încredere în Bush și NATO, cum se poate deduce din ceea ce am scris în Reflecția din 9.
Popoarele care se opun intervenției NATO și apără ideea unei soluții politice fără intervenție străină au convingerea că patrioții libieni își vor apăra Patria până la ultima suflare.

FIDEL CASTRO RUZ
11 MARTIE 2011
Ora 10:12 pm

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.