Activiştii homosexuali au pierdut lupta împotriva profesorului american Mark Regnerus, de la Universitatea Texas din Austin în privinţa concluziilor studiului său asupra noilor structuri de familie – «The New Family Structure Study» (Studiul asupra noilor structuri familiale).
Studiul realizat de profesorul Mark Regnerus vorbeşte despre efectele nefaste pe care le are educarea unui copil într-o familie cu părinţi de acelaşi sex, în special de un cuplu de lesbiene, asupra relaţiilor sociale şi a stărilor emoţionale ale acestuia.
«The New Family Structure Study» este un studiu comparativ care a căutat să releve cum diferă tinerii (între 18 şi 39 de ani) crescuţi de părinţi de acelaşi sex de cei crescuţi de ambii părinţi biologici căsătoriţi, de cei crescuţi cu un părinte vitreg şi de cei crescuţi de doi părinţi adoptivi. Asta la nivel social, emoţional şi relaţional.
Mai mult decât atât, pentru că nu a existat până acum nicio cercetare la scară largă asupra tinerilor care au crescut în cămine cu părinţi de acelaşi sex, studiul a urmărit să ofere un portret asupra legăturii dintre structura mediului familial în care au crescut şi starea prezentă a tinerilor. Astfel, s-a constat că, spre deosebire de copiii crescuţi de familii tradiţionale, copiii crescuţi de părinţi homosexuali au avut de suferit din punct de vedere al relaţiilor sociale şi în dezvoltarea lor emoţională.
Activiştii homosexualităţii au fost deranjaţi de concluziile studiului si l-au acuzat pe profesor de nereguli în cercetarea sa stiinţifică. Universitatea Texas din Austin, la care lucrează Regnerus, a făcut o anchetă, dar a constatat că acuzaţiile erau nefondate.
În sprijinul profesorului a venit şi organizaţia non-profit «Alianţa pentru Apărarea Libertăţii», ai căror reprezentanţi au declarat că „universităţile americane ar trebui să fie mereu în căutarea şi prezentarea adevărului”. În plus, a nu fi de acord cu concluziile unui studiu ştiinţific nu reprezintă un fundament suficient pentru a nega calitatea cercetării.
De data aceasta istericalele şi văicărelile veşnicilor discriminaţi şi a celor care îşi construiesc cariere şi notorietate pe spatele lor au fost înfrânte de concluziile fundamentate ştiinţific ale acestui studiu.
Cufundarea în artificialitatea şi convenţionalul democratic ne-a îndepărtat prea mult de procesele naturale, dar acest studiu relevă, dacă mai era nevoie, că boala naşte boală şi că homosexualitatea este o disfuncţionalitate, o degenerare psihică şi socială, şi ar trebui tratată ca atare.
Un individ din orice specie este sănătos atunci când, prin caracteristicile sale, are capacitatea de a duce mai departe specia prin reproducere. Tot aşa, selecţia naturală face ca specimenele superioare să aibă un ascendent faţă de cele inferioare prin particularitatea că genele lor vor avea o pondere mai mare în generaţiile viitoare. Acestea sunt date naturale care nu pot fi modificate prin voinţa arbitrară manifestată printr-o modă intelectuală, fie că aceasta se numeşte (şi este afişată atât de sclipitor, prin eforturile financiare ale celor care urmăresc controlul populaţiei) ”corectitudine politică” sau ”toleranţă”.
La fel de natural, s-ar putea spune, nu există apărarea homosexualităţii fără promovarea homosexualităţii, falia dintre cele două noţiuni este foarte subţire în logica pe care o utilizează oamenii. Cei care sunt promotorii originali şi cei mai interesaţi ai acestor curente sunt cât se poate de conştienţi de acest lucru. Apărarea homosexualităţii are ca urmare creşterea fenomenului homosexualităţii. Acest lucru se produce din cauza campaniilor provenite din sfera corectitudinii politice, care se manifestă prin dictatura minorităţii asupra majorităţii, transformată în masă amorfă prelucrată prin imperative dogmatice precum ”acceptarea” şi ”toleranţa”.
De o vreme, opinia publică din România este prelucrată printr-o campanie de afişaj urban ce agresează firescul, raţiunea şi simţurile înnăscute ale celor mai mulţi, dar îi şi ajută pe alţii să acceadă, în imaginaţia lor, către sferele superioare ale trăirii ”valorilor democratice”, ca dispoziţie sufletească acceptată şi îmbrăţişată în scopul de a deveni ”democraţi″ şi ”moderni”, contemporani cu ei înşişi, până la urmă. Acesta este sensul acestei propagande. Panouri publicitare conţin imaginea unui nou-născut în spital, având la mână o brăţară pe care stă scris cuvântul ”homosexual” şi un slogan conform căruia ar trebui să înţelegem şi să deprindem a gândi că orientarea sexuală este pur aleatorie şi nu reprezintă o alegere sau o boală.
Campania cu bebeluşul catalogat abuziv drept homosexual este doar un mic pas dintr-un proces de manipulare lung ce urmăreşte mai întâi acceptarea ideii de homosexualitate de către mase, urmând ca, mai târziu, să fie implementate legi care să faciliteze căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi adopţiile copiilor de către cupluri homosexuale. Este procesul prin care deja câteva societăţi exemplare pentru cea românească, din aceleaşi perspective, l-au cunoscut deja.
Ce urmăreşte această propagandă atât de activă? Dacă s-ar urmări numai acceptarea, mesajele s-ar îndrepta către adaptarea unor comportamente exterioare faţă de subiecţii acestei… realităţi a emiţătorului. Dar nu este aşa! Se urmăreşte acceptarea şi preluarea intimă de către receptor a acestei realităţi. Se urmăreşte căderea pe această pantă a homosexualităţii.
S-a ajuns chiar ca, prin programe educaţionale, copiilor să li se ceară imperativ să-şi ”descopere sexualitatea”: poate sunt homosexuali şi nu ştiu.
Firescul nu mai este nici acceptat şi cu atât mai puţin promovat, pe când nefirescul este căutat şi propagat zgomotos.
Prin filme şi alte mijloace propagandistice sunt descoperiţi, demascaţi şi imediat deplânşi cei care ”îşi reprimă homosexualitatea” şi astfel ar avea foarte mult de suferit în planul împlinirii personale. Astfel de tendinţe, îmbrăcate colorat şi umoristic, sunt foarte populare astăzi.
Această manipulare nu mai poate lăsa lucrurile aşa cum sunt şi nu se mai mulţumeşte cu realităţile exterioare. Copilul trebuie să afle de mic că înfăţişarea sa exterioară de ”bărbat” sau ”femeie” poate să nu existe decât ca aparenţă şi apoi să fie preocupat constant să se descopere: este homosexual sau nu? Ştiţi ce se poate întâmpla în astfel de situaţii: dacă cauţi, găseşti!
Dar însăşi noţiunea de bărbat este relativizată cât se poate. Poate că filmele americane nu experimentează prea mult sau prea adesea dimensiunea psihologică a existenţei personajelor, în simplitatea şi stupiditatea celor mai multe producţii, dar ”latura feminină” (feminin side) este subliniată foarte des la multe personaje masculine.
Această propagandă se mai poate bine baza pe un adevăr universal: proştii şi snobii se vor înghesui întotdeauna să se evidenţieze precum altceva, mult mai mult decât sunt, în compania unei idei cu trăsături de originalitate şi diferenţă, mai ales în atmosfera şi cu largheţea uşuratic-democratică atoatestăpănitoare. Aşa se găseşte, în aceeaşi perioadă despre care vorbeam, o fufă care să cânte un ”megahit”: ”I kissed a girl and I liked it“.
The taste of her cherry chapstick.
I kissed a girl just to try it.
I hope my boyfriend don’t mind it.
It felt so wrong, it felt so right.
Don’t mean I’m in love tonight.
I kissed a girl and I liked it.
I liked it.”
De ce nu, nu? Nu aceasta este întrebarea specifică adolescenţei?
Căderea în panta homosexuală va fi şi mai uşoară, facilitând indivizilor şansa nedorită de a participa cu capital genetic la noua specie, atât de apreciată. Copiii, în primul rând, sunt influenţabili, iar prezenţa tolerată a degeneraţilor printre ei le cauzează o percepţie eronată asupra realităţii. Copilul vede bărbaţi sărutându-se pe stradă şi va crede că aşa e ”cool”, iar acest ”cool” le-a fost insuflat să le determine comportamentul. Mai este un pas până la a le urma comportamentul.
Sunt intolerant şi discriminatoriu? Nu! Homosexualii sunt intoleranţi cu mine, cu principiile şi valorile mele, ale majorităţii, agresându-mă cu parade deocheate, permanenta lor extrovertire, minciuni sfruntate în campanii de ”sensibilizare”, concursuri publice mediatizate intens, dispreţ faţă de tradiţiile şi norma firescului.
Homosexualitatea este o alegere. Homosexualitatea este o boală şi aşa va rămâne!
Celor care vorbesc despre normalitate, sănătate si firesc în această privinţă li se poate răspunde scurt şi cuprinzător prin însăşi efortul lor, pentru că ce este firesc este că firescul nu are nevoie de străduinţa lor pentru a se impune.
