Socialismul şi naţionalismul nu se află în opoziţie, ci sunt complementare. O dovedesc, fără îndoială, regimurile instalate în America de Sud, care au scos ţările respective de sub hegemonia americană. Aceste regimuri sunt, bineînţeles, aspru criticate, atât de aşa-zişii conservatori sau liberali, de dreapta, dar şi de cei care se numesc de stânga, socialişti sau social-democraţi. Cu toate acestea, pornind de la Hugo Chavez, liderii regimurilor sociale şi naţionale din America de Sud se autointitulează „socialişti ai secolului XXI”, iar realizările lor în ceea ce priveşte standardele de viaţă ale celor mulţi, democraţia reală, participativă, independenţa şi libertatea popoarelor lor sunt incontestabile.
Lansat în 2009, la Festivalul de Film de la Veneţia, documentarul «La sud de graniţă» (South of the Border), regizat de binecunoscutul Oliver Stone, după un scenariu de Tariq Ali, constă, practic, dintr-o călătorie prin cinci ţări sud-americane, pentru a cunoaşte şi expune mişcările politice şi sociale ale acestei părţi de lume care a avut nenorocul de a se afla în vecinătatea şi sub influenţa Statelor Unite ale Americii. Oliver Stone a intervievat şapte preşedinţi, prin însăşi acest lucru reuşind să-i scoată, cel puţin pentru cei care vor urmări documentarul, de sub aula de fiinţe demonice, absolute nocive, dictatori sau nebuni, imagine pe care mass-media corporatistă occidentală se străduieşte continuu să o creeze pentru toţi liderii care îndrăznesc să nu se supună.
Un astfel de lider a fost Hugo Chavez, primul din America Latină care şi-a eliberat ţara de influenţa nefastă a ”pieţei” şi ”comerţului liber” şi cea a ”investitorilor străini” şi ”strategici”. El a fost, bineînţeles, pentru mass-media occidentală, ca şi pentru cea românească (care, în multe cazuri, îşi are sediul central şi ”mintea limpede” în Vest), un ”dictator” sau chiar un ”terorist”.
În realitate, toți acești noi lideri sunt niște eliberatori ai popoarelor lor de sub formele contemporane ale imperialismului și colonialismului, cel economic, al multinaționalelor, și cel financiar, al marilor bănci internaționale. Acest imperialism ia în stăpânire popoarele acaparându-le resursele și îndatorându-le, pentru ca, în același timp, să le distrugă orice posibilitate de unire și rezistență pe calea cultivării unei elite rupte de popor și dedicate politicianismului, pe calea unei propagande a divertismentului care îndepărtează oamenii de adevăratele lor probleme și îi ține ocupați în evenimențial și extraordinar.
Totuși, într-o parte a lumii îndelung nedrepatățită în istorie politicieni energici și patrioți, precum Evo Morales în Bolivia, Rafael Correa în Ecuador, Nestor și Cristina Kirchner în Argentina, Raul Castro în Cuba, Fernando Lugo în Paraguay, Lula da Silva în Brazilia și, mai ales, Hugo Chavez în Venezuela au luat o cu totul altă cale decât cea a obișnuitului politicianism democratic.
Tariq Ali: „Aceste schimbări, care au loc în America Latină, nu se produc pe calea luptei armate sau a războiului de gherilă din vremea lui Che Guevarra. Toate schimbările au loc prin alegeri democratice şi conduc la o dezvoltare economică extrem de semnificativă a întregului continent.”
Oliver Stone răspundea acuzațiilor Associated Press de a nu fi prezentat și punctul de vedere al opoziţiei oligarhice:
„Partea întunecată? Există aşa ceva în orice. De ce căutaţi oare numai răul, când un om (Chavez) face doar lucruri bune? El este un democrat şi există desigur şi o opoziţie şi el nu este perfect. Dar face lucruri formidabile pentru Venezuela şi pentru întreaga regiune.”
