O altă evaluare sfarmă prejudecățile intelectualiste dominante, intrate în normă, legate de felul și măsura în care muncesc românii.
Angajații cu normă întreagă din România au avut în anul 2011 cea mai lungă săptămână de lucru din Uniunea Europeană (UE), de 41,3 ore în medie, la fel ca în 2010, în timp ce la zile libere în sărbători legale au fost ultimii, iar la zile de concediu plătit au ocupat penultima poziție la nivel european.
Media săptămânii de lucru este în UE de 39,7 ore, iar în zona euro de 39,5 ore. Orele lucrate se referă doar la locul de muncă principal, excluzând o a doua slujbă sau activități part-time.
Românii sunt urmați de Luxemburg (40,7 ore), Germania (40,6 ore), Estonia și Marea Britanie (ambele 40,5), Austria și Bulgaria (ambele 40,3), Cehia și Polonia (ambele 40,2), potrivit unui raport al Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Muncă și Viață (Eurofound).
La polul opus se situează angajații din Finlanda, cu 37,8 ore. Aceștia lucrează cu 3,5 ore pe săptămână, sau cu 4,5 săptămâni pe an, mai puțin decât românii.
Programul de lucru negociat colectiv este de 40 de ore pe săptămână în România, maxim în UE, și la fel ca în Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg și Malta. Francezii se mențin pe ultimul loc în UE, cu 35,6 ore, la fel ca în raportul pentru anul 2010.
România se situează pe penultima poziție în UE la concediul mediu anual plătit, cu 21 de zile. Pe ultima poziție, cu câte 20 de zile, se află zece țări, majoritatea din Europa de Est, respectiv Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Cipru și Belgia. Germanii, francezii și danezii au avut în 2011 cele mai lungi concedii, de câte 30 de zile.
Angajații din România au avut în 2011 cele mai puține zile libere de sărbători legale (se exclud sărbătorile libere care cad duminica), numai 6, la egalitate cu Olanda care în 2010 a avut 5. Restul țărilor în care angajații au un concediu plătit de numai 20 de zile au între 7 și 12 zile libere de sărbători legale.
Spania are cele mai multe zile libere de sărbători legale, 14, urmată de Malta și Slovacia, câte 12.
Eurofound este un organism comunitar înființat în 1975 de Consiliul European, pentru a contribui la planificarea și proiectarea unor condiții mai bune de viață și muncă în Europa.