Gheorghe Cojocea, singurul supraviețuitor român al bătăliei de la Kursk

0

Gheorghe CojoceaS-a născut pe 5 aprilie 1922 la Herculane, unde tatăl său, subofiţer în armata română şi vrâncean ca origine, se afla detaşat cu serviciul. Încă de copil a visat să îmbrace haina militară, la fel ca bunicul său, ”dorobanţ” în Războiul de Independenţă, la fel ca tatăl său, Iancu Cojocea, care a participat la bătălia de la Mărăşeşti în 1917, în Războiul de Reîntregire.
Gheorghe Cojocea a urmat cursurile Liceului Militar din Cernăuţi, visul său fiind acela de a deveni ofiţer. În 1942 termină liceul militar. România, fiind atunci aliata Germaniei, cei mai buni absolvenţi – primii cinci din cele şase licee militare existente – au fost trimişi în Germania, la diferite şcoli de ofiţeri. Astfel, la 20 de ani, Gheorghe Cojocea (Georg Kojotzea pentru camarazii germani) ajunge elev al Şcolii de Ofiţeri de Tancuri de la Berlin.
Acolo a fost repartizat pentru Africa, dar Cojocea s-a eschivat motivând că nu poate consuma conserve din cauza problemelor la stomac. Aşa a ajuns în est, la Kursk, unde a luat parte la cea mai mare bătălie de tancuri din istorie (Kursk-Orel, Unternehmen Zitadelle / 4-20 iulie 1943), pe când îşi efectua cele 100 de zile de stagiu de front, conform reglementărilor de atunci ale învăţământului militar german. Aici a schimbat trei tancuri Mark T-IV, a fost rănit şi a văzut cum îi cad camarazii în bălţi de sânge sau arzând de vii.
„Mai există un rătăcit din cei care au avut o biografie aparte. N-am avut o viaţă liniştită ca apele Donului. Sunt singurul supravieţuitor român al Kurskului. Nu sunt un erou. Ce merit am eu că am trăit? Eroi sunt cei care şi-au lăsat oasele pe acolo.”

„Asanareaa, adică adunarea resturilor de cadavre de pe front, a fost cea mai groaznică experienţă. Pune-l pe targă, transportă-l la groapa comună, stropeşte-l cu var, apoi altul, şi altul. Nu conta că e neamţ sau rus, toţi mergeau la aceeaşi grămadă. Molima nu alegea.”

A revenit la Berlin, fiind avansat la gradul de Leutnant (locotenent) în martie 1944, într-un ceremonial la care au participat Adolf Hitler, Hermann Goring şi Joseph Goebbels.
„Pe Hitler l-am văzut o singură dată în viaţă. În martie 1944, la ceremonia când am fost făcut ofiţer. A stat la patru metri de mine. A vorbit mult şi cu o viteză ieşită din comun, ca o mitralieră.”
A fost repartizat la Panzerregiment 3 în garnizoana Mudling (azi, un cartier al Vienei). Aici a instruit un pluton de recruţi, avându-l în subordine şi pe soldatul Alfred Kurner, celebrul jucător de fotbal de la Rapid Viena, o legendă vie în Austria.

Cu câteva zile înainte de 23 august 1944 revine în România, fiind încadrat într-o unitate de tancuri de la Târgovişte.
23 august îl prinde într-o unitate la Dragomireşti, într-o pădure din apropiere de Târgovişte, lângă nişte blindate prăpădite ale armatei române, mărcile Renault şi Skoda. A trecut prin alte 14 garnizoane, până când noua Armată Populară l-a lăsat la vatră.
Avea 35 de ani când s-a angajat la Întreprinderea «Prototipa» de pe Calea 13 Septembrie, în Bucureşti. Directorul l-a întrebat de la prima întâlnire ce ştie să facă mai bine, iar el a răspuns: „Cel mai bine ştiu să trag cu tunul!”
Ulterior, cu ajutorul unui fost elev, care nu a uitat câte a făcut pentru el, a revenit în armată.

„Eu n-am făcut niciodată pactul cu diavolul bolşevic!”
În toamna lui 1948, îndemnat de un superior să facă o cerere pentru obţinerea ”carneţelului roşu” (pentru a nu fi dat afară din armată), apare în faţa unei comisii şi este întrebat „dacă a fost pe frontul de răsărit şi a tras, personal, cu puşca în fraţii noştri sovietici?”. Răspunde: „Bineînţeles că nu am tras cu puşca. De regulă am folosit mitraliera.”
A pus bazele unei şcoli de ofiţeri în România, prima promoţie absolvind în 1949 la Piteşti, fiind eliberat din armată cu gradul de căpitan.

În timpul Revoluţiei Române nu a stat acasă. Mergând spre Piaţa Universităţii, a dat peste un tanc defectat. Cojocea s-a îndreptat sigur pe el spre militari, pentru a-i ajuta. Aceştia l-au izgonit: „Ce te bagi, domnule? Pleacă de aici!”. Nu s-a lăsat: „Măi, oameni buni, nu umblaţi unde trebuie, uite aşa şi aşa.” După cinci minute, tancul a pornit din nou.

După Revoluţie specialistul în tancuri a ajuns un venerabil pensionar, colecţionar de obiecte de artă. A locuit până la sfârşitul vieţii într-un apartament din zona Gării de Nord pe care mama sa i l-a făcut cadou atunci când a absolvit şcoala de ofiţeri.

„Noi n-am luptat pentru că am crezut în nazism, astea sunt bazaconii! Noi am luptat pentru că am fost soldaţi şi eram gata să ne jertfim pentru patria noastră, Romania, pentru mamele noastre rămase acasă, pentru pământul nostru. Ce mai sunt azi onoarea, dragostea de ţara?”
„Nu-mi este frică de moarte! Eu trebuia să mor, demult, la Kursk. Acum trăiesc suplimentar.”

Pe 11 septembrie 2012, a trecut la cele veşnice veteranul de război, colonel de tancuri (r) Gheorghe Cojocea, fost Leutnant în Wehrmacht şi supravieţuitor a celei mai mari bătălii de tancuri din istorie.

Urmărit permanent de Securitate până în 1989, în arhiva CNSAS s-au găsit mai multe note informative care îl vizau pe Gheorghe Cojocea.

Unul dintre documente, o notă informativă clasificată ”strict secret”, a fost redactat de locotenentul-major Sterian Eşanu, pe baza informaţiilor furnizate de sursa “Marin”, în casa conspirativă “Adina”, la 29 septembrie 1981:
„În luna iulie 1981, am fost vizitat de către inginerul Cojocea Gheorghe, domiciliat în Bucureşti, strada Arieşului nr. 16, apartament 4, care mi-a relatat că a făcut cerere pentru plecare în vizită ca turist în Franţa şi R.F. Germania. În acest scop a achiziţionat valută străină în mod legal şi în prezent aşteaptă aprobarea de la organele Ministerului de Interne. În Franţa îl are pe fratele său, Cojocea Ion, plecat din anul 1945, în timp ce se afla la o şcoală de ofiţeri de rezervă la Arad şi s-a retras cu trupele germane. În Franţa a urmat şcoala de ofiţeri activi la Saint-Cyr şi apoi a luptat în Vietnam şi Algeria, după care a mai rămas în armata franceză până la pensionarea sa pe motiv medical. În prezent, este salariat la o mare întreprindere din Lyon, care se ocupă cu exportul de metale, unde are o funcţie de conducere. În ţară a fost în anul 1970, când a vizitat Bucureştiul, Litoralul, Brăila şi Focşanii, unde îl are pe tatăl său, Cojocea Iancu, domiciliat în cartierul Blocuri-Sud, fost subofiţer în armată.
Sursa are posibilităţi de a relua legătura cu inginerul Cojocea Gheorghe, cu care se află în relaţii de vizită. S-a trasat sarcina de a stabili de unde a procurat Cojocea Gheorghe valuta necesară, ce cunoaşte în legătură cu activitatea prezentă a fratelui din Franţa şi ce legături mai are în Focşani. Nota informativă se va exploata la dosarul de problemă. Am semnalat cazul la serviciul de linie, personal tovarăşului locotenent-colonel David.

Un alt document constră într-o delaţiune a unui oarecare Vasile Dăniţă:
„Tovarăşe General, ca tată a doi copii care fac armata, vă anunţ pe Dumneavoastră, care sunteţi adevărat fiu al poporului, următoarele:
Am văzut la Râmnicu-Sărat, la unitatea de tancuri, pe un căpitan Cojocea, îmbrăcat în uniforma armatei populare. Ştiţi cine este acest bandit?
a) A făcut liceul militar la Cernăuţi;
b) Fost legionar notoriu;
c) Şcoala militară de tancuri a făcut-o în Germania; A făcut parte din trupele de tancuri ale Mareşalului Guderian;
d) A luat parte pe frontul din Polonia.
Trimis în România, acest călău bătea soldaţii până la sânge, înjura şi aducea femei la unitate pe care le siluia în camera de serviciu. Eu am fost înjurat şi lovit ca militar, când eram soldat, de această bestie. Azi, acest bandit hitlerist face pe bolşevicul şi poartă haina scumpă a Armatei Populare. Cum se poate ca unsprezece ani, de când este altă armată, acest bandit să ia soldă? Cum a rămas în armata poporului?
La Râmnicu-Sărat, când l-am văzut, am vrut să-l pălmuiesc, am vorbit cu el şi a dispărut de frică, era în restaurant. Am reclamat pe acest bandit şi nici un rezultat. El e din Focşani, are în lada de campanie din pod uniforma hitleristă, căci venea în uniformă germană la Focşani. Pe strada I.V. Stalin nr. 47 (Focşani), la tatăl lui, găsiţi uniforma hitleristă şi două pistoale Parabellum.
Nu lăsaţi cazul acestui bandit, Cojocea, care poartă stele de căpitan.
Trăiască Republica Populară Română!„

„Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia secretariat, către Direcţia a IV-a. Secret, s.c. nr. 669/1961.
Vă înaintăm alăturat, pentru informarea dumneavoastră şi luarea măsurilor ce le apreciaţi necesare, o sesizare anonimă privind pe Gheorghe Cojocea, inginer la cooperativa “Ascensorul” din Bucureşti. Menţionăm că o copie de pe scrisoare a fost trimisă, cu numărul şi data de mai sus, la Direcţia regională MAI Galaţi, pentru a lua măsurile necesare în ce-l priveşte pe Iancu Cojocea.
Semnează,
locţiitor şef Direcţie, maior Linţu Ioan.
Tovarăşe ministru,
Cu respect vă aduc la cunoştinţă următoarele:
În oraşul Focşani suntem foarte mulţi muncitori calificaţi şi necalificaţi care nu avem de lucru deşi mulţi dintre noi avem pregătire şcolară la bază. Dar sunt parte din oameni care au dus în eroare partidul şi ocupă funcţii importante, deşi toată viaţa au fost contra partidului şi astăzi, la fel uneltesc prin diverse combinaţii contra statului.
Dăm mai jos un caz special:
Numitul Cojocea Gheorghe, născut în Focşani din părinţii Cojocea Iancu şi Aneta, chiaburi, cu rude expropriate, în prezent posedă două corpuri de case în Focşani şi o sută de stupi cu albine. Celălalt fiu al lor, Ion Cojocea, este dezertor în Franţa din anul 1944, face corespondenţă prin diverşi evrei care sunt în Palestina.
Gheorghe Cojocea a făcut şcoala militară în Germania, a luptat ca ofiţer contra URSS, fiind în armata germană, poartă în tot timpul legături de spionaj prin intermediul evreilor plecaţi în Palestina. Astăzi locuieşte în Bucureşti, strada Puişor nr. 11 şi prin autobiografie mincinoasă este încadrat ca inginer cu salar mare la fabrica de ascensoare Bucureşti.
Repet, Gheorghe Cojocea poartă corespondenţă de spionaj cu fratele său Ion Cojocea, care în timpul de faţă este ofiţer în armata franceză.
Rog cercetaţi şi vă veţi convinge de adevăr căci toate acestea se lucrează din anul 1944. E foarte mare nedreptate ca acel care lucrează contra unei ţări să stea în linişte cu serviciu de inginer, ba mai mult, are şi aprobare ca să-i dea locuinţă în bloc.”

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.