Istoria românilor a fost reevaluată la tot pasul în ultimii 20 de ani şi întotdeauna aceste operaţiuni au fost efectuate cu o oarecare tendinţă, cu o intenţie a autorilor, uşor de recunoscut de multe ori ca un fir roşu care străbătea demonstraţiile şi firul epic.
Poate nu va mai trece mult timp şi cei cărora le sunt destinate aceste reevaluări, la fel ca cei care învăţau cu jumătate de secol în urmă despre “regimul hitlerist” al lui Ion Antonescu, îşi vor da seama că ce se întâmplă de 20 de ani nu este altceva decât o altă deturnare a istoriei. O lucrare la scară epopeică elaborată de către alţi activişti politici, alţi scribi ideologi şi ideologizaţi.
Demitizarea, strâns apropiată de banalizarea istoriei, prin introducerea a tot felul de personaje şterse, lipsite de orice relevanţă istorică, nu s-a făcut într-un efort de umanizare a istoriei, de apropiere faţă de ”destinatari”, ci într-unul de bagatelizare, subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere a substratului şi înţelesurilor acestei istorii a românilor pentru generaţiile actuale.
Nu poate fi de mirare că, pe când Andreea Esca îşi căpăta un loc bine definit în istoria românilor pentru cei mici, dacii începeau să fie marginalizaţi până aproape de excludere într-o serie de manuale cu totul “alternative” (la modul în care ar trebui predată istoria).
Va trebui să vină o zi în care aceşti istorici vor fi judecaţi şi foarte grele vor apărea atunci păcatele lor.
Într-o „scrisoare deschisă tineretului român”, Napoleon Săvescu punea trei întrebări de o simplitate devastatoare în faţa cărora, la fel de devastator nu rezistă nicio logică istorică.
1. cât la sută din Dacia a fost cucerită de români?
2. câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?
3. cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?
Aşa-zişii istorici vor trebui într-o bună zi să dea răspunsuri, dar nu la aceste întrebări, ci asupra aberaţiilor pe care le-au susţinut şi care nu au făcut bine decât carierelor lor, prin modul în care le-au facilitat integrarea în sistem. În orice caz nici adevărului şi nici autoevaluării poporului român nu a făcut bine acestă enormă aberație a romanizării.
„Avertisment:
– dacă nu vreţi să vă supăraţi profesorii NU CITIŢI ACESTE RÂNDURI.
– dacă vă este frică de adevăr şi consideraţi că un adevăr relativ (mincinos) vă ocroteşte împotriva unui adevăr absolut NU CITIŢI ACESTE RÂNDURI.
– dacă ştiinţa învăţată în şcoală, universitate vă satisface NU CITIŢI ACESTE RÂNDURI.
– dacă dogma “crede şi nu cerceta” vă caracterizează NU CITIŢI ACESTE RÂNDURI.
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut.
Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română: cât la sută din Dacia a fost cucerită de români?
Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa – Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru – vezi www.dacia.org Maps of Old Europe).
Urmează altă întrebare: câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?
Şi dacă profesorul vă răspunde: numai 164 de ani atunci puteţi merge la următoarea întrebare:
Soldaţii “romani” chiar veneau de la …Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină?
Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limba numai latina nu. Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin, din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi, şi Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942, p. 130).
Şi ultima întrebare: cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară, promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “… puterea cotropitoare (soldaţii romani, N.A.,) a adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman’” deoarece Limba Maternă la noi era transmisă numai de soldaţii romani !!!!!.
Cum or fi venit ele din Moldova de azi , de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de carpi, costoboci, tira-geţi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “hibridate” de soldaţii “romani”?
După părerea stimabililor, femeile dace erau şi “c….” ba chiar şi mute, nefiind în stare să transmită limba dacă nici măcar la copii lor!
Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi decât ”copii din flori“, apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine dacice, la care dacii de sex masculin priveau, cu “mândrie“, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor, grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină, când de la soţii, când de la fiicele lor, iubite ale soldaţilor romani cuceritori, ba chiar şi de la soldaţii romani.
La Centrul Cultural Român, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine romană, prof. dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina, de la romani, prin băile de la Sarmisegetusa lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei? Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că niciun român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă… De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din doi bărbaţi cu…..braţe tari !
Astfel de declaraţii ”istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu.
Domnilor, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani.
86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina, fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani.
Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina, atunci de la cine? – se întreabă aceeaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că, cel mai numeros neam din lume, după indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau “latina vulgară“, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.
Când sub Traian romanii au cucerit pe daci
La Sarmisegetusa n-a trebuit tălmaci,
Afirmă Densusianu şi asta totul schimbă,
Deci dacii şi romanii vorbeau aceiaşi… limbă.
Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua.
Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii. Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, Peninsula Balcanică.
Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a început să vorbească despre spaţiul Carpato-Dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere.
Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în cartea “The Indo-european heritage“, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri?
Când studiile de arheologie moleculoră ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ce spun, inteligent, alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu.
Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani. Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult, nici mai puţin decât locul de unde a început Europa să existe; locul unde acum 44.000 de ani sosesc primele 3 Eve şi primul Adam.
Când am scris Epopeea Poporului Carpato-Dunrean, şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor” m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization”, ”The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii: şi, minune mare, spaţiul Carpato-Dunrean este cel vizat.
Când roata, plugul, jugul, cruta cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separă de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 d.i.H., (vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York, 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupă ţara noastră, te decepţionează.
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre Codex Rohonczy, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, “latina vulgară“ cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagină se află scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericele vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba “latină vulgară“, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.
Codexul cuprinde mai multe texte, ca Jurământul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite în faţa ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri. O cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, Imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note musicale etc.
Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: ’de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas nu numai pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba daco-română, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?‘
Dar, dupa orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional cât mai ales internaţional.
Dar, şi ei la fel ca şi “românii adevăraţi“, vajnicii urmaşi ai lui Traian, arată ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti ştramoşii, trecutul, neamul, patria şi poporul din care faci parte .
Faptul ca NOI suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală, abia acceptată, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nu să căutăm contraargumente.
Având în vedere importanţa evenimentului pe plan naţional şi în special internaţional, cei interesaţi sunt bine veniţi la lucrările celui de Al doilea Congres Internaţional de Dacologie: “Buerebista 2001″ din 15-16 Aug. 2001, Bucureşti, hotel Intercontinental, sala Ronda.
Cu deosebită stimă,
Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al Dacia Revival Internaţional Society of New York“
