Cum democrația a devenit irelevantă

În ianuarie 2010, Curtea Supremă a Statelor Unite a dat o sentință importantă: în cauza United Citizens vs Comisia Electorală Federală, curtea a stabilit (cu 5 contra 4 voturi) că și companiile sunt asociații de cetățeni, și, prin urmare, au dreptul la exprimarea opiniei în campaniile electorale și, da, își pot folosi banii pentru a susține candidați și pentru a se opune altora. Pe scurt, companiile au devenit persoane fizice, în sensul legii, cu drept de a finanța campanii electorale. 97% din fondurile de campanie ale candidatului republican Mitt Romney erau constituite din donații de peste 25.000 de dolari, care presupun venituri între 300.000 – 500.000 de dolari anual. Abia 2% din populația SUA are asemenea venituri. Două procente din populația SUA plătesc campania electorală a unui candidat, și, implicit, îi stabilesc agenda politică. Miliardarul Sheldon Adelson a contribuit cu 10.000.000 de dolari la campania conservatorului Newt Gingrich.

Îl vom cita în cele de mai jos pe Robert Reich pentru a estima amploarea ororii: „Ați auzit de William Dore, Foster Friess, Sheldon Adelson, Harold Simmons, Peter Thiel sau Bruce Kovner? Dacă nu, să vi-i prezint. Concurează pentru postul de candidat republican la alegerile prezidențiale din SUA. Știu – o să-mi ziceți că Rick Santorum, Newt Gingrich, Ron Paul and Mitt Romney sunt cei care candidează. Așa o fi. Dar o fac numai fiindcă precedenții le-au dat sume imense ca să candideze. Santorum, Gingrich, Paul and Romney sunt oamenii de paie. Adevărații investitori sunt Kovner, Adelson și restul. Conform unui raport din ianuarie 2012, Wiliam Dore și Foster Fries au finanțat mai mult de 75% din cele mai bine de două milioane de dolari obținuți de comitetul electoral al lui Rick Santorum. Adelson i-a dat zece milioane lui Newt Gingrich. Peter Thiel, co-proprietar al PayPal, i-a oferit 1,7 milioane lui Ron Paul. Mitt Romney a strâns peste șase milioane de dolari în ianuarie 2012, aproape toți de la doar 40 de donatori.

Pe scurt, oricine devine candidatul republican la prezidențiale va fi îndatorat unui grup mic de investitori, care așteaptă un profit bun de pe urma investiției. Grupuri politice ca Crossroads GPS, fondată de Karl Rove, strâng deja sute de milioane de dolari de la corporații și câțiva oameni bogați, ca miliardarii David și Charles Koch. Publicul nu va afla vreodată cine cât a dat, fiindcă asemenea organizații ”nonprofit” nu sunt obligate să facă publice numele donatorilor. Înainte de 2010, legile electorale ale SUA și Comisia Electorală Federală limitau la 5.000 de dolari contribuția maximă a oricărei persoane la un comitet electoral care avea cheltuieli proprii (independente de candidat) în alegeri. Această limitare a fost declarată neconstituțională de Curtea de Apel din Washington pe baza sentinței Curții Supreme mai sus citată”.

România, pe șapte ianuarie

Am citit și auzit repetat sintagma „presa mogulilor“ sau „posturile de televiziune ale mogulilor”. Ceea ce n-a spus nimeni, și mi-ar fi plăcut să aud, e că economia de piață și democrația burgheză fac inevitabile concentrarea averilor, impactul mediatic și politic al unui număr mic de oameni extrem de bogați. Unu la suta din populația României deține companii, deține trusturi mediatice, finanțează campanii electorale, promovează candidați, retrage candidați. Unu la sută din populația României e implicată politic. Unu la sută din populația României trăiește în democrație. Și face politică zi de zi.

Transcriu, din păcate, din Lenin, «Statul și Revoluția», cap V, § 10: „Democrație pentru o minoritate neînsemnată, democrație pentru bogați, asta este democrația societății capitaliste”. Puterea persiflează mogulii opoziției și trusturile lor de presă, fără să denunțe niciun moment ceva mai grav, infinit mai grav – sistemul care dă naștere mogulilor, sistemul care permite câtorva persoane să acapareze trusturi de presă și să dețină, practic, mass-media. Există și moguli ai puterii, baronii locali sunt, în număr aproximativ egal, ai puterii și ai opoziției. Sistemul e putred, de vreme ce dă naștere mogulilor și baronilor locali. Economia de piață (cel puțin în forma valahă) dă naștere partidelor clientelare, care scurtcircuitează democrația. Democrația burgheză e o contradicțio in adjecto.

Nu există democrație atunci când de ea se bucură un singur procent din populație. Plânge-se puterea de mogulii mediatici ai opoziției? Eu mă plâng de ceva mai grav și mai profund – de faptul că există un sistem politic și economic în care puterea economică, mediatică și politică se concentrează în mâna a două sute de oameni. Atunci când, în România, Angela Toncescu, președinta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, câștigă, timp de 6 ani, câte 26.000, apoi câte 29.000 de euro pe lună, fără ca nimeni să știe, mi se pare că democrația nu funcționează și că e irelevantă. Angela Toncescu câștigă – câștiga – 65 de salarii medii nete pe lună. Pe 5 ianuarie 2011, când lumea n-a scos încă brazii și încă mai e în frigider curcanul de la revelion, Angela Toncescu câștigase deja cât câștigă un salariat obișnuit în tot anul. Ca ea sunt încă sute de șmecheri, încă ne-dați de gol, încă legitimi, „cu salariul conform fisei fiscale”.