România ar trebui să iasă din UE, este sfatul dat de Sir James Mirrlees, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1996), într-un interviu acordat în exclusivitate pentru caleaeuropeana.ro, în cadrul Forumului Economic Astana.
„Rădăcinile voastre sunt clătinate, iar acestea nu se pot repara, nu poți repara sursa de putere. Aceste condiții impuse de Germania reflectă dorința de reducere a cheltuielilor fiscale ale țărilor și de reducere cât mai mult posibil a șanselor de default, fără să își facă griji de alte probleme, precum șomajul. Oamenii nu văd cu ochi buni rezultatele și văd că acum este mai rău decât era înainte. Ceva trebuie făcut, însă nu acum”, a declarat Mirrlees. Întrebat ce ar sfătui România să facă în acest moment, savantul a răspuns: „Te poți gândi cum să schimbi lucrurile, dar e greu să oferi un sfat, sunteți într-o încurcătură destul de serioasă. Răspunsul radical ar fi ieșirea din UE”.
„Cred că este soluția care ar reduce șocul cel mai bine. Pentru ca să devină posibil să faci lucruri precum construirea unor șosele, spre exemplu, sau să te descurci cu mai puțini bani, pentru că ai nevoie de bani ca să faci ceva și nu poți face nimic pentru că toate rezervele de bani sunt controlate de alte bănci. Așa că acesta este varianta mai bună de ajustare a costului forței de muncă. Se vă devaloriza mai mult decât prin tăierile date de Guvern, iar așa nu mai trebuie tăiate salariile pentru funcționarii publici. Așa sunteți și capabili să vă extindeți și să creșteți ocuparea forței de muncă. Dar îmi este greu să mă gândesc la alte soluții cât timp sunteți în “jacheta strâmtă” a sistemului euro”, mai spune Mirrlees.
Sir James Mirrlees este un economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1996). A fost numit cavaler de către regina Marii Britanii în 1998. În timpul în care a studiat la Oxford, a publicat lucrări pe teme economice pentru care a primit Premiul Nobel. S-a axat în lucrĂrile sale pe situații în care informațiile economice erau incomplete sau asimetrice, determinând măsura în care acestea ar trebui să afecteze rata optimă de economisire. Printre alte rezultate, el au demonstrat principiile „hazardul moral” și „pragul optim al impozitării”. Metodologia, a fost, de atunci, standardul în domeniu.
I: Voiam să vă pun câteva întrebări cu privire la activitatea dumneavoastră științifică, care este realizarea cu care vă mândriți cel mai mult?
James Mirrlees: Răspunsul evident este că am reușit să rezolv problemele privind impozitarea optimă a veniturilor, găsirea unei tehnici numerice prin care să poți calcula impozitul pe venit astfel încât să aibă sens, să devină un criteriu pentru ceva realist ce se poate dezvolta în economie. Am fost încântat de asta, dar poate nu cel mai încântat. Îmi amintesc o lucrare relativ minoră pe care am scris-o cu alți doi colegi despre economie, despre mărimea acesteia și despre cum asta poate influența planificarea investițiilor. Era foarte ușor să obții răspunsul greșit din cauza condițiilor evidente și a multiplelor soluții și am găsit problema, în final, dar a fost puțin dificil. Așa că am fost foarte mulțumit de asta, pentru că a fost o problemă mai grea, iar mai apoi de impozitul pe venit pentru că este o problemă economică de amploare.
I: Sunteți cunoscut pentru lucrările dumneavoastră privind impozitarea din sectorul public și are loc o dezbatere continuă privind evaziunea fiscală, cum te poți asigură că toată lumea plătește. Sistemele de impozitare sunt construite în așa fel încât poate oamenii simt nevoia de a căuta o modalitate de a le evita. Cum vedeți dumneavoastră această discuție? Toată lumea trebuie să își plătească taxele? Care sunt posibilele metode de a direcționa banii din evaziune către stat?
James Mirrlees: Oamenii cand spun ca vor o taxa de impozitare mai mica, spun de fapt ca vor sa dea mai putini bani statului. Asta nu are niciun sens, decat daca arati ca nu sunt necesare aceste taxari fiscale. Impozitarea nu are nimic de a face cu oamenii care vor sa scape de impozitare. Nu exista un motiv anume pentru care o cota unica de impozitare ar reduce cumva rata evaziunii si ar face ca prin minune sa creasca veniturile obtinute de stat. Nu neg ca exista un adevar in aceste spuse dar pornirea de la taxe foarte ridicate si apoi reducerea lor treptata poate avea loc. E posibil sa se fi intamplat in America unde au trecut de la cresterea taxelor peste noapte la scaderea brusca a acestora. Un alt exemplu e situatia din Franta unde au anuntat o taxare de 70% ce duce plecarea din tara a unor nume mari. Intr-un fel , ai putea spune ca incurajeaza evaziunea fiscala, se poate spune ca emigreaza din cauza impozitelor, sau pot decide sa se retraga de pe piata, ceea ce e un lucru total diferit. Banii si profitul sunt dimensiuni reale, iar ce este cel mai important este evaziunea reala. Pe de alta parte, desigur, o mare parte din evaziune ar ajunge spre Elvetia, iar alte tari ar invinovati-o.
I: Care credeti ca este problema majora de acum? Faptul ca guvernele nationale incearca sa taxeze mai mult pentru a obtine mai multi bani din impozitare? Sau faptul ca, uneori, nu administreaza corect banii? Romania, spre exemplu, se lupta cu evaziunea fiscala zilnic, insa rezultatele nu sunt foarte evidente.
James Mirrlees: Dvs. vorbiti despre eficienta cheltuielilor guvernamentale: nu in monitorizarea platitorilor de taxe, ci mai degraba in construirea unui spital, spre exemplu. Cateodata am impresia ca oamenii sunt prea duri cu guvernele lor, deoarece acestea se confrunta cu domenii in care este foarte greu sa fii eficient. Guvernul face ceva, dar pentru a obtine profit si sa reduca si costurile, e foarte greu. Guvernul trebuie sa ofere la sfarsit un produs, e ca un fel de targ, insa diferit de la tara la tara. Avem un birou de audit in UE care se uita catre anumite cheltuieli ale guvernelor pentru a evalua ce au facut si fac o treaba buna, cum putini oameni fac. In Europa, spre exemplu, au observat ca auditorii, contabilii nu sunt apreciati pentru ca se spune ca sunt multe feluri in care banii pot fi folositi prost, ca oamenii ii pacalesc. Parlamentul nu poate face nimic in legatura cu asta. Iar asta nu este un exemplu bun – faptul ca ai un birou de audit nu aduce neaparat si imbunatatiri. Dar avem un efect pe termen lung, unul din efectele pentru care unele tari din Europa sunt mai putin populare datorita dovezilor de cheltuieli ineficiente si coruptie. Germanii se gandesc cum sa forteze guvernele sa reduca cheltuielile si sa creasca fiscalitatea, chiar si in aceste vremuri. Iar acum inteleg, folosesc argumentul ineficientei, se uita la Romania sau la Grecia si spun ca au prea multi functionari publici, asa ca poate e o idee buna sa scapam de ce nu este necesar. Uitati-va acum la ratele somajului.
I: In Romania, la inceputul crizei, guvernul roman a decis sa taie salariile cu 25%, iar apoi sa creasca TVA-ul cu 5% in aceeasi perioada. Guvernul s-a schimbat intre timp si acum a taiat din banii de stat alocati investitiilor deoarece au nevoie de banii din buget pentru a creste salariile. Situatia nu arata bine, asteptam fonduri europene, dar si acelea sunt absorbite greu.
James Mirrlees: Radacinile voastre sunt clatinate, iar acestea nu se pot repara, nu poti repara sursa de putere. Aceste conditii impuse de Germania reflecta dorinta de reducere a cheltuielilor fiscale ale tarilor si de reducere cat mai mult posibil a sanselor de default, fara sa isi faca griji de alte probleme, precum somajul. Oamenii nu vad cu ochi buni rezultatele si vad ca acum este mai rau decat era inainte. Ceva trebuie facut, insa nu acum.
I: Ce ati sfatui Romania sa faca in acest moment?
James Mirrlees: Te poti gandi cum sa schimbi lucrurile, dar e greu sa oferi un sfat, sunteti intr-o incurcatura destul de serioasa. Raspunsul radical ar fi iesirea din UE.
I: Credeti ca acesta ar fi cel mai bun lucru pentru Romania acum?
James Mirrlees: Cred ca este solutia care ar reduce socul cel mai bine. Pentru ca sa devina posibil sa faci lucruri precum construirea unor sosele, spre exemplu, sau sa te descurci cu mai putini bani, pentru ca ai nevoie de bani ca sa faci ceva si nu poti face nimic pentru ca toate rezervele de bani sunt controlate de alte banci. Asa ca acesta este varianta mai buna de ajustare a costului fortei de munca. Se va devaloriza mai mult decat prin taierile date de Guvern, iar asa nu mai trebuie taiate salariile pentru functionarii publici. Asa sunteti si capabili sa va extindeti si sa cresteti ocuparea fortei de munca. Dar imi este greu sa ma gandesc la alte solutii cat timp sunteti in “jacheta stramta” a sistemului euro.
I: Asta ar reprezenta o decizie politica la o problema economica?
James Mirrlees: Euro este o problema politica,da. Iar costul de a avea euro este unul considerabil.
I: Sunt tari care s-au confruntat cu problema de a parasi zona euro, cum este exemplul Greciei.
James Mirrlees: Nu putem pretinde ca asta rezolva in totalitate problemele aparute spre exemplu, din prabusirea pietei imobiliare din Spania, deficitul public al Greciei. Ma pot gandi la o solutie, Germania sa isi creasca inflatia si cheltuielile guvernamentale astfel incat pretul marfii germane sa creasca si sa plateasca mai mult pentru exporturi venite din Romania, sau Grecia.
Romanii acum sunt foarte rusofobi, din cauza spalarii de creeri de catre mass-media… Poate intr’o zi…!
Oamenii sunt rusofobi pentru ca rusii ne-au tras teapa MEREU de-a lungul istoriei. Si noua si tarilor vecine. Zi-mi o singura data cand Rusia s-a comportat ca un vecin adevarat cu cei din zona si mai vorbim. Pana atunci iti recomand sa pui mana pe cartea de istorie.
pune si tu mana pe cartea de istorie , ca nu stii mare lucru !. ‘lunga istorie’ incepe abia la inceputul secolului 18 , odata cu Dimitrie Cantemir !. Rusofobia e noua moda , de cand suntem colonie fara armata . lingem cizma si latram la URS , fericiti ca multumim stapanul genial de la Washington . Ca idee , nu rusii ne-au tras teapa in timpul retragerii de la Cotul Donului , ci regele tau , Misu Balbaitul !. Toate tepele au o explicatie , dar pentru asta , chiar trebuie sa stii Istorie , pentru ca nu au fost designate de rusi , acestia fiind beneficiarii tepelor care ni le-au facut altii !.
Daca nu ajutau rusii nu devenea Romania independenta in 1877.
Romanii NU sunt rusofobi, ci antisovietici, la fel ca majoritatea rusilor.
Desteptati-va!
E normal sa ai relatii bune cu vecinii. ce treaba avem noi cu americanii care doar se folosesc de noi si la nevoie o sa ne abandoneze asa cum au mai facut-o .Sa-si ia catrafusele si sa plece romanii nu sunt carne de tun pentru ei.
Şi pentru țara mea adoptivă, Germania, îmi doresc asta atât de mult… dar mă tem că americanii nu o să-i lese pe germani aşa uşor, sunt foarte inventivi în domeniul tehnicii, şi America suge şi trăieşte din invențiile germane. Fie computerul, fie maşina, sunt invenții germane.
Ce sugereaza Sir Mirrlees ar deveni real daca toti conationalii ar revenii in tara,ceea ce nu se va intimpla iar rezultatele nu vor fi de azi pe miine,ci poate in10-15 ani (cu indulgenta)pentru cel care munceste.Binele imediat(sint cinica)ar fi ptr.bugetul U.K.,in nici un caz ptr.romanul muncitor al zilei de azi.Foarte rar imi expr.op.pol.,deoarece,chiar mi-e sila.Si oricum nu se schimba nimic.Romanul e credincios Patriei Banilor.Sa nu se simta nimeni jignit,caci da,patriotismul nu merge cu burta goala!!!Ei,Tara,ce faci sa-ti aduci fii acasa????Ce bucate pui pe masa????
Romania de cand a intrat in UE este mai saraca.!
Yeah, right :)))
mai jos , cateva comentarii la subiect, despre Sir James, mai putin, insa mai mult despre urmatorul castigator al premiului Nobel, Mos Algica:”Dragos Paul Aligica: Trei mari perdanti neasteptati ai evenimentelor recente
(de Dragos Paul Aligica, Publicist si profesor universitar-Sambata, 13 Iunie 2020, ora 13:55)
Primul mare perdant este, evident, comunitatea stiintifica …
Al doilea mare perdant este domeniul mass media…. Oamenii au ajuns sa se intrebe daca nu cumva intre New York Times si Pravda nu exista decat o mica diferenta de nuanta, nu una de natura. Ideea ca CNN este un post de stiri si informatii a devenit o gluma globala…
Al treilea perdant este si mai surprinzator desi nu ar trebui sa surprinda: Este vorba de Universitatea Occidentala, …”//// MAI JOS, ceva „din urma”(2013) cand eu scriam la „Revista 22 = Cuib de vipere, ciocoi” -ca si Uranus- si unde l-am dibuit pe acest Mos Aligica, ca este de fapt Mos Algica, o mica rotita a coloanei a cincea, infiltrata in Occident, pentru a roade – ca viermele- din interior…Iata ca, confirmarea (sau reconfirmarea ) a venit dupa 7 ani ” sfinti”, de notat ca insasi mos algica, are obsesii pentru anumite numere, aici „trei”, o fi de la Sfanta Treime…In general, „articolul” recent, arata ca Mos Algica inca este tributar jocului „alba/neagra…”////
„Trei reactii la cald privind Miscarea Populara
Dragos Paul Aligica
(23.07.2013)
U R A N U S – 07-29-2013
„…In ceea ce ma priveste, nu am nimic impotriva doamnei Udrea. Din contra. Dar nu asa se face treaba…”__________——————_________ Cred si eu, domnul Aligica este specializat in treburi „la rece”, gen atacuri asupra unui premiant Nobel din occident(altfel cum, daca era de’al nostru, nu mai avea niciun chichirez!) si chiar a intregului occident, probabil ca el se considera un erou ramas singur pe meterezele razboiului rece!
Răspunde
LevSt.
14/06/2020 la 02:16
Pentru conformitate: Sir James, economistul nobelist, trezit dand sfaturi Romaniei
(Dragos Paul Aligica-02.06.2013)
Iata un exemplu tipic de interventie publica ce distruge reputatia stiintei economice si economistilor: Interviu luat de jurnalisti romani unui laureat al Premiului Nobel pentru economie, James Mirrlees, laureat în 1996 . …..Despre ce e vorba? Fara sa gandesca prea mult, laureatul nostru consideră că cea mai bună soluţie pentru România este ieşirea din Uniunea Europeană. Uite-asa: Solutie….’Comentarii:
U R A N U S – 06-02-2013
Articolul se inscrie cu brio in trendul romanesc-in orice si la orice nivel- adica bascalie ieftina, insa -de acord- si marii premianti pot fi si trebuie luati in tarbaca, din cand in cand. Numai ca in acest caz Sir James are dreptate, mai ales daca mutam datele cronologice cativa ani in urma, desi -s-ar putea- sa fie profetic si pentru „la zi”.Oricum, cativa ani in urma si consecutiv ani la rand, eu insumi am sugerat aceasta manevra, adica autosuspendarea aderarii la uniune, tiparirea de unu, doua sau 3 trilioane de lei, si „facerea temelor acasa”, si apoi, pe picior de oarecare egalitate, intrarea in uniune, si nu ca o cenusereasa a natiilor, sau -acum- ca o remorca fara roate, tarata in coada Europei, prin toate glodurile istoriei.Si asta ar fi fost posibil acei cativa ani in urma,cand imprumuturile inca nu trecusera de 40% din GDP(nominal) iar economia romaneasca nu fusese atat si asa de „privatizata” , cat si ruginita si anchilozata ca acum, cand datoria este de 126 miliarde(peste 70% din acelasi GDP), iar guvernul se milogeste in continuare sa imprumute bani pentru platirea salariilor si pensiilor si sa cumpere cam jumatate din alimentatia populatiei, de la aceiasi, de la care imprumuta banii!Asa ca Sir James, n-o avea nici caderea „epistemica si nici morala ” sa se pronunte, insa ca si autorul articolului are dreptul universal la opinie. Si ce este mai grav (nu pentru SJ) este ca pare a fi mult mai probabil ca nu a luat premiul Nobel pe daboji. Adica are dreptate si in acest caz, mai ales ajustat cronologic si cu detaliile necesare. Cea ce insa nu a fost intrebat respectivul este daca Romania s-ar putea ralia economiilor si performantelor sociale occidentale, in circumstante deosebite, raspunsul este ca nu, atata timp cat aceasta clasa politica este activa, fie cu , fie fara Europa, Romania va continua sa fie o greutate imensa , si pentru zona europeana, dar mai ales pentru ea insasi, marii bolovani ai tarii fiind chiar capul si gatul acesteia.Unica solutie este Armata & Comp. -pentru scurt timp- si impreuna cu valorile autentice-oricat de putine- ale societatii civile, inceperea reformelor corecte, in forta si fara intrerupere.”///
U R A N U S – 06-03-2013
„Asa ceva nu poti inventa…” (explicatii clarificatoare?) Desi eu cred ca la aceasta data autosuspendarea si gasirea potecii salvatoare prin forte proprii este mai mult decat riscanta, inteleg insa si subtilitatea lui SJ, el -sunt convins- stie acelasi lucru, dar adancimea gandirii sale se referea la faptul ca mai bine sa iesim singuri din uniune, decat sa fie pusi dobermanii pe noi si aruncati pe scari…Insa , cativa ani in urma , era solutia buna, acum nu mai este, pentru ca datoria externa este uriasa, si -se pare- este preferabil (cel putin mai usor ) sa platim acele 3 trilioane de lei in sarje anuale, insa imensul dezavantaj este ca aceste 3 trilioane,plus plus, de lei reprezinta doar dobanzile -aviz, antinflationistu’- (si alte taxe in small print) la sumele imprumutate, si de fapt sunt platite prin produse NU pe care le avem in exces, ci pe care le vor ei, pentru ca cine „plateste lautarii , comanda si muzica”, iar noua ne va „fugi” -in curand- si pamantul de sub picioare , unde se joaca sarba.Cu toate acestea risc si zic ca , chiar si in acest extremis, varianta cu autosuspendarea ar fi mai buna, insa numai cu o conditie sine qua non: distrugerea completa a acestei caste politice si inlocuirea ei cu totul nou si totul prin concurs.Si nu vad nici cel mai mic rau si obstacol, ca Romania sa dea faliment, pentru ca situatia financiara a tarii(si nu numai) permite si chiar reclama acest lucru.Islanda este dovada vie ca falimentul este salvator, chiar daca se leaga cu proverbul cu rusinea /fuga si sanatatea. Insa exista o solutie forte chiar si in cadrul UE, insa trebuie sa ai nerv sa o discuti (cu mai marii UE) si anume trebuie sa se expuna urmatorul plan: Un „imprumut „nerambursabil de 200 miliarde euro, si suspendarea actualelor plati pe timp de min. 5 ani(fara penalizari), timp in care -cu cei 200 mild. euro- Romania poate ajunge din urma occidentul(santaj: varianta cu falimentul).Bonus (pentru ei): in fiecare resedinta de judet la un hotel bun, 3 camere gratuit pentru oamenii lor(in capitala chiar 10), care vor monitoriza -in 3 schimburi!-miscarea fiecarui euro si cent…Aceasta insa impune -in prealabil-un plan beton, care sa-i convinga si pe cei mai sceptici dintre ei, si aici rezida problema uriasa si cronica, aceasta clasa de politicieni nu au nici o clasa, ei au pierdut deja sute de milioane de euro, nefiind in stare sa vina nici macar cu planuri, cum sa cheltuiasca banii UE…Ateu ateu, da’ chiar ca te crucesti!