Palestinienii, o națiune schilodită

0

Palestinieni schiloditi16 mai 2013. Palestinienii Sadi al-Masri (dreapta), 27 de ani, Moutasem Abu Karsh (centru), 16 ani, și Asad Redwan (stânga), 31 de ani, se odihnesc după ce au participat la o lecţie specială de înot în clubul al-Sadaka din oraşul Gaza.

Lui Al-Masri’s i-a fost amputat piciorul după luptele de stradă dintre palestinieni şi soldaţii israelieni din timpul primei Intifada din 1987. Abu Karsh şi-a pierdut piciorul într-o explozie, iar Redwan spune că piciorul său a fost amputat după ce a fost rănit în urma unui raid aerian al israelienilor în 2009.

Lecţiile de înot le sunt oferite de Merciful Hands Society for wounded Palestinians, în încercarea de a-i ajuta să treacă peste traumele produse de schilodirea lor de către israelieni.

Palestinian Moutasem Abu KarshMoutasem Abu Karsh, 16 ani, se pregătește să-și pună proteza. Spune că și-a pierdut piciorul într-o explozie în 2007.

Numai în timpul confruntărilor din iulie – august 2014, peste 2.000 de palestinieni au fost omorâți în conflictul din Fâșia Gaza. Dintre cei 2.016 palestinieni ucişi, 541 erau copii, iar 250 femei. Confruntările dintre combatanţi din mişcarea Hamas, aflată la putere în enclavă, şi militari israelieni, dar şi bombardarea intensivă a Fâşiei Gaza s-au soldat, de asemenea, cu 10.196 de răniţi.

Conflictul total disproporționat a făcut ca de partea israeliană luptele să se soldeze doar cu 67 de morţi, dintre care trei civili (inclusiv un thailandez), ucişi de rachete palestiniene, iar 64 sunt militari, dintre care cinci au fost ucişi în ”friendly fire” de către alţi militari israelieni, potrivit armatei israeliene.

Palestina este o rană sângerândă pe obrazul umanității. O națiune a fost lăsată pradă barbarei armate, iar influența intereselor evreiești în lume, care atinge cancelariile tuturor marilor puteri capitaliste, a făcut ca răspunsul disperat al acestui popor să fie considerat „terorism” și condamnat, potrivit valorilor ”umaniste” ale acelorași puteri…

În Palestina ipocrizia sistemului capitalist s-a întrecut pe ea însăși.

Palestinieni bombardament

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.