Berlin – 1945, imediat după capitularea Germaniei. Un soldat sovietic “confiscând” bicicleta unei trecătoare. Fotograful este necunoscut.
Imediat după capitulare, germanii au suportat consecinţele înfrângerii în moduri barbare. Conform unei dispoziţii a comandamentului aliat de ocupaţie, puteau face obiectul rechiziţionării legale maşinile de cusut, bicicletele, aparatele de radio, gramofoanele şi becurile de iluminat. Propaganda aliantă vorbeşte până în zielele noastre despre prada de război a îngrozitorilor nazişti, tablouri sau opere de artă, lipseşte cea mai mică menţiune despre jaful absolut practicat de cei trei aliaţi democraţi, de la bunurile de uz casnic ale germanilor de rând, până la întregi uzine puse pe roţi, cu specialişti şi ingineri cu tot.
Femeia din imagine a scăpat ieftin. Alte sute de mii nu au avut acelaşi noroc la întâlnirea unui soldat sovietic, american sau francez. Aceasta este o parte a istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial aproape deloc tratată de istoricii oficiali. Fugind din faţa trupelor sovietice, un mare număr de locuitori ai provinciilor Prusia de Est, Silezia şi Pomerania au murit în timpul evacuării de foame, frig sau în cursul luptelor. Cele mai multe victime s-au înregistrat însă atunci când coloanele de refugiaţi s-au întâlnit cu unităţi ale Armatei Roşii. Civilii au fost călcaţi cu tancurile sau mitraliaţi, iar fetele şi femeile au fost violate şi lăsate să moară. Bombardierele sovietice au atacat adesea coloanele de refugiaţi din spatele frontului.
În primăvara anului 1945, doar într-un mic orăşel precum Demmin, din cauza jafurilor, execuţiilor şi a violurilor, s-au înregistrat circa 900 de sinucideri în rândurile civililor.
La 1 mai 1945, 88 de bărbaţi din localitatea Treuenbrietzen au fost împuşcaţi. Execuţia a avut loc după sărbătorirea Victoriei, ocazie cu care soldaţii sovietici au violat fetele din oraş.
În lucrarea «Ruşii în Germania: O istorie a zonei sovietice de ocupaţie, 1945-1949», istoricul Norman Naimark a declarat că nu numai că fiecare victimă a fost traumatizată pentru tot restul zilelor sale, dar a fost cauzată, de asemenea, o imensă traumă colectivă în fosta Germanie de Est. Naimark a ajuns la concluzia că „psihologia socială a femeilor şi bărbaţilor din zona sovietică de ocupaţie a fost marcată de aceste violuri, din primele zile ale ocupaţiei şi până la fondarea RDG, în toamna anului 1949, trauma colectivă manifestându-se şi în prezent”.
Sute de mii de femei nu au scăpat de furia sexuală a soldaţilor aliaţi.
Fluturaşi cu mesajele propagandistului evreu Ilya Ehrenburg, ministru al Propagandei în Uniunea Sovietică, au fost distribuiţi printre soldaţii sovietici cu săptămâni înainte ca Armata Roşie să intre în Germania cerând violuri şi uciderea a cel puţin un german pe zi:
„Germanii nu sunt fiinţe umane. De acum înainte, cuvântul german este cel mai oribil blestem. Nu avem ce discuta. Nu ne vom sensibiliza. Vom ucide. Dacă nu ai omorât cel puţin un german pe zi, ai pierdut ziua degeaba. Dacă nu poţi omorî un german cu un glonţ, atunci omoară-l cu baioneta ta. Dacă linia frontului unde eşti este liniştită şi nu sunt lupte, atunci omoară un german între timp. Dacă ai omorât un german deja, atunci mai omoară unul – nu este nimic mai distractiv pentru noi decât decât o grămadă de cadavre germane. Nu număra zilele, nu număra kilometri. Numără doar un singur lucru: germanii pe care i-ai omorât! Omoară-i pe germani!…Omoară-i pe germani!… Omoară!“
Francezii îşi lăsau liberi trupele de africani tocmai în acest scop. Trupele coloniale franceze au comis violuri în masă. În Freudenstadt ofiţerii francezi au lăsat trupele marocane libere în oraş pentru a avea o zi plină de violuri şi tâlhării. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în districtul Tübingen unde sute de femei au fost violate de trupele franceze. În Stuttgart, ofiţerii francezi s-au distrat săptămâni la rând folosind forţa împotriva femeilor germane până când conducerea americană a oraşului a oprit violenţele.
Trupele americane, mai ales în interogatoriile asupra femeilor, au practicat şi violurile, în afara torturii obişnuite. Americanii îşi construiseră deja o imagine proastă în rândul femeilor după debarcarea în Franţa până la punctul în care francezii ajunseseră să-şi dorească revenirea germanilor. Şi mai lipsiţi de scrupule au fost după ce au ajuns în Germania.
Aceasta este parte din istoria adevărată a celui de-Al Doilea Război Mondial care într-o zi va trebui scrisă pe de-a-ntregul. Până atunci, astfel de imagini vorbesc de la sine. Oricâtă propagandă există în jurul cruzimii germanilor, astfel de fotografii, care să aibă drept protagonist un soldat german în ţările ocupate de cel de-Al Treilea Reich, nu există.
