Dan Voiculescu minte şi dezinformează în două regimuri politice prielnice acestor ”activităţi” şi nu poate fi oprit.
„Legea e proastă, dar e lege!“, acesta este dictonul după care funcţionează justiţia din România, mai ales când este vorba despre anumite „personulități”.
Procurorii Parchetului General au hotărât că Dan Voiculescu a minţit în legătură cu trecutul său de colaborator al Securităţii. Nu a fost „fals în declarații” în cazul său, ci „minciună”.
Preşedintele fondator al Partidului Conservator nu a recunoscut niciodată că a fost colaborator al Securităţii, în ciuda dovezilor cele mai concludente. În 2004 și 2008, anterior deciziei finale a Înaltei Curți, în declarațiile pe care le-a completat în calitate de candidat la alegerile parlamentare, Voiculescu a scris că nu a colaborat cu Securitatea. La alegerile din 2012, în schimb, a scris că a colaborat.
După cum spun legile noastre, persoanele care candidează spre a fi alese sau numite în funcțiile de deputat sau senator trebuie să facă o declarație autentică, pe propria răspundere, privind apartenența sau neapartenenta ca agent sau colaborator al organelor de Securitate. Și o fac, pentru că oricum nu contează cu nimic. Nu are niciun fel de efecte juridice, cum s-ar spune.
Vă întrebaţi deja de mult probabil cum v-a scăpa „Felix” şi de data aceasta. Ei, bine, justiţia românească are o portiţă de ieşire pentru astfel de oameni, în orice situaţie s-ar afla. Voiculescu scapă de acuzaţiile de fals în declaraţii. Procurorii au apreciat că declaraţia mincinoasă privind relaţia sa cu securitatea nu a produs efecte juridice. Prin urmare, falsul în declaraţii nu este o infracţiune în sine, ci devine infracţiune mai târziu, după ce se va fi stabilit dacă a avut efecte juridice sau nu. În aceeaşi ordine de idei, nicio altă infracțiune nu mai este infracțiune decât prin efectele sale juridice, nici crima nu mai este infracţiune decât prin consecinţele văzute numai de jurişti, nici furtul nu mai este furt dacă nu produce efecte familiare juriştilor.
O declarație în care scrieți lucruri care nu concordă cu realitatea poate fi un lucru foarte grav pentru dumneavoastră și sigur veți plăti, dar gravitatea scade pe măsură ce crește importanța personajului care o redactează. În cazul demnitarilor, ea devine o simplă „minciună”. Te-ai aștepta să fie mai degrabă invers, nu?
Pe 10 martie 2011, Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie a decis că președintele „de onoare” al așa-zisului „Partid Conservator” a colaborat cu Securitatea. Se menţinea, astfel, decizia dată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 2006. Decizia Curţii Supreme era definitivă şi irevocabilă.
Dan Voiculescu era pe atunci vicepreședinte al Senatului, pe lângă onoarea de a conduce un partid de buzunar util în a rezolva, printre alte, și unele probleme de afaceri și de justiție. Asta pentru că legea românească nu interzice colaboratorilor fostei Securități să facă politică ”democratică”, să participe la alegeri, să fie consilieri, primari, deputați sau senatori, miniștri și președinți. Nici nu ar putea să-și permită legea să facă un asemenea lucru. Doar ei au făcut-o…
Voiculescu nu și-a recunoscut niciodată statutul de colaborator al Securității. În aprilie 2011, un cetăţean din judeţul Gorj, Constantin Ţăpuş, fost persecutat politic, a făcut o plângere penală împotriva lui Voiculescu acuzându-l de fals în declaraţii publice în formă continuată, pentru cele semnate la alegerile din 2004 si 2008.
Procurorul Daniela Matei, procuror la Parchetul General, în rezoluţia prin care a decis neînceperea urmăririi penale: „Infracţiunea de fals în declaraţii constă în declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ sau instituţii (…) în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe”.
Nici falsul în declarații nu mai este ce a fost!…
