Politicienii, slugile Chevron

0

Compania americană Chevron face cam ce vrea în România. Dacă mesajul românilor care se opun exploatării gazelor de şist ajunge foarte greu la urechile şi mai ales la inima celor pe care i-au trimis în Parlament, şi cu atât mai puţin la guvernanţi, nu la fel stau lucrurile în ceea ce priveşte imensa corporaţie americană.

Chevron poate fi sigură că tot ceea ce va dori va obţine. Şi nu ne mai poate fi de mirare: premierul Victor Ponta are un consilier „minune” american, primul din istoria cabinetului primului-ministru din istoria Românie, consilier care „întâmplător” este legat de interesele marilor corporaţii multinaţionale din domeniul energetic. Pentru Chevron este ignorată voinţa a mii de alegători, politicienii îşi schimbă convingerile de la o zi la alta… dar pentru interesele Chevron în România este schimbată şi legea, dacă este nevoie.

Concluzia este una singură: suntem o colonie a multinaţionalelor occidentale cu un guvern de marionete care lucrează pentru acestea.

Recent, Prefectura Vaslui le-a făcut foarte clar celor 14 consilii locale din judeţ care au aprobat hotărâri prin care se interzice activitatea companiei Chevron pe teritoriul comunelor că nu respectă legislaţia în vigoare şi le-a recomandat să anuleze respectivele hotărâri.

Din punctul de vedere al Prefecturii şi al Guvernului, aceste hotărâri au fost nelegale, deoarece consiliile locale alese de cetăţenii acestor localităţi nu au căderea de a dicide asupra unei asemenea probleme capitale precum extragerea acesor zăcăminte. Doar actuala putere, Guvernul şi majoritatea parlamentară a celor trei partide care formează actuala alianţă o pot face.

Cu toate acestea, uităndu-şi mai greu decât actualii membrii ai Guvernului misiunea încredinţată, consilierii locali din comuna vasluiană Băcani, reuniţi în şedinţă la sfârşitul lunii trecute, au refuzat să anuleze hotărârea, refuzând cererea Prefecturii cu unanimitate de voturi.

„Subliniem faptul că, potrivit art. 136, alin. 3, din Constituţia României, coroborat cu prevederile art. 3, alin. 2, din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bogăţiile de orice natură ale subsolului în stare de zăcământ fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. În concluzie, vă rugăm ca, în prima şedinţă a consiliului local, să prezentaţi autorităţii deliberative aspectele de nelegalitate mai sus prezentate, pentru a reanaliza şi a dispune revocarea respectivului act administrativ“, sună ameninţătoarea notă a Prefecturii înaintată consiliilor locale.

În acţiunea lor împotriva sau pe lângă lege, consilierii locali din Băcani se prevalează însă de faptul că nu fac altceva decât să respecte voinţa locuitorilor comunei. Guvernul şi parlamentarii vasluieni voinţa cui o respectă?

Chevron face legea

Legile în vigoare fac, prin urmare, ca voinţa populară exprimată prin votul forului deciziţional de la nivel local, să nu aibă nicio valoare. Aceleaşi legi le sunt însă foarte favorabile celor mari şi puternici care doresc să sfredelească pământul oamenilor, cu riscul de a le umple subsolul de substanţe extrem de periculoase.

Şi atunci când această lege românească nu este destul de prielnică multinaţionalei… este modificată fără nicio problemă!

La începutul lunii trecute, Parlamentul României şi-a făcut neîntârziat „datoria”, adoptând o lege prin care se aproba o ordonanţă a Guvernului din 2011 care modifica Legea privind autorizarea lucrărilor de construcţie.

Noua lege rezolvă toate eventualele probleme ale Chevron, sprea a le netezi calea: în vederea ”armonizării condiţiilor de autorizare“, legea stabileşte că „autoritatea administraţiei publice centrale competente cu atribuţii de reglementare, potrivit legii, în domeniul din care face parte investiţia supusă autorizării, va emite un aviz coordonator, în baza căruia preşedinţii consiliilor judeţene implicate vor emite autorizaţii de construire pentru executarea lucrărilor aferente“. Prin urmare, consiliile judeţene sunt obligate să aprobe lucrările de investiţie, odată ce acestea sunt autorizate de autorităţile centrale.

Asta pentru ca, următorul aliniat să facă şi mai clar motivul pentru care a fost scoasă legea: „executarea lucrărilor de foraje necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de gaze şi petrol (…) este permisă în baza actului de autoritate al autorităţii competente desemnate prin legea specială, care ţine loc de autorizaţie de construire/desfiinţare şi se emite în condiţiile legislaţiei specifice din domeniul gazelor, petrolului, energiei electrice şi comunicaţiilor, din care fac parte lucrările, după caz“.

Legea, emisă la momentul oportun, ia practic orice atribuţie autorităţilor locale, deliberative sau de mediu pentru a centraliza decizie cu privire la explorarea sau exploatarea gazelor de şist.

Şi acest lucru nu putea fi mai bine-venit din partea Guvernului României, care a stabilit, la începutul mandatului lui Victor Ponta, o premieră istorică: primul şef al Guvernului care are un consilier american. Este vorba despre generalul Wesley Clark, membru în Consiliul de Administraţie al BNK Petroleum, care are interese în exploatarea gazelor de şist din Estul Europei.

Un asemenea amestec în afacerile unui stat, la nivelul cel mai înalt, a putut fi viu şi emoţionant învăluit astfel de aşa-zisul prim-ministru al României:

„Printr-o cunoştinţă comună, a fost un noroc extraordinar, ne-am întâlnit şi astăzi a venit în România. Este o mare oportunitate, generalul Clark este un extraordinar economist, este implicat la nivelul cel mai înalt în strategii economice, este un om pe care orice l-ar vrea, iar un prim-ministru nu ar rata o asemenea ocazie. I-am promis că vom rezolva rapid criza politică şi că vom avea în continuare o justiţie independentă”.

De altfel, generalul Wesley Clark a transmis exact pentru ce vine în România, spre nenorocul nostru, al celorlalţi: „Cred că voi putea atrage investitori şi creşterea economică a României (a omis crearea de locuri de muncă – n.). Ştim că există o revoluţie energetică în desfăşurare în lume, iar în România există un potenţial al carburilor, există surse de apă care pot produce energie. Consider că România poate deveni un principal exportator de energie”.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.