În România se muncește pe brânci pentru ”noul proiect de țară”, expresie care sună foarte bine, dar există doar ca expresie. Se muncește organizat, cu abnegație și devotament, într-o veche tradiție de acum, tovărășește. Cinci salariați pe unitate de gropiță în pământ din care iese cablul cel negru care ne dă nouă energie sau telecomunicație, așa cum se vede din imaginea suprinsă în Vaslui.
După cum se poate constata, doi lucrători sunt observatori imparțiali, ca să existe și martori la proces probabil sau în spiritul împărțirii puterilor în stat, a autonomiei locale, a pluralității politice sau diviziunii sociale a muncii, chestii democratice, orișicum…
Unul, cel care stă perfect pe verticală, este de presupus că e din partea Uniunii Europene sau a unei comisii sau autorități de control, pentru că este total detașat de fenomen. Nu prezintă nici măcar un singur semnalment că ar face parte din grupul organizat în scopul întinderii cablului, nici cașchetă, nici vestă. Poate fi doar cu teoria, cunoașterea științifică a scoaterii cablurilor din sol și întinderea acestora din punctul A în punctul B. Fără îndoială că verifică aplicarea procedurilor din punct de vedere științific.
Celălalt, cu cașcheta albă, se vede treaba că are o misiune mai aplicată și mai aplecată. Este probabil manager pe partea de implementare a întinderii cablurilor. Cașcheta albă, culoare nobilă, a monarhilor, denotă ocuparea unei poziții superioare în ierarhia structurii constituite în scopul întinderii cablului de la groapa în studiu până la următoarea. La un moment dat al activității sale a fost și la un curs de perfecționare, nu contează de care.
Dacă lucrătorul în vestă albastră se ocupă de ieșirea propriu-zisă a cablului din groapă, primul personaj din fotografia noastră, cel care ține de fir, are responsabilități eclare în întinderea cablului de la baza gropii și este pregătit să-și îndeplinească misiunea îndredințată la momentul oportun, care ar putea veni în aceeași zi, mâine sau săptămâna viitoare, după ce vor fi îndeplinite toate procedurile.
Cel cu pantaloni roșii face parte din prima linie a echipei constituită în scopul scoterii cablului din groapă, este implicat direct, probabil și pe segmentul de protecția muncii, dar și pe cel de evaluare a calității, dovadă stând atenția deosebită pe care o acordă cablului la ieșirea sa din groapă. Credem că nu ne-am hazarda deloc dacă am spune că este de așteptat ca omul să dețină un cumul de funcții în echipa respectivă. Este în mod sigur și parte din mișcarea sindicală, cu o funcție și la partid, și atașament față de culoarea luptei sociale din toate timpurile (vezi culoarea pantalonilor). Este, fără îndoială, peste poate de împovărat și responsabilizat. Dacă l-ați întreba v-ar spune că, după el, ca reprezentant al mișcării sindicale, schema de personal a echipei din imagine este total insuficientă și ar mai trebui cel puțin trei oameni, ca să nu exagereze, având în vedere criza și starea economiei.
Cel mai bătrân dintre ei, cel cărunt, aflat la baza gropii, singurul care muncește, este probabil un tip puțin cam antisocial și mult prea serios. Asta tre’ să-i fi reproșat și șefii, la un moment dat. Nu a intrat nici în politică, nici în sindicat, și nici nu prea iese la bere cu băieții. Șefii de abia îl cunosc, pentru că nu a avut niciodată nicio glumă cu ei, d’apoi să le facă complimente la finalizarea excepțională a vreunei lucrări. Așa că a rămas la munca de jos și chiar și acu’, ajuns aproape de pensie, a rămas singurul care trage de cabluri, care își ia treaba în serios. Cât mai poate și el, la vârsta lui… Asta nu înseamnă că nu a avut aspirații. Când era tânăr ar fi vrut să devină șef de echipă. Doamne, ce treabă ar mai fi făcut, că el știe cum se face treaba bună! Dar n-a fost să fie, nu a fost promovat niciodată pentru că a fost prea serios și necomunicativ. Ei, soarta…!
