Vizita directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, la Bucureşti, între 15 – 16 iulie 2013, le-a dat prilejul jurnaliştilor francezi de la slate.fr să analizeze situaţia în care se află România în faţă acestei instituţii internaţionale. „În curând nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România”, sună ironia francezilor, care ar trebui să fie resimţită dureros în România.
Francezii scriu: Directoarea Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde se va afla în 15 şi 16 iulie în vizita în România, o ţară pe care FMI o forţează să se vândă.
În toate sectoarele – poşta, transport de mărfuri, aeronautica, energie, sănătate – România este vândută la preţ redus. Solduri impuse de Fondul Monetar Internaţional pentru eficientizarea economiei ţării.
Ţara este de vânzare sau, mai exact, cel puţin zece companii publice, pentru a şterge datoriile.
În 2009, lovită de criză, România împrumuta 20 de miliarde de euro de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru a nu se scufunda. Creşterea s-a redus cu 8,5%, iar deficitul a urcat la 7,2% din Produsul Iintern Brut.
Totuşi, economia României mergea destul de bine în urmă cu câţiva ani, cu o creştere anuală media de 6,3% între 2002 şi 2008. Când România îşi pregptea intrarea în UE (devenită efectivă în 2007), toţi indicatorii erau buni. La 1 iulie 2010, preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu se simte obligat să reducă salariile funcţionarilor cu 25% şi pensiile cu 15%. Taxa
pe valoare adăugată creşte de la 19% la 24%. Circa 200.000 de funcţionari sunt disponibilizaţi în următorii doi ani. Un adevărat tratament de şoc impus în schimbul ajutorului de 20 de miliarde de euro.
În afara acestei politici de austeritate care durează de trei ani, troica a impus ţării să-şi privatizeze companiile de stat pentru a atrage investiţii şi pentru a le face să devina profitabile. „Sunt lichidări mascate. Sunt vândute la preţ redus companii deficitare sub presiunea FMI” – Ilie Şerbănescu.
Compania publică de transport feroviar CFR Marfă a fost cumpărata de Grup Feroviar Român (GFR) pentru 202 milioane de euro. Valoarea CFR Marfă era estimată la 2 miliarde de euro în urmă cu şase ani. În sectorul transportului aerian, trei companii publice cu datorii sau în declin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova şi Romaero Băneasa) figurează pe lista tranzacţiilor. Guvernul României va vinde un sfert din cota de acţiuni de 95% de la compania naţională Tarom, membră a alianţei SkyTeam.
În domeniul energetic, guvernul a propus pentru listarea la Bursă pachete de 10-15% din acţiunile sale la companiile de stat. Aceste privatizări parţiale vizează Transgaz (transportatoare de gaze), Romgaz (producătoare de gaze) şi Hidroelectrica (producătoare de electricitate). Guvernul României a deschis 10% din acţiunile de la Nuclearelectrica, compania care administrează singura centrală nucleară a ţării.
Deţinută în proporţie de 75% de guvernul român, Poşta Română nu a putut să îşi găsească un cumparator până în prezent pentru că a acumulat pierderi de peste 120 de milioane de euro în ultimii patru ani. Pentru a o face mai atractivă, 3.650 de salariaţi, 11% din personal, vor fi disponibilizaţi.
Adunând toate privatizările, sindicatele estimează că 17.000 de locuri de muncă sunt ameninţate pe termen scurt. Deja afectată de măsurile privind salariile, populaţia ”încaseaza” creşterea preţurilor la gaze şi electricitate. România s-a angajat sa liberalizeze treptat cele doua pieţe, totul pentru a se conform asteptărilor instituţiilor financiare internaţionale. O liberalizare a preţurilor inevitabilă de la intrarea în UE.
„Moştenire veche a comunismului, gazele şi electricitatea erau în
continuare vândute sub preţul de producţie” – Sandrine Levasseur, reprezentanta OFCE care monitorizează tranziţia economică din ţările din Europa de Est.
Toate aceste schimbări i-au determinat în cele din urmă pe români să iasă în stradă în ianuarie 2012. Factor declanşator a fost un proiect de guvern privind privatizarea unei părţi a sistemului de sănătate prin permiterea accesului pe piaţă a patru companii private de asigurări. Ceea ce ar fi dus la reducerea zonei acoperite de asigurările medicale publice.
Privatizările au o imagine proastă în România. După căderea regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu, în 1989, de privatizări au profitat în special câţiva oameni de afaceri corupţi care s-au îmbogăţit în timpul tranziţiei din anii 1990. Lipsa de transparenţă a tranzacţiilor este în continuare arătată cu degetul. O opacitate care face ca investitorii străini să
fie reticenţi.
Achitarea, în decembrie 2012, a fostului premier Adrian Năstase a furnizat o probă suplimentara a incapacităţii statului român de a-i sancţiona pe corupţii cu funcţii înalte. Adrian Năstase a fost condamnat în iunie 2012 la doi ani de
închisoare cu executare pentru că a deturnat câteva milioane de euro, acordând fără licitaţie un contract pentru construcţia de
autostrăzi.
Românii au de asemenea în minte foiletonul rocambolesc din jurul uzinei de produse chimice Oltchim. Scoasă la vânzare vara trecută la cererea FMI şi atribuită unui om politic şi magnat media pentru 45 de milioane de euro, compania a fost în cele din urmă pusă sub lichidare voluntară întrucât cesionarul nu avea resursele să plătească.
„Deschiderea capitalului are o parte violentă pentru foştii comunişti” – Sandrine Levasseur. Însa acest lucru poate să funcţioneze.
„Republica Cehă a vândut companii investitorilor străini la sfârşitul anilor 1990 şi a avut creştere în câţiva ani” – Sandrine Levasseur. Brutal, dar eficient.
Schimbarea majorităţii în România nu a pus sub semnul întrebării angajamentele ţării faţă de creditorii internaţionali, deoarece guvernul are interes să menţină aceeaşi direcţie pentru a debloca alte ajutoare. De la împrumutul din 2009, guvernul a semnat un al doilea acord de tip preventiv în 2011, de 5 miliarde de euro utilizabili în caz de urgenţă.
Acest lucru nu se vede încă în viaţa de zi cu zi, însă România scoate încet capul la suprafaţă. „Economia s-a stabilizat, chiar dacă creşterea este slabă şi trebuie să rămânem vigilenţi pentru că situaţia să nu se deterioreze”’ – Nemat Shafik, prim-adjunct al directorului FMI, la sfârşitul lui iunie 2013.
Previziunile anticipează o creştere de 1,6% pentru 2013, după cea de 0,9%
din 2012 şi de 2,2% din 2011. „Bine, însă nu foarte bine. România este o ţară emergentă, are nevoie de o creştere de cel puţin 5 sau 6% pentru a se vedea efectele asupra salariilor” – Ilie Şerbănescu.
Christine Lagarde se va afla la Bucureşti la 15 şi 16 iulie, în prima sa vizită în calitate de directoare a FMI. Jurnalistul economic român Moise Guran nu vede însă această vizită cu ochi buni. „Ne vom felicita reciproc şi vom mulţumi FMI pentru că ne-a servit centura de siguranţă. Dar să fim oneşti: România a pierdut patru ani. Un acord cu FMI este în realitate un blocaj.
O perioadă în care guvernul nu a făcut decât să execute deciziile luate de câţiva contabili obtuzi” – Moise Guran.
Este încă prea devreme de spus dacă FMI a reuşit în România. În orice caz, instituţia ar avea nevoie de un succes după erorile (recunoscute) ale acţiunii sale în Grecia. În ceea ce priveşte guvernul român, acesta speră să fie felicitat pentru eforturile depuse, pentru a obţine o nouă tranşă din împrumutul pentru 2013-2015. Pentru acest lucru va trebui să continue să vândă ţara. Ţara este de vânzare. În curând nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România
Poştă, aeronautică, transporturi, energie, sănătate: în toate sectoarele, România a vândut. Vânzările au fost impuse de FMI pentru a reduce costurile din economie.
Privatizările au o imagine proastă în România, mai ales că, de pe urma vânzării de către stat a companiilor pe care le avea în proprietate, au profitat o mână de oameni.
Bineînţeles că acest comentariu este prea puţin implicat şi se păstrează în aceeaşi logică a gândirii speculative financiare mondialiste. Cu toate acestea, dincolo de întregul avatar prin care a trecut ţara noastră în relaţia controversată cu această instituţie financiară, care nu a putut raporta decât succese realtive sau nemeritate de la înfiinţare, se degajă un singur adevăr: românii devin străini în ţara lor!
Citeşte şi:
Cine face politica economică a României
Investitorii străini îngroapă România!
Nicolae Ceauşescu şi plata datoriilor externe
