Agenţia de presă Karadeniz-Press a realizat un interviu cu ziaristul şi scriitorul din regiunea Odessa, Vadim Bacinschi. După ce sudul Basarabiei a rămas timp de câţiva ani fără nicio publicaţie în limba română, Vadim Bacinschi a decis să înfiinţeze ziarul «Sud-Vest» pe care îl editează în România şi îl duce în casele românilor din satele româneşti din raioanele Ismail, Chilia, Reni, Sarata şi Tatarbunar.
– Domnule Bacinschi, ce reprezintă publicaţia «Sud-Vest» pe care o editaţi pentru românii din regiunea Odesa?
– Ziarul ‹Sud-Vest› este o publicaţie lunară culturală, social-politică şi economică pentru cititorii din sudul Basarabiei. Este o continuare a periodicului ‹Sud-Vest›, supliment al ziarului naţional ‹Concordia› editat la Cernăuţi, care nu mai apare din 2009. Noul ziar este editat la Alba Iulia cu ajutorul doamnei Areta Moşu, vicepreşedinte ASTRA şi preşedinte al Despărţământului ‹Mihail Kogălniceanu› Iaşi. După ce apare în România îl aducem şi îl distribuim în casele românilor din satele noastre din Bugeac. ‹Sud-Vest› mai poate fi considerat un almanah de istorie şi cultură. Şi astăzi, ca şi mai înainte, cred că omul are şansa să evolueze citind despre istorie şi cultură. Numai aşa omul poate ieşi din mentalitatea sovietică şi să înţeleagă lucrurile care se întâmplă în jur. În paginile acestui ziar publicăm materiale de actualitate, cum ar fi despre fi apariţia unei cărţi, organizarea unui eveniment cultural şi altele, dar şi materiale ce ţin de aniversări istorice. Am început să public un ciclu de articole întitulat „O istorie actualizată a satelor româneşti din Sudul Basarabiei”, în care vorbesc despre toate localităţile în care locuiesc români/moldoveni de la A la Z. În aceste prezentări nu vorbesc doar despre istoria localităţii, dar subliniez şi unele aspecte de actualitate. Nu este suficient să scrii la aniversarea mareşalului Alexandru Averescu că a fost doar un mare comandant de oşti şi om politic, pentru că nu poţi trece cu vederea că în localitatea de baştină a personalităţii, la Babele, nu a fost permisă organizarea conferinţei în cinstea lui Averescu. Încercăm să publicăm şi versuri scrise de tineri şi maturi, aşa cum le scriu ei. Astfel îi atragem pe tinerii cititori.
– Cum vă explicaţi diferenţa de atitudine şi dinamism dintre comunităţile de români din Bucovina de Nord şi cei din sudul Basarabiei?
– În primul rând, cei din regiunea Cernăuţi sunt mai mulţi, dar cel mai important lucru este că ei se declară români. Toţi ştiu că în regiunea Cernăuţi locuiesc 150 mii de români, iar ucrainenii acceptă această realitate. În Bucovina există facultate în limba română, sunt doctori în ştiinţe, sunt etnici români care deţin funcţii de aleşi în consiliul regional, raional, sunt mulţi primari români. Dacă ceva nu le convine sau dacă le sunt încălcate drepturile, ei au curaj să spună acest lucru prin intermediul numeroaselor societăţi culturale şi a presei în limba română.
Nu putem spune acelaşi lucru despre românii din regiunea Odesa, care sunt mult mai puţini. Îi poţi număra pe degete pe oamenii care vor şi pot face ceva pentru comunitate. Asta este problema.
– După ce a fost contramandat doi ani la rând, se pare că recensământul populaţiei din Ucraina ar putea fi organizat la sfârşitul anului 2013. Cum estimaţi că vor arăta datele statistice despre situaţia românilor/moldovenilor în Bugeac?
– Este important să vedem cum vor fi formulate întrebările la acest capitol. Mai este şi alt aspect care nu trebuie neglijat: cum vor dicta autorităţile locale, aşa vom fi trecuţi la rubrica „etnie” sau „limbă”. Sunt cunoscute cazuri de la recensămintele anterioare, când cei care se declarau români erau trecuţi în anchete cu creionul simplu. Ultimul recensământ sovietic din anul 1989, efectuat pe teritoriul Ucrainei, a arătat că la acea dată în regiunea Odesa locuiau 145 mii de moldoveni şi peste 600 de români. Recensământul populaţiei din anul 2001 a arătat că în sudul Basarabiei sunt 124 mii de moldoveni şi 724 de români. Se observă o descreştere constantă a moldovenilor. Sper că români vom avea mai mulţi de această dată.
– Ce mai scrie presa din Odesa despre românii in acest ţinut?
– În ultima perioadă, problema zonei de la Dunăre este mediatizată foarte intens. Televiziunea academiei de drept din Odesa ‹Akademia TV›, condusă de deputatul Serghei Kivalov, membru permanent al delegaţiei parlamentare a Ucrainei la APCE, difuzează o emisiune săptămânală la care apar tot felul de invitaţi şi care discută despre istorie şi actualitate. Pe 10 aprilie, de ziua eliberării Odesei în Al Doilea Război Mondial „de ocupanţii români”, în cadrul acelei emisiuni a fost difuzat un subiect despre România. În platou a fost invitat un analist pe nume Dergaciov, care era revoltat că Ucraina a demilitarizat complet sudul Basarabiei, neexistând nicio unitate militară care să se opună invaziei de peste Dunăre. Invitatul declara înflăcărat că tancurile româneşti ar putea ajunge în două ore de la Dunăre până la Nistru.
Eu am subliniat în articolele mele de câteva ori că Ucraina, de când există ca stat independent, nu a făcut nicio investiţie în zona de la Dunăre, unde sunt amplasate localităţile Reni, Chilia, Ismail. Ucraina nu bagă bani în această regiune, unde oamenii sunt săraci pentru că nimic nu se mai produce. Sunt făcute doar declaraţii, dar pentru fapte reale nu au bani. În acelaşi timp, presa scrie tot mai des că la Ismail este pe cale să se formeze o flotilă militară. Postul naţional de televiziune ‹Inter› a difuzat un reportaj în care se spunea la modul serios că Ucraina va găsi resursele necesare pentru crearea acestei flotile pentru a dialoga mai bine cu România pe problemele ce ţin de insulele dunărene disputate, problemele cu canalul Bystroe şi altele.
La Bolgrad, pe vremuri, a fost o unitate aeropurtată denumită „desantnaia brigada”, renumită în tot bazinul Mării Negre. Acolo era o pistă de decolare, care a fost distrusă, iar acum, de vreo doi ani, este reconstruită la loc. Tot presa a scris că în acea unitate sunt renovate cazarmele pentru a aduce trupe de militari „având în vedere situaţia complicată din apropierea frontierei cu România”. Este o situaţie absolut aiuritoare. Autorităţile nu găsesc bani pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor care nu mai sunt siguri în ziua de mâine, dar vor să se impună din punct de vedere militar.
– Cum precepeţi interesul şi atitudinea instituţiilor româneşti faţă de comunitatea românească din sudul Basarabiei?
– România face ceea ce consideră de cuviinţă. Copiii români mai merg la studii în România, iar vara în tabere de odihnă. A mai fost pe aici teatrul de păpuşi din RâmnicuVâlcea, la Odesa a fost teatrul ‹Nottara›, dar sălile de spectacol au fost goale. A mai fost organizat un concert al interpretului Ducu Bertzi în localitatea Erdec-Burnu din raionul Ismail. Este bine că se fac aceste manifestări, dar îmi este greu să le dau o apreciere.
Situaţia românilor din sudul Basarabiei este strigătoare la cer. Au mai rămas doar câteva şcoli cu predare în limba română. Peste zece şcoli româneşti au fost închise în 20 de ani, nu în secole. Îmi aduc bine aminte că la începutul anilor 90, când editam ziarul ‹Luceafărul› la Odesa, (periodic în limba română, nu cel editat în prezent de Asociaţia Moldovenilor din Ucraina – n.) în şcolile noastre era predată limba română. După ce agrarienii de la Chişinău au introdus în Constituţia Republicii Moldova limba „moldovenească”, au început schimbările şi la noi. Mai târziu, în anul 1997, a fost semnat Tratatul de bază dintre România şi Ucraina, iar în anul 1998 Anatol Fetescu a înfiinţat Asociaţia Moldovenilor din Ucraina. Pentru ce? Această asociaţie a fost creată special pentru a spune că aici locuiesc moldoveni, nu români, şi pentru a încurca României să monitorizeze respectarea drepturilor minorităţii româneşti în regiune, conform articolului 13 din Tratat. De atunci se tot fac declaraţii antiromâneşti şi aşa am ajuns unde suntem.
Eu îmi dau seama că România nu vrea să îşi facă probleme cu această ţară, dar ar trebui elaborat şi acceptat un program special pentru românii care mai sunt aici. România trebuie să ia atitudine.
– Ce face Republica Moldova pentru aceşti români?
– Nu ştiu. Când erau comuniştii la putere organizau la Reni zilele culturii moldoveneşti, la care Vladimir Voronin îi decora pe apărătorii moldovenismului cu ordinul “Slava Muncii”.
– Recent, Parlamentul României a adoptat o lege prin care vlahii, moldovenii, aromânii etc. au fost declaraţi ca parte a naţiunii române. Ce părere aveţi despre acest pas făcut la Bucureşti?
– La noi, la nivel local, lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Cei care se consideră moldoveni aşa şi îşi vor zice, pentru că ei spun că „mama este moldoveancă şi tata este moldovean”. Acesta este argumentul lor. Fetescu spune peste tot că românii vin să ne românizeze, că ne bagă cu forţa limba română. Mentalitatea oamenilor de aici este greu de schimbat, deoarece ei tot timpul se leagă de ceea ce a fost. Situaţia poate fi schimbată doar sistematic, dar mai cu seamă prin intermediul şcolilor. Profesorii trebuie să le explice de mici elevilor că ei sunt români. La radio, la posturile de televiziune sunt prezentate doar aspect negative despre România.
Ne putem plânge la infinit, dar dacă părinţii şi dascălii nu îşi vor spune cuvântul şi vor trece cu vederea încălcarea drepturilor, nu putem fi optimişti.
– Vă mulţumim!
