Antonie Iorgovan, ultima mare “indiscreție”

Pe 4 octombrie 2007 a murit Antonie Iorgovan, născut la 9 august 1948. Suferea de un an de cancer la pancres.

Antonie Iorgovan era numit “părintele Constituţiei”, pentru faptul că, în 1990, condusese Comisia de redactare a proiectului de Constituţie. După moarte, rolul său în elaborarea Constituţiei a fost minimalizat, iar prevederea potrivit căreia „România este stat naţional unitar“ i-a adus acuzaţia din partea noilor kominternişti de la Grupul de Dialog Social că a creat tensiune între majoritate şi comunitatea maghiară. Misiunea cheie în care a fost plasat a venit datorită statutului său de senator independent, dar şi pregătirii sale academice.

În martie 2006 Antonie Iorgovan declara într-o conferinţă de presă: „Demisia lui Năstase este o demisie întârziată. Ar fi trebuit să se producă mai de mult. Demisia lui Năstase este începutul sfârşitului pentru anumiţi oameni şi un anumit mod de a face politică în PSD şi în alte partide. Năstase şi gaşca lui sunt expresia de cumetrie dintre politică şi mătuşa Tamara. Criteriul de apartenenţă la această gaşcă a fost în primul rând homosexualitatea, în al doilea rând – masoneria şi în ultimul rând – infracţionalitatea. Cum pot fi numite persoanele care se ocupă cu traficarea funcţiilor, dacă nu infractori?“
El a indicat şi nume: „Unii din membrii Guvernului condus de Năstase, precum Ilie Sârbu (la acea vreme vice-preşedinte al PSD), Eugen Bejenariu (senator PSD), Şerban Mihăilescu (fost secretar general al guvernului Năstase), Gabriel Oprea, iar în teritoriu este încrengătura de la Caraş-Severin, în frunte cu Ion Mocioalcă. Mai sunt cei cărora li se spunea Miki Şpagă sau Şpagaton (fostul ministru al turismului Dan Matei Agathon n.n.).“
Într-o conferinţă de presă Iorgovan revine cu noi dezvăluiri despre Ilie Sârbu: „Categoric mi s-a confirmat că este mason. Păi, dacă este mason, şi Frunzăverde este tatăl lor şi ei merg în genunchi, cum pot ei să fie vreodată adversari politici şi să sară la gâtul lui Frunzăverde?! Sârbu este mâna dreaptă a lui Frunzăverde şi va trebui să aleagă dacă face politică sau îi duce tava şefului de cuib.“
Au urmat reacţii vehemente. Ilie Sârbu a spus chiar că „îl ia de păr şi-l bate în plenul Senatului, să-l vadă toată lumea.“ Eugen Bejinariu că „Iorgovan mai vorbeşte în calitate de membru PSD doar ca urmare a îngăduinţei de care a dat dovadă Adrian Năstase“. Ion Iliescu l-a ameninţat cu „judecata în Consiliul de Integritate Morală“.
Iorgovan a declarat un război făţiş masoneriei atunci când a afirmat: „Ori eu, ori ei. Am constituit consiliul de onoare care va judeca toate cazurile. Dacă debarcarea lui Năstase nu este urmată şi de alte debarcări, nu am făcut nimic. Gaşca pătaţilor, aşa cum îi spun eu, ar fi bine să-şi pregătească glonţul pe ţeavă, că numai aşa mă vor putea opri. Ar trebui să-şi anunţe killerii că de acum încolo va fi care pe care.“
S-ar părea că tocmai asta au făcut. După moartea sa, Adrian Păunescu afirma pe postul de televiziune Antena 1: „Antonie Iorgovan mi-a mărturisit în mai multe rânduri convingerea sa că ar fost iradiat. Era incomod, genul de om care deranja.“
„În cadrul unei discuţii cu câteva colege din Parlament, Iorgovan spunea că a câştigat, măcar episodic, o bătălie grea“, scria Civic Media. „Era bucuros de victoria sa în faţa cancerului, dar, în acelaşi timp, era convins că nu boala îl răpune treptat, ci complotul criminal. ’Mă bucur că înving nu boala, ci răul pe care mi l-au făcut alţii‘ – a mărturisit Iorgovan. Întrebat de colege ce vrea să spună, de fapt, prin aceste cuvinte, senatorul a explicat că e conştient de faptul că o astfel de boală este fatală. În cele din urmă, senatorul a pus punctul pe i: ’Păi nu vi se pare ciudat că toţi care am fost la revoluţie avem acum probleme? Cu toţi se întâmplă ceva rău. M-au iradiat!’”
Pe postul de televiziune B1 TV a spus: „Boala mea, după toate calculele doctorilor, a plecat de la o iradiere… Deci, cândva, mi s-a pus o bucăţică de uraniu, nu mai mult, am întrebat şi eu cât trebuie… atât, o bucată de uraniu, pe care ţi-o pot ataşa pe un scaun când te duci la o conferinţă“.

Rare au fost intervenţiile împotriva masoneriei, mai ales dinspre mediul politic. Antonie Iorgovan a fost primul şi ultimul care a făcut legătura dintre politică, pe de o parte, masonerie şi infracţionalitate, pe de alta. De la Iorgovan, nu numai că exprimarea unor astfel de poziţii tranşant anti-masonice a lipsit cu desăvârşire în lumea politică românească, dar organizaţia foarte rar a mai fost adusă în discuţie şi numai într-un anumit sens, deşi rolul său a fost şi este într-o continuă creştere. Iată-l pe profesorul de drept public, senatorul Antonie Iorgovan vorbind despre această organizaţie secretă. Fragment din emisiunea «Teoria Conspiraţiei» transmisă la TVR 1, realizată de Cristian Răutu.

„Nici măcar ei nu pot să spună că sunt o formulă democratică. Ei zic că nu mai sunt o organizaţie secretă şi că au devenit discretă. Măi să fie! Nu, sunt, în continuarea, o organizaţie secretă. Lucrurile sunt clare şi, din punctul meu de vedere, Masoneria, în România… Cum o fi în altă parte, ne raportăm la constituţiile din ţările respective, dar, prin raportare la România, Constituţia spune următorul lucru, articolul 40, aliniatul 4: „Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise”.
Merg pe ideea că ei, vezi Doamne!, au devenit discreţi din secreţi, ba, mai mult, un guvern al României, înţesat de masoni, pentru că ăsta e rolul lor, până la urmă, ca să ajungă să controleze, prin aceste mijloace oculte şi guverne, şi parlamente, şi justiţie, şi poliţie, şi jandarmerie, şi gardă de la prefectură, şi orice. Tot ce mişcă, tot ce zboară, trebuie să fie controlat de Masonerie. Dacă se poate până şi Divinitatea. Deci, nu există Dumnezeu, există ceva… Ziditorul, sau cum îl califică ei. Am aflat însă şi se ştie că un guvern al României a adoptat o hotărâre prin care Masoneriei i-a fost recunoscut statutul de utilitate publică. Îmi îngădui să spun că este o hotărâre de guvern clar împotriva Constituţiei, dar chiar şi împotriva legii.
Acum este o batjocură, deci oamenii ăia de elită din cultura ţării cred că se întorc în mormânt când citesc, sigur, metaforic vorbind, listele masonilor de astăzi. Este, pur şi simplu, această asociere – cât am perceput eu din Masonerie, când văd şi eu şi se laudă şi unul şi altul etc, că am clienţi, am tot felul de întâlniri în teritoriu şi mă întâlnesc, ba cu unul şi cu altul, şi mi se atrage atenţia: aveţi grijă că ăla e mason, e mare grad etc – eu percep că este un paravan la şmecherie această Masonerie. De fapt, este un paravan la mafie, la asociere… Până la urmă, dacă este să căutăm crima organizată, ea este foarte bine aşezată în aceste structuri masonice.
Şi acum daţi-mi voie să mă fac următorul raţionament, mergând pe ideea că nu intră masoneria în categoria organizaţiilor secrete. Bun, o fi ea discretă, dar este anticonstituţională chiar şi aşa fiind. Pentru că tot un text de Constituţie spune următorul lucru, tot la 40. Aliniatul 2 spune aşa… În primul rând, haideţi să vedem aliniatul 1. Aliniatul 1 spune că cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. În alte forme – vezi Doamne! – ar intra şi Masoneria. Bun, dar în aliniatul 2 se spune următorul lucru: „partidele sau organizaţiile”…deci, nu a spus de care, organizaţiile, în general, „care, prin socpurile ori prin activitatea lor militează împotriva pluralismului politic” …Odată ce nu acceptă, până la urmă, că parlamentele sunt create pe jocul politic şi vor să controleze parlamente şi guverne, clar că militează împotriva pluralismului politic. Apoi: „a principiilor statului de drept, ori a suveranităţii”. Haideţi să vedem! De unde încep principiile statului de drept? Păi, principiile statului de drept în Constituţie încep cu articolul 1. Ce se spune în articolul 1? Câ „România este stat de drept, democratic şi social, în care…” şi urmează o ierarhizare a valorilor supreme garantate de Constituţia României. Prima valoare care este garantată este demnitatea omului, a doua drepturile şi libertăţile, a treia libera dezvoltare a personalităţii umane.
Cum este posibil, pe baza acestei legi fundamentale a României, să promovăm asemenea aberaţii inchizitoriale. Deci este o reminiscenţă a Evului Mediu care, sigur, s-a menţinut şi în dreptul modern. Asta legat de structurile şi de cât am perceput eu din ceea ce am citit că înseamnă această Masonerie.
Vreau să ştiu şi eu, ca profesor de drept public, ca om care vrea să fie liber, cum anume o organizaţie în care se promovează nişte ritualuri, nişte aberaţii, până la urmă, şi care nu are niciun fel de legătură cu libera dezvoltare a personalităţii, ba dimpotrivă, că toată lumea ştie că din Masonerie ieşi numai cu picioarele …Unde e libera dezvoltare a personalităţii?! Aşa-zisa intrare în adormire înseamnă intrare în adormire, până la urmă, adică te adorm ei, au grijă ei, până la urmă, să facă această adormire.
Deci, cu alte cuvinte, sunt în afara Constituţiei, sunt în afara spiritului democratic, sunt în afara valorilor care înalţă fiinţa umană. Fiinţa umană trebuie să se dezvolte în spiritul a ceea ce ne înalţă ca oameni. A merge pe acele ritualuri, care, până la urmă, ne coboară, ne duc în catacombe, ne îndepărtează de Divinitate. De fapt, trebuie să ne raportăm foarte simplu la ceea ce a spus Kant: la legea morală, în noi, şi la cerul înstelat, deasupra noastră. Deci, nu promovează aşa ceva Masoneria.“

Cel mai important moment din cariera politică a lui Antonie Iorgovan a fost cel în care s-a pronunţat atât de vehement împotriva grupării lui Adrian Năstase, în martie 2006.
Declaraţia sa publică i-a produs moartea civilă, într-o primă fază. Iorgovan a fost forţat să demisioneze din funcţia de secretar al Senatului, iar organizaţia PSD din Caraş-Severin l-a exclus pentru grave prejudicii de imagine. Cu aceeaşi ocazie, publicaţia «22», a Grupului de Dialog Ssocial, l-a acuzat că a indus tensiune în raporturile cu comunitatea maghiară, deoarece a înscris în Constituţie caracterul de stat naţional.

Antonie Iorgovan s-a născut la 9 august 1948, în satul Gornea din comuna Sicheviţa (judeţul Caraş-Severin). După ce a absolvit studiile elementare în satul natal şi două clase la Liceul Mixt Reşiţa, s-a înscris, în 1964, ca elev la Liceul Militar «Ştefan cel Mare» din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în 1966. Apoi, pentru încă un an a fost elev la Şcoala militară superioară de ofiţeri «Nicolae Bălcescu» din Sibiu. Începând din 1970 a fost membru al Partidului Comunist Român.
Între 1968-1972 a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, ale cărei cursuri le-a absolvit cu media 9,87 cu diplomă de merit, ca şef de promoţie la specializarea Drept public. În 1979 a obţinut titlul de Doctor în Drept al Universităţii Bucureşti cu teza de doctorat «Răspunderea contravenţională». În 1982 a absolvit Seminarul «American Law and Legal Institutions» din Salzburg (Austria).
Din 1972 Antonie Iorgovan este încadrat drept cadru didactic la Catedra de Drept Public a Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti. A urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent universitar stagiar (1972-1975); asistent universitar titular la disciplinele: Drept constituţional, Drept administrativ, Drept financiar, Dreptul muncii (1975-1980); lector universitar la disciplina Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei (1981-1990); conferenţiar universitar la disciplina Drept administrativ, numit prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 6696/1993 (1990-1993). Din 1993, deţine funcţia de profesor universitar la aceeaşi universitate.
Începând din 1995 este conducător la doctorat la disciplina Drept administrativ. Între anii 1995-1996 şi 2003-2004 a fost profesor invitat la Facultatea de Drept, Universitatea Paris 1 (Pantheon – Sorbonne). Din 1995 este preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Ştiinţe Administrative al României, cu sediul la Sibiu. În 1998 este ales ca rector al Universităţii Româno-Germane din Sibiu, din cadrul Fundaţiei Universitare pentru Integrare Europeană. A lucrat şi ca profesor titular al Universităţii «Nicolae Titulescu» din Bucureşti.
În paralel cu activitatea didactică, profesorul Iorgovan a devenit, din 1996, avocat pledant în Baroul Bucureşti, fiind coordonatorul Societăţii civile de avocaţi «Profesorul Iorgovan şi Asociaţii», cu sediul în Bucureşti.
El a fost căsătorit cu Niculina Iorgovan, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu care a avut un fiu, George Antonie Iorgovan.
Antonie Iorgovan a încetat din viaţă la 4 octombrie 2007, într-o clinică din Viena, în urma unei îndelungi suferinţe, ca urmare a unui stop cardiorespirator pe fondul unui cancer de pancreas, operat recidivat, cu metastaze. A fost înmormântat în Cimitirul Belu cu onoruri militare (deoarece era cavaler al Ordinului Naţional “Serviciul Credincios”), slujba funerară fiind oficiată de către episcopul-vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanul.

Funcţii publice:

În perioada decembrie 1989 – iunie 1990, profesorul Iorgovan a lucrat ca expert la Comisia juridică, constituţională şi pentru drepturile omului din cadrul CFSN (apoi CPUN). În urma alegerilor parlamentare din 20 mai 1990, a fost ales ca senator independent de Caraş-Severin, fiind singurul parlamentar ales în afara listei de partid în Parlamentele României de după 1990. În această legislatură, a făcut parte din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. A condus, în calitate de preşedinte, Comisia de redactare a proiectului de Constituţie a României (Adunarea Constituantă). De asemenea, a făcut parte şi din Comisia de redactare a proiectului de regulament al Senatului.
A demisionat la 9 iunie 1992 din Parlamentul României, deoarece a fost numit de către Senatul României în demnitatea de judecător la Curtea Constituţională a României pentru un mandat de nouă ani. De asemenea, a demisionat şi de la Curtea Constituţională a României în 1996. A condus sau a făcut parte din numeroase delegaţii parlamentare sau ale Curţii Constituţionale în Europa (Franţa, Italia, Spania, Elveţia, etc.), în SUA şi Canada, în America de Sud (Venezuela) şi Africa (Tunisia) etc.
Între 1996-1998, a fost preşedinte al Mişcării Ecologiste din România (MER), iar la alegerile parlamentare din 1996 a candidat în numele Uniunii Naţionale de Centru (MER + PDAR + PUR), nefiind ales. În anul 1998 a devenit membru al PDSR, fiind ulterior ales în Consiliul Naţional şi în Colegiul Director. În perioada iunie – noiembrie 2000, a fost consilier judeţean în judeţul Prahova.
În urma alegerilor din noiembrie 2000, Antonie Iorgovan a fost ales ca senator de Prahova pe listele Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR, actualul PSD). În această calitate, a făcut parte din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (ca vicepreşedinte), din Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi din Comisia pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei.
Este reales ca senator de Prahova pe listele PSD în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2004. În această legislatură, a făcut parte din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului.

Activitate ştiinţifică:

Antonie Iorgovan este autorul mai multor cursuri de Drept administrativ, al unui curs de Drept constituţional, al «Tratatului de drept administrativ» apărut în 2002, coautor al revizuirii Constituţiei din 2003.
El a publicat peste 50 de studii semnificative în revistele de specialitate juridică din ţară şi străinătate, un număr de 5 cursuri universitare de Drept administrativ şi stiinţa administraţiei, respectiv de Drept constituţional şi instituţii politice (ultimul, Drept constituţional şi instituţii politice a fost publicat la Editura Galeriile «J.L.Calderon», 1994). A editat un număr de 8 monografii, singur şi în colaborare, între care:

«Constituţia României, comentată şi adnotată» (Regia Autonomă «Monitorul Oficial», Bucureşti, 1992) – în colaborare;

«Odiseea elaborării Constituţiei» (Editura «Vatra Românească», Târgu Mureş, 1998);

«Tratat de Drept administrativ», 2 volume (Editura «Nemira», 2000, reeditat în 2001 şi 2005);

«Revizuirea Constituţiei României – Explicaţii şi comentarii» (Editura «Rosetti», 2003);

«Constitutia României, revizuită, comentarii şi explicaţii» (Editura «ALL BECK», 2004) – în colaborare;

«Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi explicaţii» (Editura «Roata», 2004, reeditată în 2006).

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!