Nu vreau cu criza!

Să vorbim despre criză, dar într-o altă notă, mai …naivă. Nu am putea să nu o facem, de vreme ce tot ce se întâmplă în prezent este „în timpul crizei”, „pe timp de criză” şi aşa mai departe… E criză!
Dar cât de nedreaptă e perioada asta …ca toate celelalte. După ce că te naşti o singură dată în viaţa ta, asta tre’ să se întâmple deja, fără ca nimeni să te întrebe în prealabil, într-o epocă oarecare, cu tot ce presupune, adică posibil şi probabil toată viaţa ta.
După ce că ai păcatul original după tine de la bun început, pentru că părinţii tăi nu au putut fi cuminţi în faţa Dumnezeului creştin, care urăşte sexul cu atingerea protagoniştilor de când a experimentat altceva cu o fecioară, de parcă nu era destul, pe urmă vine şi asta… Şi din păcatul ăsta nu scapi viu… Deci, vorba poetului, „trăieşti sub vremuri”. Şi vremurile astea le fac alţii pentru tine şi o fac prost, şi tu ştii că o fac prost, părinţii tăi ştiu că e prost, bunic’ ta ştie că e prost, bunic’ tu ţi-a zis că totul e prost făcut şi pe urmă a plecat, toţi prietenii tăi ştiu că e prost, toată lumea ştie că e prost şi toţi staţi şi vă uitaţi unii la alţii … „ca proştii” şi ridicaţi din umeri. Să nu-mi zică nimeni că vă duceţi la vot că nu mai suntem copii… şi nici bătrâni nu suntem.

Dar niciodată nu au mai atârnat atâtea etichete ale timpurilor de o singură generaţie, parcă. Şi asta poate îşi găseşte o explicaţie, de vreme ce e vorba despre cea mai comercială generaţie din istoria României. În definiţiile etichetelor astea intră însăși coordonatele vieţii voastre.
Aţi fost comandaţi prin voinţă politică şi interese strategice. Nu v-aţi născut şi eraţi făcuţi să fiţi ai Republicii Socialiste, viitor Comuniste. Partidul vă vroia ca să vă dea Epocii de aur pe car să o trăiţi cum vrea Partidul. Generaţia decreţeilor – prima etichetă.
Este prima generaţie urbană din istoria României, născuţi la oraş şi crescuţi la coadă. Prima generaţie a producţiei industriale de masă, în care s-a înscris ea însăşi. Prima generaţie născută la oraş şi crescută la sat, de bunici, a dezrădăcinaţilor, care nu aparţin pe de-a întregul niciunuia dintre cele două medii, urban sau rural.
Generaţia ajunsă la 30 – 40 de ani acum – despre aceşti oameni vorbesc – cufundată în aşa-zisul comunism, ca şi în aşa-zisa democraţie, este cea mai aşa-zisă din istorie. Poate cea mai importantă etichetă…
Decreţeii industriali devin generaţia revoluţiei şi a schimbărilor, pentru ca să sfârşească în generaţia de sacrificiu şi a incertitudinilor. Este generaţia refugiaţilor economici, a emigranţilor, a apatrizilor, a dezrădăcinaților.
Categorie de vârstă peste care s-au grăbit toţi „agenţii comerciali” să-i ştanţeze şi eticheteze. Primii cărora, de unde li se tăia părul regulamentar și uniformizator, au fost invitaţi, cu o varietate halucinantă de oferte, să fie „tineri nonconformişti”, să fie „generaţia pro”, să fie rokeri, rappări, hip-hop-işti… Să pună valoare până la identificare în orice prostie comercială lipsită de orice altă valoare. Şi sunt şi cei care au acceptat, în necunoştinţă de cauză. Primii care au aparţinut „curentelor”, „culturilor”, „subculturilor”, „stilurilor”, „modelor” şi niciunui model veritabil. Este generaţia idenţităţilor multiple şi a pierderii identităţii proprii. Primii visători ai „visului american” şi trăitori ai coşmarului românesc.
Generaţia de sacrificiu este generaţia aşteptărilor, care aşteaptă să înceapă să trăiască. Şi aşteaptă…. De la cei 20 de ani ai lui Brucan la criza fără început şi fără sfârşit.
Suntem oameni de tranziţie. Noi nu existăm de sine stătători în istorie, peste noi se trece. Noi suntem între două momente despre care merită să se discute. Nu aparţinem niciunei epoci. Nu suntem nici ai comunismului, nici ai democraţiei.
Este generaţia înşelată electoral de către „oamenii de bine”. Prima generaţie chemată la vot în România şi trimisă la muncă în străinătate, oriunde. Pentru care ţara nu a avut nimic de oferit şi nimic de cerut. Primii români peste care s-a exersat marketingul politic şi toate tipurile de marketing. Cea mai „statistică” generaţie din istoria melagurilor acestea. Primii români economiceşte „în plus”, prima generaţie pe care calculul economic naţional i-a aşezat masiv după virgulă.
Categoria de vârstă care a învăţat democraţia de la comunişti şi comunismul de la democraţi, iar istoria a învăţat-o de la cine s-a nimerit… Românii alegerilor întotdeauna neinspirate şi schimbărilor întotdeauna imposibile. Prima generaţie pentru care şi viitorul şi istoria s-au schimbat din mers, în timp ce ne uitam la televizor…
Câte etichete ar mai putea fi puse? Probabil că tot atâtea câţi suntem. De la „revoluţionari” la „oameni ai schimbărilor” şi ai unui „suflu nou”, în politică. De la „generaţia în blugi” la cei ai diverselor subculturi şi multiculturali cât cuprinde, în cultură. De la „tineri de viitor” la „tineri şomeri”, în economie. De la şoimi şi pionieri privind spre viitorul luminos al patriei la emigranţi şi apatrizi cu silă de România „învechiţilor”. O generaţie care nu şi-a aparţinut niciodată, ci a fost a unor perioade de timp, marcată întotdeauna de nişte condiţii cu totul exterioare ei, şi implacabile.
Şi acum… criza. Încă o etichetă… „Daţi-ne pace!”