Amintiri de neșters

0

Acum trei zile ne-a vizitat un înalt funcționar al Partidului Comunist din Vietnam. Înainte de a pleca mi-a transmis dorința ca eu să scriu câteva amintiri din vizita mea pe teritoriul eliberat al Vietnamului în eroica luptă contra trupelor ianchee din sudul țării sale.
Într-adevăr nu dispun de prea mult timp când o mare parte a lumii se chinuiește să găsească un răspuns la veștile că un război, cu folosirea unor arme mortale, este pe punctul de a izbucni într-un colț critic al planetei noastre globalizate.
Totuși, amintirea unor antecedente și crime monstruoase comise contra unor țări cu mai mică dezvoltare economică și științifică vor ajuta toate popoarele să lupte pentru propria supraviețuire.
La 12 septembrie, se împlinesc 40 de ani de la vizita unei delegații oficiale a Cubei în Vietnam.

Într-o Reflecție pe care am scris-o la 14 februarie 2008 am publicat date despre candidatul republican la Președinția Statelor Unite, John McCain, învins umilitor de Barack Obama. Acesta, cel puțin, putea vorbi în termeni asemănători lui Martin Luther King, asasinat în mod laș de rasiștii albi.
Obama și-a propus chiar să-l imite, călătorind în tren, pe austerul Abraham Lincoln, deși n-ar fi fost niciodată capabil să rostească discursul de la Gettysburg. Michael Moore i-a trântit-o: „Felicitări, președinte Obama, pentru Premiul Nobel pentru Pace; acum, vă rog, câștigați-l.”
McCain a pierdut Președinția Statelor Unite, dar s-a aranjat să revină în Senat, de unde exercită enorme presiuni asupra guvernului țării.
Acum este fericit, mobilizându-și forțele pentru ca Obama să descarce cel mai mare număr de rachete capabile să lovească cu precizie forțele vii ale trupelor siriene.
Gazul sarin este tot atât de mortal ca și radiațiile atomice. Nouă țări dispun deja de arme nucleare care sunt mult mai periculoase decât gazul sarin. Date publicate încă din 2012 informează că Rusia posedă aproximativ 16.000 de focoase nucleare active, iar Statele Unite circa 8.000.
Necesitatea de a le face să explodeze în chestiune de minute asupra obiectivelor adversarului impune proceduri pentru folosirea lor.
O a treia putere, China, cea mai solidă economic, dispune deja de capacitatea pentru Distrugere Mutuală Asigurată cu Statele Unite.
Israel, la rândul său, depășește Franța și Marea Britanie în tehnologie nucleară, dar nu admite să se spună niciun cuvânt despre fondurile fabuloase pe care le primește de la Statele Unite și colaborarea cu această țară în acest domeniu. Acum câteva zile a trimis două rachete ca să testeze capacitatea de ripostă a distrugătoarelor americane din Mediterana care țintesc contra Siriei.
Care este atunci puterea unui atât de mic, dar avansat, grup de țări?
Pentru a extrage energia enormă degajată de un nucleu de hidrogen este nevoie să fie creată o plasmă de gaz de peste 200 milioane de grade, căldura necesară pentru a forța atomii de deuteriu și tritiu să fuzioneze și să elibereze energia, după cum explică o informație de la BBC, care obișnuiește să fie bine informată în materie. Este deja o descoperire a științei, dar cât va fi nevoie să investești ca să transformi în realitate asemenea obiective.
Omenirea noastră atât de încercată așteaptă. Nu suntem ”trei pisoi”; deja suntem peste șapte miliarde de ființe umane, imensa majoritate copii, adolescenți și tineri.
Întorcându-mă la amintirile din vizita mea în Vietnam, care au motivat aceste rânduri, nu am avut privilegiul să-l cunosc pe Ho Shi Minh, legendarul creator al Republicii Socialiste Vietnam, țara anamiților, poporul despre care a vorbit atât de elogios Erol Național Jose Marti în anul 1889 în revista pentru copii ”Vârsta de Aur” (La Edad de Oro).
În prima zi am fost cazat în fosta reședință a Guvernatorului francez al teritoriului din Indochina, când am vizitat această țară frățească, în 1973, unde am ajuns la 12 septembrie, după acordul dintre Statele Unite și Vietnam. Acolo m-a găzduit Pham Van Dong, pe atunci prim-ministru. Acel dur combatant, când a rămas singur cu mine în vechea clădire construită de metropola franceză, a izbucnit în plâns. Scuză-mă, mi-a spus, dar mă gândesc la milioanele de tineri care au murit în această luptă. În clipa aceea am înțeles pe deplin cât de dur fusese acel război. Se plângea și de șiretlicurile pe care le folosiseră Statele Unite cu ei.
Într-o sinteză voi folosi cuvintele exacte pe care le-am scris în Reflecția menționată din 14 februarie 2008:
Podurile, fără excepție, de-a lungul traseului, vizibile din aer între Hanoi și Sud, erau efectiv distruse; satele, rase de pe fața pământului, și zilnic grenade cu bombe antipersonal erau aruncate și explodau pe câmpurile de orez unde copii, femei și chiar oameni de vârstă foarte înaintată munceau ca să producă alimente.
Un mare număr de cratere se vedeau la fiecare capăt de pod. Pe atunci nu existau bombe ghidate prin laser, mult mai precise. A trebuit să insist ca să fac acel tur. Vietnamezii se temeau că voi fi victima vreunei aventuri a iancheilor, dacă aflau de prezența mea în acea zonă. Pham Van Dong m-a însoțit tot timpul.
Am survolat provincia Nghe-An, unde s-a născut Ho Shi Minh. În această provincie și cea de la Ha Tinh au murit de foame în 1945, ultimul an al celui de-al doilea Război Mondial, două milioane de vietnamezi. Am aterizat la Dong Hoi. Asupra provinciei unde se află acest oraș distrus a fost aruncat un milion de bombe. Am traversat lacul de acumulare Nhat Le. Am vizitat un post de asistență pentru răniții de la Quang Tri. Am văzut numeroase tancuri M48 capturate. Am străbătut drumuri pavate cu lemn care altădată fuseseră Ruta Națională distrusă de bombe. Ne-am întâlnit cu tineri soldați vietnamezi care s-au acoperit de glorie în bătălia de la Quang Tri. Senini, hotărâți, căliți de soare și război, un tic ușor la clipit al căpitanului de batalion. Nu se știe cum au putut rezista la atâtea bombe. Erau demni de admirație. În aceeași seară de 15 septembrie, întorcându-mă pe o rută diferită, am luat trei copii răniți, doi foarte grav; o copilă de 14 ani era în stare de șoc cu un fragment de metal în abdomen. Copiii lucrau pământul când o sapă a lovit din întâmplare o grenadă. Medicii cubanezi însoțitori ai delegației le-au dat îngrijiri directe timp de ore și le-au salvat viața. Am fost martor, domnule McCain, al ”faptelor de vitejie” cu bombardamentele din Vietnamul de Nord, de care sunteți atât de mândru.
În acele zile din septembrie, Allende fusese răsturnat; Palatul Guvernului a fost atacat și mulți chilieni torturați și asasinați. Lovitura a fost pregătită și organizată la Washington.”
Lino Luben Perez, ziarist la AIN, a consemnat într-un articol pe care l-a publicat la 1 decembrie 2010, o frază pe care am rostit-o la 2 ianuarie 1966 la a șaptea aniversare a Revoluției: Vietnamului „suntem dispuși să-i dăm de-acum nu numai zahărul nostru, ci sângele nostru, care face mai mult decât zahărul!”
În altă parte din articolul respectiv, ziaristul de la AIN scrie:
Timp de mulți ani, mii de tineri vietnamezi au studiat în Cuba câteva specialități, inclusiv limba spaniolă și engleză, iar un număr considerabil de cubanezi au învățat acolo limba lor”.
„În portul Haiphong, în nordul bombardat de ianchei, au acostat nave cubaneze încărcate cu zahăr și sute de tehnicieni au lucrat în timpul războiului pe acest teritoriu la construcții. Alți compatrioți au înființat ferme avicole pentru producția de carne și ouă”.
A fost un eveniment semnificativ prima navă vietnameză care a intrat într-un port cubanez. Astăzi, colaborarea economică de stat sau între intreprinderi și înțelegerea politică dintre cele două partide și relațiile de prietenie se mențin și cresc.”
Rog să fiu iertat pentru modestul efort de a scrie aceste paragrafe în numele tradiționalei noastre prietenii cu Vietnam.
În dimineața aceasta, riscul ca un conflict să izbucnească cu funeste consecințe pare diminuat grație inteligentei inițiative ruse, care s-a menținut fermă în fața insolitei pretenții a guvernului Statelor Unite, amenințând că va lansa un atac demolator contra apărării siriene, care ar fi putut costa mii de vieți din rândul poporului acestei țări și să dezlănțuie un conflict cu consecințe imprevizibile.
Ministrul rus de externe, Seghei Lavrov, a vorbit în numele guvernului acestei țări curajoase și poate va contribui la evitarea imediată a unei catastrofe mondiale.
Poporul american, la rândul său, se opune puternic unei aventuri politice care ar afecta nu numai propria țară, ci întreaga omenire.

FIDEL CASTRO RUZ
10 septembrie 2013
Ora 3:20 pm.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.