„′Civilizația′ occidentală contemporană se găsește în așteptarea unei metamorfoze substanțiale, fără de care se va prăbuși mai devreme sau mai târziu. Această societate a realizat cea mai profundă pervertire a ordinii normale a lucrurilor. Domnia materiei, a aurului, a mașinăriilor, a numerelor; în această civilizație nu mai există posibilitatea de a respira, nu mai există libertate sau lumină. Occidentul și-a pierdut abilitatea de a ordona și de a se supune. A pierdut simțământul contemplației și acțiunii. A pierdut capacitatea de a simți valorile, puterea spirituală, oamenii divini. Nu mai cunoaște natura. Nemaifiind un corp viu compus din simboluri, zei și acte rituale, nemaifiind o armonie, un cosmos în care omul se mișcă liber precum „un regat în interiorul unui regat”, natura și-a asumat pentru omul occidental o exterioritate anostă și fatală a cărui mister științele seculare caută să îl îngroape în legi și ipoteze neînsemnate.
Occidentul nu mai cunoaște Înțelepciunea și ignoră tăcerea maietuoasă a acelora care au dobândit controlul suprem asupra propriei persoane: calmul iluminat al profeților, realitatea exaltată a acelora în care ideea devine sânge, viață și putere. În loc de a urma calea acestora, Occidentul se îneacă în retorica “filosofiei” și “culturii”, în specializarea profesorilor, jurnaliștilor și sportivilor ce zămislesc planuri, programe și proclamații. Înțelepciunea sa a fost infestată de o maladie sentimentală, religioasă (n.t. – aici, Evola are în vedere falsa religiozitate de paradă ce a cuprins Occidentul după surparea instituțiilor sale tradiționale) și umanitară, precum și de o specie de oameni nesăbuiți care aleargă celebrând zgomotos devenirea și “practica”, pentru că tăcerea și contemplația îi neliniștesc.
Occidentul nu mai cunoaște statul, statul ca valoare, cristalizat în Imperiu. Sinteza acelui fel de spiritualitate și maiestuozitate care a strălucit în China, Egypt, Persia și Roma, idealul imperial a fost copleșit de mizeria burgheză instaurată de un monopol al sclavilor și trădătorilor.
Formidabilii “activiști” ai Europei nu mai știu ce este războiul, acel război dorit ca valoare în sine, ca o virtute ce transcede victoria sau înfrângerea, războiul privit ca o cale eroică și sacră în direcția împlinirii spirituale, precum acea cale propovăduită de zeul Krishna în Bhagavad-Gita. Acești “activiști” nu mai cunosc războinici, ci doar soldați, iar un mic război insignifiant este suficient pentru a-i teroriza și a-i împinge la reluarea retoricii umanitare ori, și mai rău, la reluarea naționalismului de fanfaronadă și a D’annunzianism-ului.
Europa și-a pierdut simplitatea, poziția centrală, viața. O plagă egalitară (populistă) îi devorează rădăcinile fie în domeniul dreptului, al științelor, fie în cel al speculației. Sunt duși adevărații conducători, ființe ce nu se ridică prin violență, aur ori abilitatea de a face negoț cu sclavi, ci mai ales prin calitățile lor esențiale și ireductibile. Europa este un mare trup irelevant, transpirat și neliniștit din cauza unei anxietăți pe care nimeni nu cutează să o exprime. Prin venele ei curge aur; carnea ei e făcută din mașinării, uzine și muncitori; creierul ei e compus din gazetărie. Un mare trup irelevant ce se clatină și se învârte, condus de forțe întunecate și imprevizibile ce strivesc fără milă pe oricine îndrăznește să se opună ori încearcă să scape de roțile-i dințate.
Acestea sunt realizările “civilizației” occidentale. Acestea sunt mult-trâmbițatele rezultate ale superstițioasei credințe în “progres”, progres ce dușmănește ideea imperialității Romei, a strălucitoarei Elade, a străvechiului Orient – marele ocean. Iar acei indivizi puțini care încă sunt capabili de o măreață reacție și de o măreață rebeliune se găsesc din ce în ce mai strâns încercuiți”.
Traducere: Horia Ciurtin
