Pe 10 septembrie 1919, în timp ce Hitler era încă în armată, Căpitanul Karl Meyer i-a cerut punctul de vedere asupra evreilor. Hitler a răspuns pe 16 septembrie 1919.
Dragă domnului,
Dacă amenințarea pe care evreii o reprezintă pentru poporul nostru a dat naștere unei incontestabile ostilități din partea unei mari părți a poporului nostru, cauza acestei ostilități trebuie căutată în recunoașterea clară a faptului că evreimea ca atare are, în mod deliberat și involuntar, un efect dăunător asupra națiunii noastre, în părerea proastă pe care o lasă evreul ca individ. Ca rezultat, antisemitismul mult prea ușor își asumă un caracter pur emoțional. Dar acesta nu este răspunsul corect. Antisemitismul ca mișcare politică nu poate și nu trebuie modelat de factori emoționali, ci numai de recunoașterea unor lucruri. Iar aceste sunt următoarele:
În primul rând, evreii sunt incontestabil o rasă, și nu o comunitate religioasă. Evreul însuși niciodată nu se descrie drept un evreu german, un evreu polonez sau un evreu american, ci întotdeauna drept un german, polonez sau american evreu. Evreii nu au adoptat niciodată mai mult decât limba națiunii străine în mijlocul căreia au trăit. Un german care este obligat să folosească limba franceză în Franța, italiana în Italia, chineza în China nu devine astfel francez, italian sau chinez. La fel nu putem numi un evreu care se întâmplă să trăiască printre noi și care este astfel obligat să folosească limba germană german. Nici credința mozaică, oricât de mare ar fi importanța sa pentru prezervarea rasei, nu poate fi singurul criteriu pentru a decide cine este evreu și cine nu este. Nu prea există o rasă în lume a cărei membri să aparțină în întregime unei singure religii.
Prin consangvinizare de-a lungul a mii de ani, adesea în cercuri foarte restrânse, evreul a putut să-și prezerveze rasa și caracteristicile rasiale cu mult mai mult success decât cele mai multe dintre numeroasele popoare în rândul cărora a trăit. Prin urmare trăiește printre noi o rasă non-germană, o rasă străină, care nu dorește și este cu adevărat incapabilă să-și abandonze caracteristicile rasiale, sentimentale sale particulare, gândurile și ambițiile, dar, cu toate acestea, se bucură de aceleași drepturi politice ca și noi. Și deoarece sentimentele evreului sunt limitate doar la domeniul material, gândurile sale și ambițiile sunt legate de a fi tot mai puternici. Dansul lor în jurul vițelului de aur devine o luptă nemiloasă pentru toate averile pe care noi simțim în adâncul nostru că nu sunt cele mai mari și nici singurele pentru care merită să lupți pe acest pământ.
Valoarea unui individ nu mai este determinată de caracterul său, de semnificațiile realizărilor sale pentru comunitate, ci numai de mărimea bogățiilor sale, a averii sale.
Măreția unei națiuni nu mai este măsurată de suma resurselor sale morale și spirituale, ci numai de bogăția posesiunilor sale materiale.
Toate acestea duc la acea atitudine mentală și acea căutare a banilor și putere de a-i păstra care le permit evreilor să devină atât de lipsiți de scrupule în alegerea metodelor, atât de nemiloși în folosirea lor. În statele autocrate el se pleacă în fața ”majestății” prinților și cerșește favoarea de a deveni lipitori pe popoarele lor.
În democrații el vizează favorurile maselor, se pleacă în fața ”majestății sale poporului”, dar nu recunoaște decât majestatea banilor.
El încearcă caracterul prințului prin lingușeli bizantine; mândria națională și puterea națiunii cu ridicule și nerușinate seducții ale viciului. Metoda sa de luptă este aceea opinie publică care nu este niciodată exprimată în presă, dar care este, totuși, gestionată și falsificată. Puterea sa este puterea banilor, care se multiplică în mâinile sale fără efort și fără măsură prin dobândă, și prin care el impune un jug asupra națiunii care este mult mai dăunător, cu toate deghizările sale sclipitoare are în ultimă instanță consecințe tragice.
Orice îl face pe popor să lupte pentru scopuri mai înalte, fie religia, socialismul sau democrația, este pentru evreu doar un mijloc pentru a atinge un scop, calea de a-și satisface lăcomia și setea de putere.
Rezultatele lucrărilor sale este tuberculoza rasială a națiunii.
Iar aceasta are următoarele consecințe: antisemitismul pur emoțional își găsește ultima exprimare sub forma pogromurilor. Antisemitismul rațional, din contră, trebuie să conducă la o luptă sistematică și legală împotriva și pentru eradicarea privilegiilor de care se bucură evreii față de ceilalți străini care trăiesc printre noi (Legi ale străinilor). Cu toate astea, obiectivul său final trebuie să fie eliminarea totală a evreilor din mijlocul nostru. Ambele obiective pot fi atinse numai de către un guvern de concentrare națională, și nu de unul de impotență națională.
Republica Germană își datorează nașterea nu voinței naționale unite a poporului nostru, ci exploatării ascunse a unei serii de cincumstanțe care, luate împreună, se exprimă printr-o profundă și universală nemulțumire. Aceste circumstanțe, totuși, au apărut independent de structura politică și lucrează chiar și astăzi. Într-adevăr, mai mult decât oricând. Prin urmare, o mare parte a poporului nostru recunoaște că schimbarea structurii statului nu poate ea însăși îmbunătăți poziția noastră, iar acest lucru poate fi realizat prin renanșterea forțelor morale și spirituale ale națiunii.
Iar această renanștere nu poate fi pregătită de către conducerea unei majorități iresponsabile influențate de dogme de partid sau de frazele frumoase ale internaționalismului sau sloganurile unei prese iresponsabile, ci numai de fapte hotărâte din partea acelei părți a conducerii națiunii cu un sentiment interior al responsabilității.
Chiar aceste lucruri privează Republica de suportul spiritual de care are nevoie foarte mult orice națiune. Prin urmare, liderii națiunii din prezent sunt obligați să caute suport din partea celor care singuri au beneficiat și continuă să beneficieze de schimbarea formei de stat a Germaniei, și care tocmai din acest motiv au devenit forța motrice a revoluției – evreii. Indiferent de amenințarea evreiască, care ste fără îndoială recunoscută chiar de către liderii de azi (așa cum au dovedit diferitele declarații ale unor personalități proeminente), acești oameni sunt obligați să accepte favorurile evreiești pentru avantajul lor personal și pentru a răsplăti aceste favoruri. Și rambursarea nu implică doar satisfacerea tututor cererilor posibile ale evreilor, dar, înainte de toate, prevenirea luptei poporului trădat împotriva escrocilor săi, prin sabotarea mișcării antisemite.
Al dumneavoastră
Adolf Hitler
___________________________________________________________________________
On September 10, 1919, while Hitler was still in the army, Staff-Captain Karl Meyer asked for his views on Jewry. Hitler replied on 16 September, 1919.
Dear Herr Gemlich,
If the threat with which Jewry faces our people has given rise to undeniable hostility on the part of a large section of our people, the cause of this hostility must be sought in the clear recognition that Jewry as such is deliberately or unwittingly having a pernicious effect on our nation, but mostly in personal intercourse, in the poor impression the Jew makes as an individual. As a result, antisemitism far too readily assumes a purely emotional character. But this is not the correct response. Antisemitism as a political movement may not and cannot be molded by emotional factors but only by recognition of the facts. Now the facts are these:
To begin with, the Jews are unquestionably a race, not a religious community. The Jew himself never describes himself as a Jewish German, a Jewish Pole or a Jewish American, but always as a German, Polish or American Jew. Jews have never adopted more than the language of the foreign nations in whose midst they live. A German who is forced to make use of the French language in France, Italian in Italy, Chinese in China does not thereby become a Frenchman, Italian, or Chinaman, nor can we call a Jew who happens to live amongst us and who is therefore forced to use the German language, a German. Neither does the Mosaic faith, however great its importance for the preservation of that race, be the sole criterion for deciding who is a Jew and who is not. There is hardly a race in the world whose members all belong to a single religion.
Through inbreeding for thousands of years, often in very small circles, the Jew has been able to preserve his race and his racial characteristics much more successfully than most of the numerous people among whom he has lived. As a result there lives amongst us a non-German, alien race, unwilling and indeed unable to shed its racial characteristics, its particular feelings, thoughts and ambitions and nevertheless enjoying the same political rights as we ourselves do. And since even the Jew’s feelings are limited to the purely material realm, his thoughts and ambitions are bound to be so even more strongly. Their dance around the golden calf becomes a ruthless struggle for all the possessions that we feel deep down are not the highest and not the only ones worth striving for on this earth.
The value of an individual is no longer determined by his character or by the significance of his achievements for the community, but solely by the size of his fortune, his wealth.
The greatness of a nation is no longer measured by the sum of its moral and spiritual resources, but only by the wealth of its material possessions.
All this results in that mental attitude and that quest for money and the power to protect it which allow the Jew to become so unscrupulous in his choice of means, so merciless in their use of his own ends. In autocratic states he cringes before the ‘majesty’ of the princes and misuses their favors to become a leech on their people.
In democracies he vies for the favor of the masses, cringes before ‘the majesty of the people’, but only recognizes the majesty of money.
He saps the prince’s character with Byzantine flattery; national pride and the strength of the nation with ridicule and shameless seduction to vice. His method of battle is that public opinion which is never expressed in the press but which is nonetheless manages and falsified by it. His power is the power of the money, which multiplies in his hands effortlessly and endlessly through interest, and with which he imposes a yoke upon the nation that is the more pernicious in that its glitter disguises its ultimately tragic consequences. Everything that makes the people strive for higher goals, be it religion, socialism, or democracy, is to the Jew merely a means to an end, the way to satisfy his greed and thirst for power.
The results of his works is racial tuberculosis of the nation.
And this has the following consequences: purely emotional antisemitism finds its final expression in the form of pogroms. Rational antisemitism, by contrast, must lead to a systematic and legal struggle against, and eradication of, the privileges the Jews enjoy over the other foreigners living among us (Alien Laws). Its final objective, however, must be the total removal of all Jews from our midst. Both objectives can only be achieved by a government of national strength and not one of national impotence.
The German Republic owes its birth not the united national will of our people, but to the underhand exploitation of a series of circumstances that, taken together, express themselves in a deep, universal dissatisfaction. These circumstances, however, arose independently of the political structure and are at work even today. Indeed, more so than ever before. Hence, a large part of our people recognizes that changing the structure of the state cannot in itself improve our position, but that this can only be achieved by the rebirth of the nation’s moral and spiritual forces.
And this rebirth cannot be prepared by the leadership of an irresponsibly majority influence by party dogmas or by the internationalist catch-phrases and slogans of an irresponsible press, but only by determined acts on the part of nationally minded leadership with an inner sense of responsibility.
This very fact serves to deprive the Republic of the inner support of the spiritual forces any nation needs very badly. Hence the present leaders of the nation are forced to seek support from those who alone have benefited and continue to benefit from changing the form of the German state, and who for that very reason become the driving force of the Revolution – the Jews. Disregarding the Jewish threat, which is undoubtedly recognized even by today’s leaders (as various statement from prominent personalities reveal), these men are forced to accept Jewish favors to their private advantage and to repay these favors. And the repayment does not merely involve satisfying every possible Jewish demand, but above all preventing the struggle of the betrayed people against its defrauders, by sabotaging the antisemitic movement.
Yours truly,
Adolf Hitler
