Impresiile unui blogger român care a vizitat Transnistria:
Transnistria, „ţara-fantomă”, este o mare necunoscută pentru marea majoritate a românilor. Teritoriul din partea dreaptă a râului Nistru, care, în 1992, s-a rupt de Republica Moldova, are conducere şi instituţii proprii, deşi nu e recunoscut ca stat independent decât de Rusia.
Românii şi-au îndreptat atenţia către Transnistria la începutul anilor ′90, când grupul de moldoveni condus de Ilie Ilaşcu a fost arestat de autorităţile de la Tiraspol şi acuzat de terorism.
Chiar dacă oficial aparţine Republicii Moldova, fâşia de pământ de peste Nistru e de fapt sub controlul total al Moscovei.
Bloggerul bucureştean Răzvan Pascu a avut voie să stea maximum 10 ore în Transnistria.
„Aşa se dă viza acolo, pentru că autorităţile nu agreează turiştii străini. Am ajuns cu un microbuz de la Chişinău. În Tighina (sau Bender, cum îi spun ruşii) m-a aşteptat o româncă stabilită acolo, care mi-a fost ghid şi sursă de informaţii”.
Aici a aflat că, deşi limbile oficiale sunt rusa, moldoveneasca şi ucraineana, autorităţile separatiste fac eforturi uriaşe pentru ca prima să devină singura acceptată.
„Prietenii de la est îşi dau toată silinţa ca să rusifice regiunea, investind enorm în facultăţi cu predare în limba rusă, dar şi în cultură. În Transnistria nu ai voie să vorbeşti româneşte. Dacă arăţi că ştii limbi străine, rişti să fii acuzat că eşti spion, aşa că toată lumea foloseşte numai limba rusă, deşi populaţia cunoaşte, spre exemplu, şi româna!”.
„În Tiraspol, cel mai mare oraş al ‘ţării», mi-au sărit în ochi tancurile transformate în monumente şi statuile lui Lenin. Însă m-a uimit faptul că acolo totul e «Sheriff». Există un lanţ de supermarketuri – singurul din ţară – şi benzinării cu acest nume. Televiziunea şi radioul, hotelurile de lux, fabricile de pâine şi magazinele de lichior, totul poartă marca «Sheriff» şi aparţin aceluiaşi proprietar – se zvoneşte că ar fi fiul preşedintelui Igor Smirnov. Până şi stadionul şi echipa din Tiraspol se numesc aşa”.
Cetaţenii din Transnistria au cel puţin 2 paşapoarte (cel transnistrean, pe care nu îl recunoaşte nimeni, şi cel moldovean, cu care pot aplica pentru vize în România sau alte state ale Uniunii Europene). Transnistrenii pot aplica pentru un paşaport rusesc, însă, potrivit legislaţiei ruse, pentru a obţine cetăţenia rusă trebuie să renunţi la oricare altă cetăţenie.
Peste tot inscrip’iile sunt doar în limba rusă, numele străzilor sunt în rusă şi oamenii vorbesc numai în limba rusă, chiar dacă ştiu şi limba română.
„La Tighina, am vrut să vizitez cetatea începută de Ştefan cel Mare şi terminată de fiul lui, Petru Rareş. Cum în interior se află o unitate militară şi un depozit de armament al ruşilor, nu s-a putut, aşa că m-am mulţumit să-i dau un ocol”.
În Tighina a existat un cimitir al eroilor români, în care erau îngropaţi 159 de militari de-ai noştri morţi în Primul Război Mondial şi încă 350 căzuţi în 1941, în timpul eliberării Basarabiei. În urmă cu câţiva ani, transnistrenii au construit un alt cimitir pe locul celui vechi, însă l-au transformat într-unul sovietic! „Eroii români au fost plasaţi într-un colţ, pe un spaţiu de câţiva metri pătraţi”.
27 august 1991 – Parlamentul Republicii Moldova votează independenţa de stat a Republicii Moldova, stat nou rezultat în urma destrămării URSS.
primavăra lui 1992 – separatiştii din Transnistria îşi manifestă voinţa ca zona din dreapta Nistrului să nu facă parte din Republica Moldova, ci să se constituie într-o ţară independentă. Încep represaliile la adresa moldovenilor.
2 martie 1992 – Republica Moldova devine membru ONU.
noaptea de 1 spre 2 martie – efective ale Gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci atacă postul de poliţie din Dubăsari – ultimul aflat încă sub controlul Chişinăului.
Incidentul marchează începutul războiului dintre “Republica Nistreană” şi Republica Moldova, un război în care Republica Moldova intră fără a dispune practic de o armată regulată. Armata naţională se înfiinţează în mai 1992. Republica Moldova este atacată de forţe redutabile, implicarea rusească fiind incontestabilă. Se apără folosind în principal efective ale poliţiei.
28 martie 1992 – este instaurată starea excepţională în toată Republica Moldova.
29 martie 1992 – guvernul Republicii Moldova dă minorităţii ruseşti din Transnistria două zile pentru a depune armele, ameninţând că va începe ofensiva asupra rebelilor.
1 aprilie 1992 – Republica Moldova trimite grupuri de politişti din Ministerul de Interne în oraşul Bender. Atacul este prima acţiune de război oficială. Rusia ameninţă că va apăra minorităţile ruse din ţările vecine, la nevoie folosind forţa armată.
5 aprilie 1992 – vicepreşedintele rus Aleksandr Rutskoi cere independenţa regiunii din Transnistria.
21 iunie 1992 – preşedintele rus Boris Elţîn ameninţă cu intervenţia militară dacă luptele nu vor înceta.
22 iunie 1992 – Republica Moldova se declară în război cu Rusia şi concentrează noi trupe în jurul oraşului Bender pregatindu-se să cucerească oraşul.
Războiul a durat circa 6 luni, din martie până în octombrie, când Rusia, Ucraina şi România, sub cupola OSCE, au constituit echipe de experţi pentru soluţionarea conflictului.
