Frontul Național, jumătate de secol de existență

0

Frontul Naţional Francez a luat fiinţă pe 5 octombrie 1972, din fuzionarea mai multor mişcări așa-numite ”de extremă dreaptă”, în fapt, naționaliste, sub conducerea devenită incontestabilă a lui Jean Marie Le Pen. În vârstă acum de 85 de ani, el i-a predat ştafeta fiicei sale, Marine Le Pen.
Într-un interviu acordat Agenţiei France Presse, liderul istoric al formaţiunii arăta în 2012 că partidul său nu şi-a atins obiectivele, întrucât, preciza el, nu a ajuns încă la putere.
Din cauza blocajului pe care se străduiesc să i-l asigure partidele ”tradiționale” franceze, niciodată în istoria sa de o jumătate de secol Frontul Naţional nu a fost în situaţia de a intra în Guvern. Din lipsă de aliaţi, în special.
Primul succes politic al formaţiunii a fost înregistrat în 1983, la alegerile municipale din acel an.
Momentul culminant al traseului său politic a fost în 2002, când Jean-Marie le Pen a reuşit să devină adversarul lui Jacques Chirac în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. El a obținut atunci 16,86%, eliminându-l pe socialistul Lionel Jospin. În 1995, Jean-Marie le Pen a obținut 4.805.352 de voturi în primul tur și 5.525.906 de voturi în cel de-al doilea tur.

În 1997, Jean-Marie le Pen face o vizită în România, pentru a discuta cu liderii Partidului România Mare, în încercarea sa de a uni cele mai reprezentative partide naționaliste. Atunci participă la emisiunea «Marius Tucă Show», a cărei înregistrare o puteți viziona aici:

Chiar în condițiile deznodământului turului doi al alegerilor prezidențiale din 5 mai 2002, alegerile prezidențiale din Franța din 2002 reprezintă o victorie incontestabilă pentru Jean Marie le Pen și pentru naționalismul francez, dar și pentru ideea de naționalism în întreaga Europă. Cu atât mai mult cu cât s-a produs într-o țară în care stângismul și-a pus amprenta într-un adevărat delir exuberant. Franța de astăzi este o țară în care sistemul de educație, artele și filosofia sunt dominate de ideile și cultura marxistă. În ultimii 50 de ani, Franța a devenit o colonie a fostelor colonii, o Mecca pentru imigranții africani, în special, magrebieni. Cifrele care circulă în mod frecvent menţionează un număr cuprins între 5 şi 6 milioane de musulmani în Franţa – o ţară care interzice statisticile religioase sau etnice.
Multiculturalismul impus țării se vede în echipa națională a Franței: jucătorii de origine franceză sunt într-o netă inferioritate numerică!
În aceste condiții, francezii ajung tot mai mult să se simt străini în propria lor țară. Pentru francezul care conștietizează pierderea identității sub amalgamul de subculturi propus de sistem odată cu multiculturalismul, care își vede amenințate siguranța familiei și a locului de muncă, Frontul Național al lui Jean Marie Le Pen reprezinta o speranță, poate ultima.
Intrarea lui Le Pen în turul al doilea a provocat o isterie generală în rândul mediilor politice tradiționale, a mass-mediei și a ”lumii civilizate”. În cele două săptămâni dintre tururi, întregul sistem s-a mobilizat împotriva ”intrusului” care amenința ”dezvoltarea democratică” a Franței către autonimicire. S-au organizat manifestații uriașe la care au fost mobilizate toate segmentele societății, de la sindicate la oamenii de știință, de la artiști la sportivi, de la vedete la profesori. Copiii au fost scoși din școli de către profesori pentru a protesta împotriva lui Le Pen și a ”extremismului”. Au fost deschise liste de semnături în care persoane publice din cele mai diverse domenii erau, pur și simplu, somate să-și exprime dezgustul absolut față de Le Pen.
„De 30 de ani, Frontul Naţional reuşeşte să actualizeze crispările societăţii franceze şi să influenţeze orientarea legislativă. Pe de altă parte, el a reuşit să impună o reevaluare a legilor legate de imigraţie şi securitate”, declara un istoric francez.
Frontul Naţional se consideră nedreptăţit din cauza tipului de scrutin legislativ din Franţa, un scrutin majoritar, şi militează pentru unul proporţional. Deşi rămâne la distanţă faţă de putere, partidul condus în 2013 de Marine Le Pen reuşeşte totuşi să aibă o putere de influenţă.
Ea este imaginea modernizată a Frontului Naţional, pe care îl consideră naţionalist, dar în niciun caz extremist.

Interviu cu Marile Le Pen din 2011:
– Care e soluţia pe care o aveţi în vedere pentru salvarea zonei euro?
– Înainte de toate, euro e o alegere politică. Anumiţi oameni l-au creat, l-au reglementat şi astăzi spun că e un fel de fatalitate, o catastrofă naturală împotiva căreia nu se poate face nimic. Oamenii care au făcut această construcţie politică se confruntă astăzi cu eşecul ei absolut. Unii oameni din Franţa – şi ne putem mândri cu un Premiu Nobel pentru economie – au avertizat de la bun început că moneda nu era viabilă. Şi iată la ce am ajuns azi odată cu moneda euro – dăm tuturor bolnavilor din spital acelaşi medicament. Vedem limitele acestui sistem – la slăbirea căruia a contribuit extinderea UE – şi că a slăbit economia Europei şi a slăbit întregul organism care nu a mai putut să răspundă la criza financiară din 2008.
Zona euro este zona financiară cea mai slabă din lume, a intrat în criză chiar înaintea SUA şi se chinuieşte îngrozitor să iasă din ea. Azi, singura soluţie posibilă este să cerem tuturor statelor UE să contribuie la un fond european pentru a salva ţări care sunt în faliment. Şi atunci, fie mergem până la capăt cu logica pe care ne-o impune sistemul, şi deversăm miliarde pentru aceste ţări – ceea ce ne constrânge să împrumutăm bani altor ţări ca să-şi rezolve datoriile înainte de a le putea rezolva pe ale noastre (1.500 de miliarde în cazul Franţei), sau putem semna eşecul Europei şi să renunţăm în bloc la moneda euro, o ieşire pregătită. Euro e mort şi e mai inteligent să anticipezi ieşirea din zona euro, decât să te lovească. Consecinţele economice şi sociale ar fi incalculabile.
De altfel, chiar Comisia Europeană a spus zilele trecute că a salva această dogmă (euro) cu orice preţ e doar soluţia lui Sarkozy şi a unor membri ai Comisiei Europene. Dar Euro a dus la sfărâmarea popoarelor, la  nebunia socială prin care trec Grecia şi Portugalia, Irlanda şi mâine probabil Spania. Se reduce considerabil sistemul de protecţie socială din aceste ţări, scad pensiile, ajutoarele de şomaj cu un rezultat eminamente negativ, care nu numai că nu permite acestor ţări să îşi revină economic, ci agravează situaţia. Nu putem merge mai departe de atât.
Chiar şi Germania ar putea decide într-o zi, pe cale democratică – pentru că mai există ţări democratice în Europa, chiar dacă Franţa nu este – să renunţe la euro, dacă vor decide că au strâns destul cureaua pentru a-i salva pe alţii. Ce mă deranjează pe mine e că în Franţa acest subiect e tabu, deşi există în majoritatea statelor UE. Dacă ridici problema euro aici, eşti acuzat imediat că eşti nebun şi eşti decredibilizat. Şi asta e singura soluţie, mai ales că euro este supraevaluat cu circa 35%. De altfel, nu suntem numai la capătul sistemului euro, ci şi la capătul sistemului monetar internaţional. Va trebui revizuit şi acesta în anii următori. Privilegiul exorbitant al dolarului e motivul de speculaţii masive în lume. Până în 2014, multe dintre statele europene îşi vor da seama că euro e lumina unei stele moarte.
– Puteţi explica care e diferenţa dintre extrema naţionalistă şi extrema dreaptă?
– Extrema dreaptă înseamnă refuzul sistemului electoral, adică a funcţionării democratice, şi nu este cazul Frontului Naţional. De 40 de ani s-a supus procesului democratic şi nu a contestat rezultatele. Nu vrem să punem în aplicare un sistem totalitar, ci din contră. Propunem un sistem de referendumuri, adică suma democraţiei – recursul la popor atunci când e vorba de decizii privind viitorul, în domeniul economiei sau altele. Suntem pentru o republică a referendumului. Şi acestea trebuie respectate, pentru că până acum nu le-am respectat. Vă aduc aminte că la referendumul din 2005, referitor la Constituţia europeană, poporul a spus „nu”, dar tot a trecut în cele din urmă, cu ajutorul Parlamentului. Suntem şi pentru votul proporţional, adică ansamblul cetăţenilor să fie reprezentaţi în Adunarea Naţională (Camera Inferioară), adică opusul a ce doreşte extrema dreaptă. Extrema dreaptă are un discurs rasist şi nu e cazul nostru. Ansamblul programelor noastre se referă la naţionalitate, adică apartenenţa sau non-apartenenţa la naţiunea franceză. Preferinţa naţională nu se aplică în funcţie de origini, de culoarea pielii sau de religie, ci în funcţie de naţionalitate. Deci, sunteţi francez, aveţi prioritate pentru slujbă. E ce se întâmplă şi în Elveţia, şi în Maroc, şi nu comentează nimeni nimic. Dar imediat ce o propune Frontul Naţional, nu e bine.
– Ce faceţi cu cei cu dublă naţionalitate?
– Problema dublei naţionalităţi e extrem de dificilă, în principal din cauza imigraţiei pe care o suportă Franţa de 20 de ani. Conform unor surse algeriene, pentru că Franţa refuză să îi numere, există 4 milioane de franco-algerieni. E un privilegiu exorbitant pe care îl au aceşti oameni, de a apăsa pe două sisteme de securitate socială şi care pot participa la alegeri în două ţări. Am scris deja algerienilor, pentru că suprimarea naţionalităţii duble pentru aceşti oameni poate avea consecinţe importante în materie de politică externă. Şi dacă, de pildă, ar fi fost 4 milioane de franco-libieni, Franţa s-ar fi angajat în războiul din Libia? Nu mă opun să existe o dezbatere, cum a existat în Germania – să existe binaţionalitate cu ţările europene, dar să nu existe când e vorba de state terţe.
– Ce diferenţă există între ţările europene şi restul?
– Eu cred în Europa, cred că suntem europeni, cred în vitalitate şi în cultura comună a continentului european. Frontul Naţional nu este antieuropean, e un calificativ ce i-a fost lipit pentru că suntem contra Uniunii Europene, care este o construcţie politică pe care eu o consider totalitară. Greşit, suntem pentru Europa, dar o altă Europă decât cea care ne-a fost impusă.
– Credeţi că în Franţa străinii nu ar trebui să aibă aceleaşi drepturi?
– Prioritatea o acordăm francezilor pe piaţa muncii. Adică în condiţii de competenţe egale (n.r. – ale muncitorilor), trebuie preferat un francez. Evident, dacă nu există francez competent pentru o anumită slujbă, atunci ne putem întoarce spre un străin. Dar e vorba de a rezerva cea mai mare parte a drepturilor sociale pentru francezi. Ideea e simplă şi se aplică în multe state din lume. În Franţa există cinci milioane de şomeri, 18 milioane de francezi săraci şi un sfert dintre francezi care nu se mai îngrijesc corect pentru că nu mai au mijloacele. În situaţie de criză, solidaritatea naţională trebuie să se concentreze pe compatrioţii noştri, ceea ce nu înseamnă că interzicem străinilor să vină sau că îi urâm. E bunul-simţ de a vedea eforturile celor care muncesc.

„Preferinţa naţională nu se aplică în funcţie de origini, de culoarea pielii sau de religie, ci în funcţie de naţionalitate. Deci, sunteţi francez, aveţi prioritate pentru slujbă.”

„Frontul Naţional nu e antieuropean. E un calificativ ce i-a fost lipit pentru că suntem contra Uniunii Europene, care e o construcţie politică pe care eu o consider totalitară.”

„Sunt efectiv împotriva Schengen”

– Deci nu vă opuneţi imigraţiei legale?
– Ba da, mă opun, de vreme ce avem cinci milioane de şomeri. Eu contest faptul că nu mai putem decide cine intră la noi în ţară. Nu mai putem primi imigranţi: prin definiţie nu vor găsi de muncă, pentru că există aici 5 milioane de şomeri. E şi infect pe planul moral să mergem (n.r. companiile) în  ţări sărace pentru a găsi mână de lucru ieftină, scăzând astfel nivelul salariilor din Franţa. E ceea ce s-a întâmplat cu imigranţii africani din Franţa. UE încurajează imigraţia sperând că va scădea nivelul general al salariilor şi că Europa va fi competitivă cu China. Dar nu vom putea concura niciodată China, decât dacă vom trăi precum chinezii. Decât dacă vom trăi în fabrici şi vom munci 15 ore pe zi, dacă ne vom pune copiii să muncească de la cinci ani şi vom trăi cu 50 de euro pe lună.
– Dacă deveniţi preşedinte, veţi scoate Franţa din zona euro?
– Voi încerca să conving restul statelor europene să accepte o ieşire concertată. Cred că întrebarea corectă e dacă va rezista construcţia europeană după prăbuşirea euro. Şi cred că nu, pentru că totul s-a făcut în jurul monedei unice. Deci Europa va trebui re-muncită.
– Cunoaşteţi politica preşedintelui Sarkozy faţă de România şi Bulgaria apropo de Schengen. O veţi menţine, o veţi schimba?
– Sunt efectiv împotriva Schengen. Cred că fiecare ţară trebuie să-şi poată controla graniţele, indiferent că e vorba de oameni, de capital sau de bunuri. E adevărat atât pentru România şi Bulgaria, cât şi pentru restul statelor UE. Am văzut însă şi cacealmaua lui Sarkozy în povestea cu rromii. Câţiva oameni au avut curajul să denunţe această operaţiune care a constat în aducerea de camere, microfoane, pentru a expulza câţiva rromi. Am denunţat-o şi eu. Şi am spus că legea trebuie aplicată tuturor, nu doar rromilor. Şi atunci ce se întâmpă cu afganii care sunt în taberele din Pas de Calais şi se înmulţesc pe zi ce trece? Şi ei sunt în situaţie ilegală. Apoi, suntem şi într-o situaţie absurdă: dăm bani unor oameni ca să plece în ţara lor, ştiind bine că peste o zi, o lună sau un an se vor întoarce. Apoi, instaurarea Schengen a avut efecte nefaste şi asupra luptei împotriva terorismului şi drogurilor. Deci sunt pentru întoarcerea fiecărei ţări la propriile graniţe.
– Ce ar rămâne din această Europă unde nu mai există Schengen, euro…?
– Ar exista multe lucruri care ar lega naţiunile. Acum 20 de ani nu era Evul Mediu, existau schimburi comerciale între ţări. Din contră, de la introducerea euro lucrurile s-au schimbat în rău. Franţa avea excedent atunci. Acum are deficit. UE e singurul spaţiu care a refuzat să se protejeze, alte zone au făcut asta. Franţa a pierdut milioane de locuri de muncă din cauza ţărilor care au un nivel foarte scăzut al costului de producţie. Dacă voi câştiga alegerile, voi reintroduce „frontierele” ţinând seama de un plan  de reindustrializare a Franţei. Pentru că dacă vreau să interzic importul anumitor produse din China, trebuie să fiu sigură că acestea se fabrică deja în Franţa. Azi au căzut Portugalia şi Grecia, mâine poate cădea Italia sau Spania. Până unde să se sacrifice unele state pentru a salva altele?
– În această lume „nouă”, ce rol ar avea FMI?
– FMI nu mai e ce era la crearea sa – un organism care să salveze un stat aflat în dificultate economică, dar care lăsa acel stat să-şi păstreze suveranitatea economică. Azi a devenit un organism care acţionează în interesul pieţelor financiare (internaţionale). E un „portărel” care îţi intră în casă şi spune: o să-ţi vinzi canapeaua, frigiderul, pentru că nu mă interesează decât să-mi recuperez banii. De asta spun că FMI trebuie să dispară. Statul trebuie să-şi redobândească rolul.
– Ce ar trebui să se întâmple cu fondurile de coeziune date statelor UE din est?
– Am ajuns în situaţia în care-l dezbrăcăm pe Paul ca să-l îmbrăcăm pe Paul. E întotdeauna bine pentru statele care primesc aceşti bani. Dar UE are în vedere din nou extinderea spre est, iar creşterea derizorie a zonei euro nu mai permite asta.

„Trebuie renegociate tratatele europene”

– Dar pentru asta vor trebui schimbate principiile Uniunii Europene.
– Pentru tot ce vreau să fac vor trebui schimbate principiile Uniunii Europene. Trebuie rengociate tratatele – Schengen şi alte reguli. Am fost acuzaţi de rasism, fascism, islamofobie. Suntem opozanţi ai sistemului şi sistemul încearcă să ne decredibilizeze. Nu e nimic nou în diabolizarea adversarului. Rolul meu e să arăt francezilor şi lumii că Frontul Naţional nu e un partid extremist. Respectăm regulile democratice.
– Nu credeţi că această diabolizare e şi din vina fostului preşedinte al partidului (Jean Marie Le Pen)?
– Recunosc că în cei 15 ani de parcurs politic au existat şi stângăcii. Dar au existat stângăcii multe şi în alte părţi ale spectrului politic. A existat o voinţă de a denatura, de a construi o imagine deformată a FN. Atunci când Jacques Chirac a spus că imigranţii au o duhoare insuportabilă şi că fac un zgomot infernal, nimeni nu a vorbit de asta. Iar FN nu a fost implicat nici în scandaluri financiare, nici de altă natură şi nu a fost lăudat pentru asta. Acum a sosit vremea ca FN să nu mai fie apreciat în funcţie de prejudecăţi, ci de programul său.
– Care este poziţia faţă de muncitorii legali care vin în Franţa din estul Europei, acum, că acordurile au fost modificate?
– După ce vom pune în aplicare principiul de preferinţă naţională, muncitorii legali nu au de ce se teme de Frontul Naţional. Dacă nu sunt în şomaj. Le vom acorda o perioadă de graţie. Dacă vii într-o ţară ca străin să munceşti şi rămâi şomer, după 6 sau 8 luni îţi vom explica că, de vreme ce ai venit să munceşti şi nu ai găsit o slujbă, nu îţi putem asigura subzistenţa. Va trebui să te întorci în ţara de origine.
– Noua Europă pe care o doriţi se întinde mai mult spre est?
– Ce vrem noi e o Europă a naţiunilor suverane, care să nu fie obligate să aplice, ca acum, tot felul de directive europene şi mai ales fără a consulta voinţa poporului. Trebuie să avem suveranitate monetară şi bugetară, nu să ne fie impus bugetul de Uniunii Europene. Apoi, suveranitate teritorială, pentru că fiecare ţară trebuie să decidă pentru ea cine intră şi cine rămâne pe teritoriul său. În fine, suveranitate legislativă – unele directive sunt contrare legilor franceze şi chiar Constituţiei. Remarc de altfel că atunci când un tratat e contrar Constituţiei germane, schimbăm tratatul, dar că atunci când tratatul e contrar Constituţiei franceze, schimbăm Constituţia franceză. În acest sens, Europa poate merge încă mult spre est.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.