La data de 2 martie, sub titlul «Războiul inevitabil al NATO» am scris:
„Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Egipt și Tunisia, Libia ocupă primul loc în ceea ce priveste indicele de Dezvoltare umană din Africa și are cea mai înaltă speranță de viață de pe continent. Educația și sănătatea primesc o atenție specială din partea Statului. Nivelul cultural al populației este, fără îndoială, cel mai înalt. Problemele au un caracter diferit. (…) țara avea nevoie de multă forță de muncă străină pentru a realiza ambitioasele planuri de producție și dezvoltare socială”.
„Dispunea de enorme venituri și rezerve în devize convertibile depozitate în băncile din țările bogate, cu care achiziționa bunuri de consum și chiar arme sofisticate care erau furnizate tocmai de aceleași țări care astăzi vor s-o invadeze în numele drepturilor omului”.
„Campania colosală de minciuni, dezlănțuită de mediile masive de informare, a dat naștere unei confuzii în rândul opiniei publice mondiale. Va trece timp până când se va putea reconstitui ceea ce s-a întâmplat într-adevăr în Libia și să se separe faptele reale de falsurile care s-au răspândit”.
„Imperiul și principalii lui aliați au folosit mijloacele cele mai sofisticate pentru a răspândi informații deformate despre evenimente, între care se strecurau elemente de adevăr”.
„Imperialismul și NATO – serios preocupați de valul revoluționar ridicat în lumea arabă, de unde provine mare parte din petrolul care susține economia de consum a țărilor dezvoltate și bogate – nu puteau scăpa ocazia de a profita de conflitul intern izbucnit în Libia pentru a provoca intervenția militară”.
„În ciuda diluviului de minciuni și confuzia creată, Statele Unite n-au reușit să târască China și Federația Rusă la aprobarea de către Consiliul de Securitate a unei intervenții militare în Libia, deși au reușit în schimb să obțină, în Consiliul Drepturilor Omului, aprobarea obiectivelor pe care le urmăreau în acel moment”.
„Faptul real este că Libia este într-un război civil, așa cum prevăzusem, și Națiunile Unite n-au putut face nimic pentru a-l evita, cu excepția chiar a Secretarului General care a pus o bună doză de combustibil pe foc”.
„Problema care poate nu și-o imaginau actorii este că lideri înșiși ai rebeliunii au intervenit în complicata problematică declarând că respingeau orice intervenție militară străină”.
Una dintre căpeteniile rebeliunii, Abdelhafiz Ghoga, a declarat, la 28 februarie, la o întâlnire cu ziariștii: „Ceea ce vrem este să avem informații de inteligență, dar în niciun caz să ne fie afectată suveranitatea aeriană, terestră sau maritimă”.
„Intransigența responsabililor opoziției în ceea ce privește suveranitatea națională reflecta opinia manifestată spontan de mulți cetățeni libieni presei internaționale de la Bengasi, informează o știre a agenției AFP de lunea trecută”.
„În aceeași zi, o profesoară de Științe Politice de la Universitatea Bengasi, Abeir Imneina, – adversară a lui Gaddafi – declară:
„Există un sentiment național foarte puternic în Libia”.
„De asemenea, exemplul Irakului sperie ansamblul lumii arabe”, subliniază, referindu-se la invazia americană din 2003, care trebuia să ducă la democrație această țară și apoi, prin contagiune, ansamblul regiunii, o ipoteză total dezmințită de fapte”.
„Știm ce s-a întâmplat în Irak, care este în plină instabilitate și realmente nu vrem să urmăm același drum. Nu vrem ca americanii să vină ca să terminăm plângându-l pe Gaddafi”, a spus experta”.
„La puține ore după publicarea acestei știri, doi dintre principalele organe de presă din Statele Unite, «The New York Times» și «The Washington Post», s-au grăbit să ofere noi versiuni despre care vorbește agenția DPA în ziua următoare, 1 martie: „Opoziția libiană ar putea cere Occidentului să bombardeze de sus pozițiile strategice ale forțelor fidele președintelui Muammar Al Gaddafi, informează astăzi presa americană”.
„Tema este discutată în Consiliul Revoluționar libian, precizează «The New York Times» și «The Washington Post» în versiunile lor on-line”.
„În cazul în care acțiunile aeriene se realizează în cadrul Națiunilor Unite, acestea nu ar implica intervenția internațională, a explicat purtătorul de cuvânt al consiliului, citat de «The New York Times»”.
„«The Washington Post» a citat pe rebeli recunoscând că, fără ajutorul Occidentului, luptele cu forțele loaiale lui Gaddafi ar dura mult și ar costa un mare număr de vieți omenești”.
Imediat m-am întrebat în această Reflecție:
„De ce zelul de a-i prezenta pe rebeli ca membri proeminenți ai societății care cer bombardarea de către Statele Unite și NATO ca să omoare libieni?”
„Într-o zi se va cunoaște adevărul prin persoane ca profesoara de Științe Plitice de la Universitatea Bengasi, care, cu atâta elocvență, relatează teribila experiență care a omorât, distrus cămine, a lăsat fără loc de muncă sau a făcut să emigreze milioane de persoane din Irak”.
„Astăzi, miercuri, 2 martie, agenția EFE prezintă pe cunoscutul purtător de cuvânt rebel făcând declarații care, după judecata mea, afirmă și contrazic în același timp pe cele de luni: ”Bengasi (Libia), 2 martie. Conducerea rebelilor libieni a cerut astăzi Consiliului de Securitate al ONU să lanseze un atac aerian ‘contra mercenarilor’ regimului lui Muammar Al Gaddafi”.
„Cu care din multele războaie imperialiste seamănă acesta?”
„Cel din Spania din 1936, cel al lui Mussolini contra Etiopiei din 1935, cel al lui George W. Bush contra Irakului din anul 2003 sau cu oricare din zecile de războaie promovate de Statele Unite contra popoarelor din America, de la invazia Mexicului în 1846, până la cel din Malvine în 1982?”
„Desigur, fără a exclude invazia mercenară de la Playa Giron, războiul murdar și blocada țării noastre de-a lungul a 50 de ani, care se vor împlini la 16 aprilie”.
„În toate aceste războaie, ca cel din Vietnam, care a costa milioane de vieți, au domnit justificările și măsurile cele mai cinice”.
„Pentru cei care mai au vreo îndoială de inevitabila intervenție militară care se va produce în Libia, agenția de știri AP, pe care o consider bine informată, intitulează o știre publicată astăzi, în care se afirmă: „Țările din NATO elaborează un plan de contingență luând ca model zonele de excludere a zborurilor stabilite în Balcani în decada 1990, în cazul în care comunitatea internațională decide să impună un embargou aerian desupra Libiei, au spus diplomații”.
Orice persoană onestă capabilă să observe cu obiectivitate evenimentele poate aprecia periculozitatea ansamblului de fapte cinice și brutale care caracterizează politica Statelor Unite și explică rușinoasa singurătate a acestei țări la dezbaterile Națiunilor Unite despre „Necesitatea de a se pune capăt blocadei economice, comerciale și financiare contra Cubei”.
Urmăresc îndeaproape, în pofida faptului că am de lucru, Jocurile Panamericane de la Guadalajara 2011. Țara noastră se mândrește cu acești tineri care sunt un exemplu pentru lume pentru dezinteresul lor și spiritul de solidaritate. Îi felicit călduros, de-acum nimeni nu le va putea lua locul de onoare pe care l-au câștigat.
FIDEL CASTRO RUZ
28 octombrie 2011
Ora 7:14 pm.
