Pe 9 octombrie se împlinesc un număr de ani de când Churchill și Stalin și-au împărțit negustorește Europa, fixând pe o bucată de hârtie, în cel mai cinic mod, pe procente, influența în Europa de est și destinul a milioane de oameni. Momentul nu este niciodată marcat în România, câtuși de puțin, nu este nici măcar amintit în mass-media românească sau de către istorici la fel cum, în comunism, Acordul Ribbentrop-Molotov, pe 23 august, nu era măcar pomenit de propagandă printre evenimentele acelei zile petrecute în istorie. Nu același lucru se întâmplă cu acest acord în zilele noastre. Și aici am putea vorbi despre o adevărată spirală a istoriei …și a manipulărilor.
Eu însă am convingerea că acest moment istoric nu trebuie uitat, pentru că el, în sine, este extrem de grăitor pentru drama pe care o trăiește România astăzi, când se găsește exclusiv sub sfera de influență a Occidentului.
Până la momentul 9 octombrie 1944 soarta României fusese hotărâtă la conferința de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943), prin acordul lui Roosevelt de a nu se implica militar în sud-estul Europei, dar pecetluirea ei s-a produs odată cu „acordul de procentaj”.
Pe 9 octombrie 1944, la ora 21 (ora României), după o primire fastuoasă și plină de căldură din partea lui Molotov, ministru de externe al Sovietelor, după ce a luat cina și s-a odihnit câteva ceasuri, Churchill se întâlnește cu Stalin. Ce își dorea cel mai mult Churchill de la această întâlnire era să-și procure certitudinea că va putea să își asigure controlul asupra Greciei, printr-un troc cu România.
„The moment was apt for business”, descrie cu detașare absolută Winston Churchill, în memoriile sale, atmosfera în care s-a încheiat la Moscova ceea ce avea să fie cunoscut sub denumirea de „Acordul de procentaj”. Inițiativa i-a aparținut ”democratului” Churchill: în timp ce îi explica lui Stalin interesele majore ale Angliei în Grecia și, în egală măsură, ale URSS în România, dar și un eventual parteneriat, în proporții egale, în problemele iugoslave, Churchill a notat pe o bucată de hârtie țările în discuție și a trecut în dreptul fiecareia procentajele atribuite URSS și Marii Britanii, împreună cu SUA:
„România – 90% URSS; 10% Alții
Grecia – 90% (Marea Britanie în acord cu SUA); 10% Rusia
Iugoslavia – 50% – 50%
Ungaria – 50% – 50%
Bulgaria – 75% Rusia; 25% Alții”.
Stalin, căruia îi fuseseră deja traduse cuvintele lui Churchill, a pus, cu un creion albastru, o linie groasă, în semn de aprobare, pe bucata de hârtie ce îi fusese oferită. „Dupa aceasta, scrie Churchill în memoriile sale, s-a lăsat o lungă tăcere. Hârtia scrisă rămăsese în centrul mesei. Am spus apoi: ′Nu se va putea considera, oare, mai degrabă cinică ușurința cu care, în acest fel, am dispus de soarta a milioane de oameni? Haideți să ardem hârtia′. ′Nu, păstrați-o′, a spus Stalin”.
În urma negocierilor ulterioare („o adevărată târguială de negustori de haine vechi”, cum le numește istoricul Andre Fontaine), procentele au cunoscut unele modificări pentru Ungaria și Bulgaria, unde influența sovietică a fost recunoscută la proporția de 80%.
Istoricul Florin Constantiniu susține că Stalin și Churchill au acționat ferm în temeiul procentelor stabilite la Moscova, în octombrie 1944, influența sovietică în România și cea britanică în Grecia fiind fixată la 90%. Stalin și Churchill au acționat în permanență în spiritul înțelegerii de la Moscova. La Atena, Churchill a fost la originea instalării unui guvern condus de generalul Nikolas Plastiras, Stalin sacrificându-i pe comuniștii din această țară. În vreme ce la București emisarul lui Stalin, Vișinski, a impus prin forță și șantaj un guvern controlat de comuniști.
În memoriile sale, ministrul britanic de Externe, Anthony Eden, arăta că „Churchill nu a putut protesta hotărât, fiind legat de acordul nostru asupra ’procentajelor‘: Stalin îl respectase în timpul crizei din Grecia”.
În telegrama pe care i-o trimite președintelui american, F.D. Roosevelt, la 8 martie 1945, W. Churchill aprecia evenimentele petrecute la București: „După convorbirile anglo-ruse desfășurate la Moscova, în octombrie, Stalin a subscris pe hârtie la principiile de la Ialta care, în mod sigur, sunt călcate în picioare în România. Cu toate acestea, sunt foarte atent să nu insist asupra acestui punct de vedere într-atât încât Stalin să spună: „Eu nu m-am amestecat în acțiunea voastră în Grecia, de ce nu îmi lăsați aceeași libertate în România?””. Roosevelt îi răspunde trei zile mai târziu: „Este evident că rușii au instalat un guvern minoritar potrivit propriei lor alegeri, dar, dincolo de rațiunile pe care le-ați menționat în mesajul dumneavoastră, România nu este terenul potrivit pentru a-i pune la încercare. Rușii au controlat-o necontestat de la început și, cum România se află de-a curmezișul căilor de comunicație rusești, este cu atât mai dificil să contești invocarea necesităților militare și de securitate pe care le folosesc ei pentru a-și justifica acțiunea”.
În anii ’50, înainte de publicarea memoriilor lui Churchill, propaganda occidentală s-a ocupat de deturnarea sensului evenimentului: s-a spus ba că ar fi fost vorba despre un acord de colaborare militară temporară, ba că ar fi fost un plan de probă limitat. În orice caz, niciunul dintre iluștrii descendenți ai bețivanului aristocrat ajuns prim-ministru al Perfidului Albion (dintre care un alt bețiv, George Bush Junior, și-a petrecut cei opt ani de președinte cu portretul acestuia pe birou) nu și-a cerut scuze României. Ba, mai mult, peste 50 de ani, aceeași propagandă occidentală a găsit doar Românai vinovată pentru soarta sa.
Astăzi Churchill are o imagine de semi-zeu al democrației printre tâmpii politicieni români găsiți sau preparați în grabă pentru a susține sfera de influență occidentală la noile sale limite în estul Europei.
Winston Churchill, nebunul care a însângerat o lume
Într-un discurs din 8 noiembrie 1940, Adolf Hitler, cancelarul Germaniei, afirma despre Winston Leonard Spencer Churchill, primul-ministru de la acea vreme al Marii Britanii: „A aruncat bombe asupra populaţiei civile de-a lungul Rinului. A aruncat bombe asupra populaţiei civile în Westfalia. Și am aşteptat 14 zile gândindu-mă: omul ăsta este nebun! A introdus un tip de război care nu poate duce decât la distrugerea Angliei (…) Vor să distrugă Germania în acest război din aer? Le voi arăta cine va fi distrus! Poporul englez, față de care nu pot decât să am milă, poate mulțumi criminalului de drept comun Churchill pentru asta!”. Un mesaj dur al lui Hitler, venit după mai multe propuneri de pace și adresat unui om politic care, cu doar câteva luni mai devreme, afirma că „fascismul este antidotul perfect pentru comunism” (Citește mai departe…)
