De abia după alegerile locale se petrec momentele politice cele mai importante din viața politică a comunităților locale. Dar trec aproape neobservate pentru “opinia publică”, deşi explică întreaga şi teribila înfruntare, bătălia politică desfăşurată în alegerile trecute.
Explică, dacă stai bine şi te gândeşti (dar cine mai face asta?!), toate “credinţele politice” ale “oamenilor noştri din teritoriu”, toată susţinerea “ideologiilor”, “apărarea intereselor cetăţenilor”, “reprezentarea democratică”. La nivel local, este, pe scurt, un panaceu al înţelegerii însăşi existenţei “clasei politice”.
Cel mai mult explică însufleţirea şi animarea vieţii politice de către unii slujitori “inimoşi” ai partidelor, care au şi candidat pentru a se pune “în slujba omului”, cum s-ar fi exprimat în urmă cu 30 de ani.
Nu o să ghiciţi niciodată, pentru că aveţi cultura civică greşită, cea de la madam Mungiu, dar momentul acesta politic de o enormă însemnătate a fost împărţeala locurilor în AGA. Nu e cel pe care îl ştiţi din istorie, dar e tot pe acolo.
Turcul agă era un ofiţer superior din armata turcă, un nobil de rang inferior, care făcea cam ce vroia în câte un oraş de prin Muntenia, în urmă cu vreo câteva sute de ani. De atunci s-au schimbat multe, în sensul că au plecat ai lor şi au venit ai noştri.
Agagii de azi tot nişte smecheri sunt, tot nişte nobili de rang inferior sunt, în ierarhia politică locală, dar sunt ceva mai specializaţi, pen’ că “multiplicarea mijloacelor de producţie”, cum ar spune moş Iliescu, îi face să se ocupe de nişte domenii anume. Că nu mai merge treaba aşa, ca unul să le facă pe toate şi să încaseze tot, fiindcă e democraţie.
Momentul împărţirii locurilor în AGA societăţilor la care este acţionar consiliul local sau cel judeţean este cel în care “activiştii” de azi îşi primesc răsplata pentru munca politică în rândul maselor.
Dacă aţi crezut că reprezentanţii partidelor în consiliul local s-ar mulţumi numai cu o participare pe lună la o şedinţă de două ore, plătită cu un sfert din cât câştigă cei mai mulţi salariaţi (salariul minim pe economie) într-o lună, vă înşelaţi amarnic. Pentru ei şi pentru ducerea partidului pe culmea puterii locale mai sunt locurile în adunările generale ale acţionarilor (AGA) retribuite, pentru o participare la o scurtă şedinţă pe lună, cu două salarii de-ale dumneavoastră. Şi aceste societăţi pot fi în faliment şi dincolo de el, dar aceste retribuţii se vor plăti!
Aşa se face că, oameni care, până mai ieri, nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu domeniul, devin decidenţi în afacerile transportului public, al distribuirii gazelor naturale, al sportului, al gospodăririi publice, al infrastructurii rutiere, al lucrărilor publice, s.a… Exact ca activiştii politici din trecut, care erau cei mai buni la toate doar pentru că ştiau directivele partidului, stabilite la ultimul congres, şi indicatorii stabiliţi în planul cincinal.
Dar, pentru cei care nu încap în aceste societăţi, mai sunt locuri în consiliile de administraţie de pe lângă unele instituţii, iar, dacă nu sunt destule consilii, se înfiinţează. Consilii de administraţii ale spitalelor, ale direcţiilor locale şi judeţene, ale agenţiilor, autorităţi teritoriale, s.a. Fiecare instituţie locală sau judeţeană are câte un astfel de consiliu şi locuri destule pentru eşalonul trei de partid, pentru că eşalonul doi ocupă funcţii de directori şi adjuncţi ai aceloraşi instituţii.
Aceştia sunt activiştii care formează grosul partidului, “cadrele de nădejde”, “oamenii din teritoriu” pe care îi vedeţi cu steguleţe la descinderea vreunui lider naţional în teritoriu, la şedinţe şi congrese.
În mediul rural, eşalonul trei trebuie să se mulţumească cu mai puţin: sunt doar consilieri locali, putând să-şi tragă doar câteva privilegii cu vreo mică afacere, sau, în cazuri fericite, împart şi ei ce au, după posibilităţi: ajung directori de şcoală sau cămin cultural. La oraş însă viaţa e mai scumpă şi trebuie să aduni bani pe bani. Astfel, pentru ei, există afacerile cu societăţile amintite ale mamelor, nevestelor sau fiilor (pentru a fi evitată incompatibilitatea, doar legea trebuie respectată), dar există şi aceste adunări ale acţionarilor şi consilii de administraţie. Unii adună câteva adunări generale şi mai agaţă şi un consiliu de administraţie. Sau invers. Din vreo trei şedinţe pe lună câştigă cât fondul de salariu din una dintre societăţi. Pentru că partidul ştie că activiştii care “mobilizează masele” trebuiesc răsplătiţi. Iar activiştii nici nu ştiu ce a fost la început: credinţa lor politică sau tocmai această răsplată. De fapt, ştiu prea bine…
