Rezervorul de combustibil al Unchiului Sam n-a venit la poarta babei Dochia să cerce tina aşa în doru` lelii. Datul cu fracturările sub osemintele otomane de la Podul Înalt n-au de-a face decât cu dorinţa de a menţine un anumit nivel al activităţii şi poziţionarea strategică pe o piaţă cu potenţial, cum e cea europeană. La 241 de miliarde venituri totale anuale şi peste 26 reprezentând profitul net, Chevron este obligată să menţină un nivel ridicat al activităţii. Scatoalca luată de companie în anul 2009, an în care veniturile au scăzut cu 37%, îi face pe cei din conducere „să se mişte cu talent”, pentru a evita pe viitor asemenea neplăceri ce lasă în cel mai fericit caz doar cucuie. Şi cum să facă acest lucru altfel decât încercând să pape niţel din cota de piaţă a Gazprom.
Anul trecut, Gazprom a exportat pe piaţa europeană 162 de miliarde de mc, acesta însemnând o treime din producţia totală, ce s-a ridicat la 487 mld. mc. Chevron, cu o producţie de 52 mld. mc, joacă în liga mică faţă de gigantul Gazprom în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale. Rezervele certe de care dispune Chevron îi mai ajung pentru 16 ani de exploatare la nivelul anului trecut. Ca să intre pe piaţa europeană, piaţă de zece ori mai mare decât nivelul producţiei sale, Chevron are nevoie de zăcăminte. Chiar la ea acasă nu stă bine pe piaţa gazelor naturale, fiind pe locul nouă după Exxon Mobil, Chesapeake Energy, Anadarko Petroleum şi alte cinci aflate în faţa sa. În aceste condiţii, compania încearcă să intre pe o piaţă dependentă de gazul rusesc, cum e cea europeană, cu producţie din surse de alternative, bătrânul continent dispunând de zăcăminte convenţionale limitate. Piaţa europeană este mai mică decât piaţa americană (peste 500 mld. mc faţă de peste 650 mld. mc), iar pe segmentul extracţiei gazelor de şist e încă la început. În SUA, 39% din producţia internă de gaze provine din gazele de şist.
Calculul Chevron stă cam aşa:
– în SUA suntem un jucător minor pe piaţa de gaze naturale;
– perspectivele de îmbunătăţire a cotei de piaţă sunt minime, concurenţa pe această piaţă fiind puternică;
– Europa importă anual circa 160 mld. mc gaze din Rusia;
– exploatarea gazelor de şist în Europa e la început, piaţa are potenţial, iar rezervele estimate doar în Polonia, Franţa şi România sunt de circa 9500 mld. mc;
– preţul la mia de metri cubi în Europa este de 370 USD, faţă de 136 USD, cât e preţul mediu la export în SUA;
– dintre cele trei ţări cu zăcăminte însemnate cine stă mai ghiocel în faţa Washington-ului pentru a nu face gura mare la problemele de mediu? Răspuns: România?!;
– atunci: Acţiune!!!
Cu 1.444 mld. mc rezerve estimate şi politicieni grămadă, chitiţi să spele şosetele SUA, după ce în prealabil le-au supt, România e ţinta predilectă pentru implantarea steagului Casei Gazului de Şist în Europa. Perimetrele concesionate de Chevron au probabilitatea cea mai ridicată spre a deveni viitoare zone de exploatare. Aceste perimetre sunt situate însă şi în zonele cele mai afectate de secetă în timpul anului. În plus, zona de sud a podişului Dobrogei are în subsol un acvifer ce poate constitui pe viitor o resursă mai importantă decât gazele de şist. Pericolul poluării acestui acvifer este cât se poate de real. Tot real e şi pericolul reprezentat de mini-cutremurele artificiale din apropierea unei zone seismice cum e zona Vrancei.
Toate aceste pericole ignorate de ignoranţa ghioceilor ce ne conduc sunt conştientizate de o parte din populaţie. Cealaltă parte e mai preocupată de scandalurile mondene, Suleyman şi râgâitul după micii făcuţi pe spaţiile odată verzi. Dependenţa României faţă de importuri poate fi redusă prin exploatarea convenţională din noile zăcăminte de pe platforma maritimă sau prin forţarea Petrom să introducă o cotă mai mare din gazele exploatate spre consumul intern. Aşadar, există soluţii pentru a nu fi noi piloţii de încercare ce se izbesc cu 200 km/h în zidul prostiei, dar existenţa unor soluţii alternative cere observarea lor de către cineva. Nouă ne lipseşte acel cineva şi se pare că lobby-ul gazului de şist acaparează încet, dar sigur, şi creierele occidentale pe care le consideram mai spălate. Uite, că nu sunt! Sunt la fel de imunde ca şi cele ce ne conduc. Asta demonstrează zicala că „oricât de jos e dolarul, tot te-apleci să-l iei”. Ai noştri, fiind ghiocei, l-au luat primii.
Preluare: analizeeconomice.ro / Autor: Gheorghe Sofian
