Un „chiabur” din vremea comuniștilor este victima sistemului de astăzi, administrativ, politic și juridic, care refuză să-i facă dreptate. În vreme ce foștii grofi din Ardeal primesc drept restituiri sate întregi, pline de oameni, fără să aibă măcar acte în regulă, un bătrân din Vaslui este muritor de foame, ublând cu actele în mână dintr-o instituție în alta. Cu patru ani de muncă silnică la Canal, pentur Petre Țuțu nu s-a schimbat nimic: chiar și persecuțiile fizice continuă, în vreme ce abuzurile au fost înlocuite de birocrație și indiferență.
Ajuns la bătrânețe, Petre Țuțu din comuna Perieni, județul Vaslui, suferă și astăzi pentru vina de a fi considerat „chiabur” de către comuniști. 25 de ani de democrație se traduc pentru bătrânul din Perieni în 25 de ani de suferință și speranță.
Totul a început într-o seară a anului 1952 când pe poarta gospodăriei familiei sale a intrat șeful nou înființatului CAP din comună însoțit de câțiva „tovarăși”. În modul cel mai brutal i-au făcut cunoscut că „s-a terminat cu chiaburia”, au intrat în casă și au început să ”colectivizeze” inclusiv bunurile personale. Petre Țuțu povestește că o parte din porcii, oile și vitele confiscate nici măcar nu au mai ajuns în patrimoniul noii Cooperative Agricole de Producție, ci în burțile perceptorilor, oameni din sat, ”de origini sănătoase”, transformați peste noapte în vașnici promotori ai noului regim.
Momentul fatal cu urmări până în ziua de astăzi: încercând să oprească samavolniciile, mama lui Petre Țuțu i-a prezentat șefului de CAP actele care certificau proprietatea asupra bunurilor confiscate și a pământului. „Le-a smuls din mâinile mamei și le-a dat foc în fața noastră”, povestește bătrânul.
„Acum îmi cer să vin cu acte doveditoare, dar eu nu mai am acte, actele sunt tot la ei”, mai spune el. „Ei” pentru Petre Țuțu sunt cei care i-au luat pământul atunci și refuză să i-l restituie astăzi.
Acte există, pentru că, în 1991 Direcția Generală a Arhivelor Statului îi trimite un răspuns prin care certifică în modul cel mai clar că în arhiva Sfatului Popular al Raionului Bârlad, la dosarul numărul 18/1952, se constată faptul că Ioana Gh. Țuțu, mama lui Petre Țuțu, figurează cu 13,81 de hectare de teren, din care 11 hectare arabil, 0,30 hectare vie și 1,69 hectare livezi. Despre restul averii confiscate nu se știe nimic, însă oamenii din sat pot confirma și astăzi că familia Țuțu a mai avut pământ în diverse zone ale comunei.
Alții primesc sate întregi și palate…
Deși există astfel de acte, bătrânul din Perieni nu a obținut până astăzi mai nimic din averea părinților, în ciuda nenumăratelor memorii și adrese.
„Din 1952 am fost prigoniți împreună cu mama mea de către regimul comunist, fiind considerați chiaburi pentru că aveam o suprafață de 22 de ha pământ arabil, un cazan de țuică, de 60 de DK, două case locuibile, care au fost demolate din dispoziția acelei conduceri a dictaturii comuniste, un hambar de 12/6 m., 10 m.c. de cherestea și materiale de construcții, două pătule de construcție vechi pline cu știuleți de porumb – cca. un vagon, două lăzi de zestre de mari valori, opt clăi cu fân, animale (doi boi, o vacă cu vițel, doi juncani, 30 de oi și 20 de porci). Toate acestea au fost duse de Brăiescu Vasile la abatorul din Bârlad pentru sacrificare, iar materialele de construcție au fost duse și folosite la construcția căminului cultural și a școlii din localitate, iar hambarul gol a fost dus la primăria veche unde se găsește și acum, iar cazanul de țuică a fost vândut unor țigani din satul Ciocani”, scrie Petre Țuțu într-unul dintre memoriile înaintate autorităților.
Ani de zile omul nu a avut bani pentru a ajunge la judecata instanțelor, sperând în disponibilitatea autorităților pentru respectarea legilor. De alți mulți ani se judecă cu cei care ar fi trebuit să-i facă dreptate, și, așa cum se întâmplă frecvent, lucrurile se tergiversează la infinit. A trecut de 70 de ani, iar suferința începută în 1952, continuată cu patru ani de muncă silnică la Canal și alți ani de persecuții și sărăcie, continuă și astăzi din cauza birocrației și a indiferenței autorităților, celor obligați să rezolve problemele comunităților.
Alții primesc, de multe ori în mod abuziv, palate și sate întregi înarmați, în loc de acte, cu avocați și bani mulți cu care au cumpărat ”bunăvoința” autorităților. Un om simplu și sărac, Petre Țuțu, nu poate beneficia nici măcar de puțină atenție din partea autorităților locale, așa cum s-a plâns, în vreme ce cele județene își declină competența, iar memorile către Guvern sau Președenție au primit răspunsuri prin care este trimis la autoritățile locale…
