Românii din Banatul sârbesc

0

După Primul Război Mondial, în urma Conferinţei de la Paris, Banatul a fost împarţit între Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (RSCS) şi România. Aproape 80.000 de români au rămas în Banatul sârbesc ce apartinea RSCS, iar circa 50.000 sârbi şi croaţi au continuat să trăiască în Banatul românesc.

Litigiul iniţial dintre cele două state vecine privind delimitarea Banatului a fost soluţionat din 1929 în virtutea tradiţionalelor legături de prietenie româno-sârbe. La conferinţa de la Paris, Nikola Pasici, şeful delegaţiei sârbe, declarase, de altfel, că partea sârbă dorea ca buna vecinătate cu românii să se menţină şi să rămână permanentă. Guvernele celor două ţări au avut dese convorbiri şi au încheiat convenţii şi acorduri reciproce privind soarta românilor din RSCS şi a sârbilor şi croaţilor din Banatul românesc. Statutul lor a fost reglementat şi printr-o serie de tratate internaţionale.

Care a fost situaţia românilor din Banatul sârbesc în perioada interbelică?

În primii ani de existenţă a Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, minoritatea română rămasă aici a întâmpinat multe dificultăţi în desfăşurarea în bune condiţii a vieţii ei naţionale, spiritual-culturale.

Cu toate că Tratatul de pace de la Saint-Germain din 10 septembrie 1919 stabilea protecţia internaţională a minorităţilor din RSCS, prevederile sale nu s-au aplicat în mod consecvent. Dimpotrivă, au fost înregistrate numeroase abuzuri, prigoniri, şicanări şi nedreptăţi privindu-i pe românii din Banatul sârbesc.

Se resimţea, în primul rând, lipsa intelectualilor – preoţi, învăţători ş.a. Majoritatea acestora, împreună cu multe familii de ţărani, în baza dreptului de opţiune, părăsiseră Banatul sârbesc, stabilindu-se în România.

O parte importantă dintre românii din Serbia de azi  este reprezentată de românii din Voievodina (Banatul sârbesc). Aceşti români sunt aceia care au rămas în afara graniţelor, odată cu delimitarea ce s-a făcut după terminarea Primului Război Mondial şi după Conferinţa de pace de la Paris.

Numărul lor  atunci, în 1921, a fost după Gligor Popi (1998), de aproximativ 80.000. Cum în prezent, după recensământul din 1991, numărul acestora este de numai 30.830 se vede că populaţia românească din zonă s-a micşorat – aşa după cum remarca acelaşi autor – cu aproape 50%.

Toţi aceşti români din Banatul de sud sau central trăiesc în mai multe localităţi, din care unele sunt chiar în totalitate româneşti. În alte localităţi, alături de români, trăiesc şi alte etnii, formând localităţi mixte.

Numeroşi români trăiesc în localităţi ca: Biserica Albă, Panciova, Zreman, Novi Sad şi altele.
Întinsă pe o suprafaţă de 1.300 kmp şi răspândită în 42 de localităţi, populaţia românească de aici este supusă unei descreşteri continue, din cauza unei natalităţi scăzute.

De reţinut este, însă, că românii din Banatul iugoslav, mulţi sau puţini, constituiau o populaţie băştinaşă, cu multe localităţi din jurul oraşului Vârşeţ, apărute în sec. XIV şi XV. Asemenea localităţi mai vechi sunt: Voivodint, Marcovăţ, Salcuţa, Costei, Iablanca, ş.a.
Deşi în perioada dintre cele două războaie mondiale, mulţi intelectuali români din Banatul sârbesc s-au stabilit în ţară sau în alte părţi ale lumii, au fost destui şi dintre aceia care, rămânând pe loc, au început să se organizeze.

Cei care au rămas pe loc au reuşit să pună bazele unui partid al lor – Partidul Român – şi au reuşit astfel să desemneze reprezentanţi şi în Adunarea Naţională a Iugoslaviei.
Românii din Voievodina au devenit şi mai activi după cel de-Al Doilea Război Mondial. Aceasta se vede şi din faptul că au reuşit să înfiinţeze o Uniune Culturală a Românilor, cu un organ de publicitate, săptămânalul Libertatea, care a apărut la Vârşeţ în 1945. Tot în Vârşeţ se înfiinţează în 1948 Liceul Român Mixt şi apoi Teatrul Popular Român.

Un succes deosebit pentru românii din Banatul iugoslav l-a reprezentat întemeierea în 1967 a Societăţii de Limbă Română, a cărei activitate, sub conducerea prof. Univ. Radu Florea, s-a concretizat în lucrările: Contribuţii la istoria culturală a româilor din Voivodina şi Analele Societăţii.
Toate acestea în cunoştinţă de cauză, îi dau dreptul profesorului dr. Gligor Popi să susţină că „minoritatea română din Voivodina este o prezenţă vie în viaţa social-economică, politică şi culturală, de pe aceste meleaguri” şi că „în cursul istoriei soarta comună a legat puternic cele două popoare” din regiune.

Acest lucru rezultă şi din aceea că, tot în Voivodina, în localitatea Uzdine, există o societate literar-artistică Tibiscus, care, de peste zece ani, editează revista cu acelaşi nume. Revista, considerată ca o „bijuterie de limbă, curaj şi înţelepciune”, are meritul de a fi adunat în jurul ei un număr mare de poeţi şi scriitori din zonă şi din alte comunităţi româneşti. (…)
La păstrarea identităţii românilor din Banatul sârbesc au contribuit şi contribuie şi legăturile strânse cu românii din judeţele limitrofe, Timiş şi Caraş Severin.

Lucrarea «Românii din jurul României» coordonată de prof. Dr. Doc. Ion Gherman, Editura Vremea, Bucureşti, 2003

articolul «Românii din Banatul sârbesc», autor Prof. univ. dr. Gligor Popi.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here