Cred într-unul şi nedespărţit Stat Român de la Nistru la Tisa, cuprinzătorul tuturor Românilor şi numai al Românilor, iubitor de muncă, cinste şi în frica lui Dumnezeu cu durere de ţară şi neam.
Dătătorul de drepturi egale, civile şi politice la bărbaţi şi femei. Protector al familiei, salariind funcţionarii şi muncitorii pe baza numărului de copii şi pe baza muncii depuse, înţelegând cantitatea şi calitatea, şi într-unul Stat sprijinitor al armoniei sociale prin restrângerea numărului de grade; iar pe deasupra salariului socializând fabricile, proprietatea tuturor muncitorilor, şi pământul distribuit tuturor plugarilor.
Repartizarea beneficiilor între patron (stat sau particular) şi muncitori. Patronul (particular) pe lângă salarierea muncii sale va primi un procent descrescând proporţional cu mărimea capitalului. Şi într-unul Stat asigurător al muncitorilor prin „fondul riscurilor”. Întemeietor de depozite de hrană şi îmbrăcăminte pentru muncitori şi funcţionari care organizaţi în sindicate naţionale vor avea reprezentanţi în comitetele administrative de pe lângă diferite instituţii industriale, agricole şi comerciale.
Şi într-unul mare şi puternic „părinte al muncitorilor” şi Rege al ţăranilor, „Ferdinand I-iu”, care pentru fericirea României totul a jertfit şi care pentru mântuirea noastră una cu poporul s-a făcut. Care în fruntea oştilor de la Mărăşti şi Mărăşeşti a biruit, şi care din nou cu dragoste şi încredere se uită către ostaşii ce-i datorează credinţă, şi care vor găsi în cazărmi o adevărată şcoală a naţiunii, pe care să o treacă în termenul de un an.
Într-un tricolor înconjurat cu razele Socialismului Naţional-Creştin, simbol de armonie între fraţii şi surorile României Mari.
Într-una Sfântă Biserică Creştină cu Preoţi trăind din Evanghelie şi care să se jertfească apostoleşte pentru luminarea celor mulţi.
Mărturisesc alegerea miniştrilor de către Cameră, suprimarea Senatului, organizarea poliţiei rurale, impozitul progresiv pe venit, şcoli de agricultură şi meserii la sate, „cercuşoare” pentru gospodine şi adulţi, azile pentru invalizi şi bătrâni, case naţionale, cercetarea paternităţii, aducerea legilor efectiv la cunoştinţa tuturor, încurajarea iniţiativei particulare în interesul Neamului şi dezvoltarea industriei casnice ţărăneşti.
Aştept învierea conştiinţei naţionale la cel din urmă păstor şi coborârea celor luminaţi în mijlocul celor trudiţi spre a-i întări şi ajuta în adevărata frăţie, temelia României de mâine. Amin!
«Garda Conştiinţei Naţionale»
Ziarul «Conştiinţa», Luni 9 Februarie 1920.
„Constantin Pancu, numele acesta flutura pe acea vreme pe buzele tuturor Ieșenilor din ambele tabere, rostit cu nădejde de Români și cu groază de ceilalti, nu era un intelectual.
Era meseriaș. Instalator de apă și electricitate. Nu avea mai mult decât patru clase primare. Avea o minte clară, așezată, pe care și-o îmbogățise singur cu suficiente cunoștințe. Douăzeci de ani se ocupase cu probleme muncitorești. De mai mulți ani era președintele corporației metalurgice. Vorbitor de mâna întâia. La tribună, în fața mulțimii, impunea. Un suflet și o conștiință clar românească. Își iubea țara, armata, Regele. Un bun creștin. O musculatură de luptător de circ și o forță în adevăr herculeană. Ieșenii îl cunoșteau încă demult.
Înainte de razboiu venise la Iași un circ cu atleți. Luptau toate națiile: Unguri, Turci, Români, Ruși etc. Într-una din seri, când unul singur bătuse pe toți ceilalți luptători, din mijlocul mulțimii spectatorilor se ridică un cetățean, care cere să lupte și el cu învingătorul. I se admite. Se dezbracă și lupta începe. În două minute Ungurul a fost trântit la pământ, învins. Românul care biruise în mijlocul sentimentelor de admirație ale mulțimii era Constantin Pancu.
De aceea când a apărut pentru prima dată pe străzile Iașiului chemarea la luptă a lui Pancu, lumea, care are cultul forței, a primit-o cu încredere.
Acțiunea lui a durat un an. S-a mărit în măsura primejdiei bolșevice și apoi s-a micșorat în măsura scăderii ei.
La început consfătuiri, apoi întruniri care ajungeau până la 5-6 și chiar 10.000 de oameni. Acestea erau, în perioada critică, săptămânale. Aveau loc în sala Principele Mircea și uneori chiar în Piața Unirii. Printre cei care luau cuvântul regulat eram și eu. Atunci am învățat să vorbesc în fața mulțimii. Este incontestabil că Garda Conștiinței Naționale a înălțat într-un moment critic conștiința națională a Românilor într-un punct de importanță ca acela al Iașiului și a așezat-o ca o barieră în fața valului comunist.
Activitatea aceasta nu s-a mărginit numai la Iași. Ne-am deplasat și în alte orașe. Apoi foaia «Conștiința», care apărea regulat, pătrunsese cu strigătul ei de alarmă aproape în toate orașele din Moldova și Basarabia.
În domeniul acțiunii, ciocnirile între cele două tabere, ciocniri inerente, sângeroase, erau aproape zilnice.
Din ele noi ieșeam cu mai mulți răniți. Situația aceasta de încordare a durat până în primăvară. După două mari victorii ale noastre, puterea ofensivă a adversarilor a fost cu mult redusă.
Corneliu Zelea Codreanu, «Pentru legionari»
