Dezvăluiri despre orchestrarea „transatlantică” a atacurilor financiare asupra Ungariei

Cu nici două luni înainte de alegerile ce pot prelungi guvernarea Viktor Orban, principala consilieră a guvernatorului Băncii Naţionale de la Budapesta (arhitectul politicilor economice mai puţin ortodoxe ale lui Viktor Orban) a scris un volum de memorii ce conţine relatări şocante privind conspiraţii financiare internaţionale împotriva Ungariei şi capcanele întinse de Comisia Europeană menite să forţeze guvernul de la Budapesta să ceară un nou împrumut FMI. «Magyar Nemzet» a publicat pasaje ample din volumul «Şah şi poker», semnat de Helga Wiedermann, care urmează să apară în curând.

Potrivit consilierei politice a guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei, comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare Olli Rehn a fost un duşman pe faţă al Ungarie de la primul Consiliul al Miniştrilor de Finanţe la care a fost reprezentat guvernul Orban. Spre exemplu, la prima întâlnire dintre Rehn şi Gyorgy Matolcsy (pe atunci ministru al Economiei), comisarul finlandez a încercat să „prezinte Ungaria în cea mai proastă lumină posibilă şi a afirmat că situaţia Ungariei este la fel de rea ca şi a Greciei, pe când Ungaria era într-o stare mult mai bună”.

În volumul abia publicat, Wiedermann arată că până şi Partidul Popular European a pus o presiune uriaşă asupra guvernului de la Budapesta încă din prima zi după venirea la putere pentru ca acesta să extindă acordul de împrumut semnat cu FMI şi UE de executivul precedent. Aceleaşi presiuni urmăreau şi impunerea unei politici dure de austeritate. După ce ministrul Economiei a refuzat să cedeze, „acesta a fost pus sub o presiune economică şi apoi politică incredibilă”.

Wiedermann scrie apoi că UE şi mai mulţi manageri ai marilor bănci din UE şi SUA au „conspirat” pentru a-l înlătura pe Viktor Orban din fruntea guvernului, pentru a-l înlocui cu un alt lider din Fidesz care să nu impună taxe suplimentare pe profitul băncilor străine din Ungaria, aşa cum a făcut-o Orban. Potrivit lui Wiedermann, decizia înlocuirii lui Orban ar fi fost luată în primăvara lui 2011, la un an de la venirea la putere. În iulie 2011 s-a produs un atac pe pieţele financiare împotriva forintului, care până atunci urma fidel evoluţia zlotului polonez şi al coroanei cehe. Atacul a avut loc la şase luni după ce Viktor Orban a cerut cetăţenilor să-şi transfere fondul de pensii privat la stat, altfel urmând să piardă banii (era în fapt o naţionalizare a fondurilor private). Potrivit lui Wiedermann nu exista niciun motiv pentru o slăbire a zlotului, pentru că, cu câteva luni înainte, guvernul a reuşit să vândă cu succes o serie de obligaţiuni.

Wiederman găseşte o altă raţiune pentru această prăbuşire a forintului. În primăvara lui 2011, într-un restaurant din New York, şase reprezentanţi ai unor bănci americane de investiţii au decis să atace moneda naţională a Ungariei. Consiliera actuală a guvernatorului băncii centrale ungare scrie că niciuna dintre aceste bănci nu era prezentă în Ungaria şi nu putea fi afectată direct de politicile guvernului Orban, dar au acţionat pentru că şi-au dat seama că modelul lui Orban ar putea fi preluat şi de alte state (aşa cum a făcut-o Polonia, la începutul lunii februarie 2014), dacă nu ar fi avut urmări nefaste… şi astfel aceste urmări au fost fabricate. Potrivit lui Wiedermann, îngrijorarea cu privire la răspândirea modelului Orban de taxare a băncilor a fost exprimată de cea mai mare bancă austriacă.

Consiliera fostului ministru al Economiei scrie că prăbuşirea financiară a Ungariei a fost pregătită pentru luna decembrie, la final de an fiscal. În mod bizar, ministrul a primit, în august 2011 (pe când atacurile asupra forintului erau încă foarte timide) vizita unui ambasador „al unei mari ţări aliate”, care l-a avertizat că Ungaria va avea mari probleme odată cu venirea iernii. A urmat apoi o întâlnire între Matolcsy şi guvernatorul Băncii Naţionale, Andraş Simor, în care acesta din urmă ar fi fost alb la faţă, cu mâinile tremurânde şi ar fi spus că ţara va intra în faliment în trei săptămâni. Soluţia ar fi fost un nou credit FMI, însă Ungaria nu a preferat decât o linie de credit stand-by, după modelul polonez.

Volumul din care a citat «Magyar Nemzet» mai arată că, în vara lui 2013, atunci când Comisia Europeană trebuia să ia în discuţie menţinerea sau încetarea procedurilor pentru deficit excesiv împotriva Ungariei, României, Italiei, Letoniei şi Lituaniei, comisarul Olli Rehn a încercat să întindă o capcană guvernului incomod de la Budapesta. Wiedermann scrie că liderii conservatori europeni ar fi fost de acord ca procedura de deficit excesiv (impusă Ungariei din 2004 – cea mai lungă asemenea procedură pentru o ţară UE) să fie prelungită, astfel încât Viktor Orban să poată fi atacat de adversarii politici la alegerile din 2014. În cele din urmă, cu sprijinul suprinzător al Marii Britanii, Danemarcei şi Suediei, Ungaria a închis această procedură în iunie 2013.

Desigur, relatările Helgăi Wiedermann sunt interesante, însă ele apar în plină campanie electorală în Ungaria.Wiedermann este cel mai fidel colaborator al lui Gyorgy Matolcsy, atât la Ministeruil Economiei (unde i-a fost şefă de cabinet), cât şi la Banca Naţională (unde, pentru ea, a fost creat postul de director general). Presa de opoziţie scrie că Wiedermann este singura persoană din banca centrală, în afara guvernatorului, care poate angaja sau concedia după bunul plac.

Apariţia acestui volum este considerată o strategie pur electorală, pentru a ralia cât mai mulţi votanţi în spatele lui Viktor Orban şi a partidului Fidesz, fie prezentând succesul bătăliilor sale cu finanţele mondiale, fie portretizând negativ instituţiile europene, ştiindu-se că electoratul Fidesz este unul eurosceptic în acest moment.

Indiferent de veridicitatea celor scrise de Helga Wiedermann, cert este că:

– Ungaria a contractat un împrumut de 20 de miliarde de euro de la UE şi FMI în 2008, pentru a trece peste criza financiară. Guvernul Orban a rambursat integral împrumutul luat de la FMI în vara anului 2013 şi a cerut oficial instituţiei financiare internaţionale să părăsească Budapesta, întrucât serviciile oferite nu mai sunt necesare Ungariei.

– În ianuarie 2014, Viktor Orban a decis, fără consultarea parlamentului, să arunce infrastructura nuclear-electrică a Ungariei în braţele Federaţiei Ruse, împreună cu strategia de securitate energetică a ţării pe următorii 30 de ani, printr-un acord în valoare de 20 de miliarde de dolari semnat cu Vladimir Putin.

– Băncile din Ungaria plătesc (temporar) statului cele mai mari taxe din UE şi sunt obligate să permită, de două ori pe lună, extragerea de numerar fără comision; mai multe companii de utilitate publică privatizate în marile oraşe ale ţării în anii premergători aderării la UE au fost renaţionalizate; guvernul a interzis construirea de mari spaţii comerciale, pentru favorizarea producătorilor autohtoni; guvernul de la Budapesta a aplicat două runde de ieftinire a preţului la utilităţi în 2013, ceea ce a presupus o reducere combinată de 20% pentru gaze, electricitate şi energia termică.

– The Economist estimează că PIB-ul Ungariei va continua să crească în 2014, cu rezerva că cererea redusă din partea consumatorilor şi datoriile externe nu vor duce la o creştere economică foarte puternică. Reducerea preţurilor la energie va ţine inflaţia la un nivel redus. Viktor Orban este dat ca învingător sigur în alegerile din aprilie 2014.

– Parlamentul dominat de Fidesz a adoptat o Constituţie revanşardă; a oferit dublă cetăţenie etnicilor maghiari din ţările vecine şi le-a oferit drept de vot, în timp ce atacurile extremiştilor împotriva unor minorităţi etnice din Ungaria s-au intensificat; presa din Ungaria este supusă unor presiuni uriaşe din partea guvernului şi indicele libertăţii presei plasează Ungaria între ţările UE pe poziţia a patra de la coada acestui top.

– Măsurile luate de Viktor Orban cu naţionalizarea fondurilor private de pensii nu a adus statului fondurile necesare, aceasta pentru că atacul asupra forintului a fost atât de puternic încât a volatilizat bună parte din capitalul astfel obţinut. Cu toate acestea, modelul a fost preluat de mult mai liberalul guvern al Poloniei, la începutul lunii februarie 2014 guvernul Donald Tusk naţionalizând jumătate din fondurile private de pensii (circa 50 de miliarde de dolari), pentru reducerea datoriei publice. Au avut de suferit ING Bank, Aviva, Allianz şi UniCredit. Este de urmărit dacă va urma să sufere şi guvernul Tusk.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Calin Marchievici