„Economia trebuie să devină un sistem social în slujba cetățeanului, iar banul un simplu instrument pus la dispoziția acestui sistem, care trebui dozat cu gândul la prosperitatea colectivă. Iată de ce azi neoliberalismul nu este nimic mai puțin decât o ‹relicvă barbară›”, scrie economistul franco-elvețian Michel Santi într-un articol publicat de revista «Marianne», articol redat mai mai jos.
Susținuți de imensa majoritate a economiștilor și de micul mediu academic, cvasitotalitatea responsabililor politici și economici nu au ochi decât pentru această doctrina neoliberală. Și nu au decât dispreț pentru neo-keynesienii și alți progresiști care fac distincție între bugetul statului suveran și baierile pungii unei gospodării. Aplicate orbește și în litera lor, dogmele sunt deseori crude și destructurante.
Însă puțin le pasă: politicienii noștri, precum și elitele noastre intelectuale, impun austeritatea cu același entuziasm cu care vracii de odinioară făceau câte o esangvinație. Șarlatanii vremurilor noastre prescriu mereu mai multă austeritate unor cetățeni care sunt acum loviți de recesiune! Ceea ce este frapant este că acești fanatici și-au consolidat puterea asupra sistemului nostru chiar dacă a lor credință neoliberală este cea care a aruncat economiile noastre în prăpastie. Au făcut asta ridicând corupția și capitalismul sălbatic la rang de divinitate.
Nu este oare mizerabil că exact cei care se pronunțau până mai ieri pentru creștere și pentru locuri de muncă au devenit astăzi apărători fervenți ai ”sângelui și lacrimilor”, ai crezului echilibrului bugetar – calificat în mod religios ca ”regula de aur”?
Spălarea creierelor întreprinsă de această sectă neoliberală a avut succes – la nivel global – dacă până și stânga franceză a ajuns să creadă în aceste dogme. O sectă care, precum fanaticii religioși, refuză categoric să observe evidența că o națiune suverană, care bate o monedă suverană, nu este deloc supusă creditorilor care se îmbogățesc din dobânzi. Pentru că o națiune suverană și niște lideri demni pot – și trebuie – să cheltuiască mai mult decât au dacă obiectivul este stoparea recesiunii.
Știe oare cetățeanul îngenuncheat că o bancă centrală nu ar trebui decât să apese pe un buton pentru a bate monedă, cu dublul scop de a resuscita economia și de a proteja populația de spaimele piețelor financiare? Cine a explicat oare șomerului care se apropie de finalul perioadei de ajutor că o țară cu monedă suverană poate susține bugetele deficitare pe perioade extrem de lungi, fără un impact negativ asupra creșterii economice?
Salariatul care duce lupta zilnică a asigurării subzistenței familiei sale ar fi șocat să afle că austeritatea (pe care el este primul ce o îndură) nu face decât să agraveze contracția economiei. Pentru că, după cum spunea Irving Fisher, într-o recesiune „cu cât mai mulți datornici plătesc datoria, cu atât mai mult vor avea nevoie de bani”. O națiune și o gospodărie trebuie, prin urmare, să aplice strategii diametral opuse când veniturile se împuținează: în timp ce diminuarea cheltuielilor individului are un efect neglijabil asupra economiei unei țări, reducerea cheltuielilor sectorului public are un impact dezastruos asupra sectorului privat și asupra consumului.
Orice altă strategie este sortită eșecului, în ciuda declarațiilor doctrinare neoliberale, care explică că starea economiei UE se agravează pentru că nu s-a optat încă pentru și mai multă austeritate și pentru că aceasta nu a fost prescrisă mai devreme!
Sunt două viziuni asupra lumii care se confruntă: să stoarcem și mai mult de sânge pacientul mai mult sau mai puțin muribund sau să întoarcem spatele neoliberalilor și „superstiției” lor, pentru a relua termenul laureatului Nobel Paul Samuelson, care califica astfel această viziune a încăpățânării de a echilibra bugetul unei țări. Nu: Statele Unite, Marea Britanie și Japonia, care au o monedă a lor pe care să o emită când li se pare că e momentul – nu au suferit creșterea dobânzilor pentru finanțarea datoriei lor publice.
Da: nivelul șomajului în Statele Unite este în scădere datorită numeroșilor stimuli la care s-a apelat. Și, da: relansarea economiei SUA și scăderea șomajului ar fi fost și mai spectaculoase dacă acești stimuli ar fi fost și mai generoși, așa cum ar fi prevăzut neo-keynesienii. În fine, da: în ciuda emiterii de monedă masivă din SUA, deficitul bugetar american s-a redus în ultimii trei ani într-un ritm fără precedent în perioada postbelică! Economiile bugetare realizate de administrația Obama vor permite și reducerea drastică a datoriei federale americane, care ar trebui să ajungă la 83% din PIB până în 2022.
După ce a alimentat mai multe bule speculative, începând de la mijlocul anilor ’80, ideologia neoliberală face ravagii în Europa, impunând pe continent austeritatea și distrugătoarea manie a echilibrelor bugetare . Trebuie să refuzăm clar aceste programe nebunești de economisire, la fel cum este imperativ să ne opunem oricăror reduceri ale cheltuielilor sociale.
Dimpotrivă, statul trebuie să fie generos și să investească în economie – adică să-și sporească deficitul – atâta timp cât ține această perioadă de recesiune. Nu vă lăsați înșelați, căci în spatele acestei dezbateri tehnice se află una mult mai importantă: alegerea unui tip de societate. Economia trebuie să devină un sistem social în slujba cetățeanului, iar banul un simplu instrument pus la dispoziția acestui sistem, care trebui dozat cu gândul la prosperitatea colectivă. Iată de ce azi neoliberalismul nu este nimic mai puțin decât o „relicvă barbară”.
Austeritate pentru gloate,bogăție pentru mafioții care joacă pe muzica străinilor,răufăcătorilor!
Neoliberalismul a fost adus in Romania de slugile lui Soros cu a lui asa-zisa societate deschisa, infiltrate in toate structurile de putere. Asa cum a fost si in Turcia pana la tentativa de puci militar din iulie curent. Acolo Erogan a luat masuri concrete si efiente de asanare morala. La noi mai dureaza.