„Crima democrației e că a pus la mezat patria”

„Adevărata suveranitate naţională îşi are tron pământul patriei cu sufletul îngropat în el. Nicio legislaţie nu poate împărţi tronul acesta între autohtoni şi venetici. Şi nu există aur pe lume să echivaleze preţul ţarinii strămoşeşti. Pentru că, din moment ce această ţarină e strămoşească, ea are mai presus de toate o valoare morală, ce nu se poate măsura în bani.
Cine îşi vinde pământul săvârşeşte un sacrilegiu fiindcă îşi vinde morţii din el. Crima democraţiei e că a pus la mezat patria, şi aceasta însemnează în principiu detronarea neamului românesc din drepturile lui de rasă regală. În lumina spiritului autohton, invazia străinului e tot una cu o năvălire barbară, ceea ce constitue caz de război defensiv. De aceea, în suflul mistic al naţionalismului, să lămurim geamătul morţilor jigniţi în mormintele lor şi grindina blestemelor înscrise în dania lor. Căci patria e dania strămoşilor şi ea nu se lasă nici răpită, nici vândută.

România trăieşte sub dictatura capitalismului fără patrie.

(…) Eu, e adevărat, nu m-am hrănit cu lăcuste şi miere sălbatică, dar am gustat destulă ceapă cu mămăligă, n-am umblat în piele de cămilă, dar am târât destule zdrenţe după mine şi, dacă nu mi s-a tăiat capul ca patronului meu ceresc, am cunoscut temniţa ca şi el pentru idei pe care nu le-am socotit ale mele, ci ale maicii mele, Biserica”.

Nichifor Crainic

Citește și:

Nichifor Crainic – teolog, om politic, poet, ideolog și publicist

Nichifor Crainic (născut la 2 decembrie, 1889, Bulbucata, Vlașca – decedat la 21 august 1972, Mogoșoaia, Ilfov) face parte din galeria celor mai cunoscuţi universitari ai perioadei interbelice, teolog şi om politic, poet şi publicist, sociolog şi ideolog, este cel dintâi teolog român, în epoca modernă a istoriei noastre, care scoate teologia din cercul strâmt al specialiştilor prezentând-o într-o formă impunătoare atenţiunii generale a lumii intelectuale. Pe bună dreptate, ilustrul teolog Dumitru Stăniloaie spunea că gândirea şi apostolatul lui Nichifor Crainic sunt ca o lumină şi ca o adiere revărsate neîmpărţit pe toate planurile principale ale vieţii spirituale româneşti, aducând fiecăreia dintre ele o îndrumare, o limpezime şi o creştere proprie şi de însemnătate epocală[1]. El lega în mod strâns spiritualitatea românească de Ortodoxie, pe care o vedea ca pe o componentă esenţială a acesteia (Citește mai departe…)