Ce ne facem dacă Rogozin va avea dreptate?

După ce a rămas blocat în Transnistria, la mijlocul lui mai 2014, România și Ucraina închizându-și spațiul aerian pentru avionul său, vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin a scris, pe contul său de Twitter: „La solicitarea SUA, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu mă lasă din nou să trec. Data viitoare voi zbura la bordul TU-160”, făcând referire la bombardierul strategic Tupolev 160. Acesta este cel mai mare avion de luptă construit vreodată și cel mai puternic. Poate atinge 2.200 de kilometri la oră și poate transporta până la 12 focoase nucleare sau 12 tone de bombe. Este mai lung decât jumatate dintr-un teren de fotbal și înalt cât un bloc de 4 etaje.

Ajuns acasă, la Moscova, Rogozin revine cu un alt avertisment: „Ei bine, domnilor din România, în curând vă vom explica totul, cine sunteți și ce credem despre voi”, pentru ca într-un alt mesaj pe o rețea de socializare să informeze ironic că rușii așteaptă „cu nerăbdare, la Moscova, delegații guvernamentale ale României și Republicii Moldova”.

Dacă suntem conștienți că exprimările vicepremierului rus nu sunt permise la nivel diplomatic, în relațiile dintre state, în general, când vine vorba despre gafe și prostii cine îi poate egala însă pe „domnii români”?

Ridicolii „domni români” nu pot decât să ducă acest mod ”năbădăios” de comunicare mai departe, spre perfecțiune. Este doar unul dintre foarte puținele lucruri la care se pricep cu adevărat.

„Cred că era nervos şi a vorbit gura fără el. La Rogozin nu-i nimic de mirare din punctul ăsta de vedere”, răspunde Traian Băsescu, întâmplător președintele României, pentru ca același bețiv consacrat să treacă la un atac la persoană de cea mai joasă speță: „Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă această declarație. E o declarație lipsită total de respect față de un alt stat, față de orice altceva, ce nu reprezintă Mama Rusia”.

Ce a făcut Rogozin este inacceptabil, ceea ce a făcut Băsescu nu e numai inacceptabil, dar e și ridicol.

În relația dintre Occident ș Rusia, România oferă imaginea unui cățelandru, unui pechinez pricăjit, care, după ce a terminat de gudurat și dat din coadă pe lângă stăpânul său, Occidentul, se lansează în atacuri de lătrături ascuțite la adresa marelui urs din taigaua dinspre Est care amenință curtea stăpânului. Bineînțeles că ursul îl ignoră cu dezgust și bineînțeles că stăpânul se poate amuza cel mult. Dar pechinezul își continuă recitalul de lătrături privind către stăpân nu numai ca să vadă dacă este impresionat, dar și pentru protecția viitoare, în cazul în care ursul va lua lucrurile în serios.

„În curând vă vom explica cine sunteți și ce credem despre voi”, avertizează Rogozin, după consum de vodkă sau fără, vorbind nu despre poporul român, ci despre conducătorii săi de astăzi.

Dar ce ne facem dacă Rogozin va vorbi despre faptul că serviciile occidentale își fac de cap printre așa-zișii oameni politici români? Ce ne facem dacă Rogozin ne spune de la obraz că nici nu avem idee ce haimanale vândute se prefac că ne conduc sub mandatul puterilor occidentale? Ce ne facem dacă demnitarul rus ne explică că acești domni își datorează carierele lor strălucite tocmai acestui Occident și influenței sale variate și tocmai acesta este motivul pentru care îl apără atât de pasional la periferia sa estică? Ce ne facem dacă un rus, tocmai un rus, va explica că acești domni români nu lucrează pentru țara lor, lucru de care ”tiranul” Putin și regimul său nu poate fi acuzat, ci pentru interesele cărora le este aservită nu numai politica românească, ci și întreaga economie astăzi? Noi până acum nu am reușit decât s-o bănuim, deși am avut toate datele… Așadar, ce ne facem? Plecăm la război ca să apărăm această stare de lucruri? Pentru că nu țara este amenințată de tulburările din Est, ci tocmai jocurile geo-strategice ale aceluiași stăpân, Occidentul, care, după România, caută să-și împingă sfera de influență, zona colonială către Est.