Cine deține media din Statele Unite

0

ABC CBS CNN FOX NBCLondon Times l-a citat pe realizatorul de televiziune Oliver Stone spunând:

„Hitler a făcut cu mult mai mult rău poporului rus decât poporului evreu”, cu trimitere la cei 25 milioane de sovietici care au murit în război.

Cu toate acestea, atunci când este vorba despre Al Doilea Război Mondial, mass-media americană, și nu numai, se concentrează asupra a ceea ce se numește Holocaust.

„Ca un important lobby în Statele Unite, ei controlează orice comentariu. Este cel mai puternic lobby din Statele Unite. Israelul a distrus politica externă a Statelor Unite pentru mulți ani” – Oliver Stone.

Aproape 80 de milioane de oameni au murit în ultimul război mondial, peste 25 de milioane de „sovietici”, peste 12 milioane de germani. Dar mass-media din Statele Unite nu vine decât cu povești și filme ale cifrei magice de 6 milioane, evrei care ar fi murit în Holocaust.

Asta pentru că evreii domină media din ”țara filmelor” și a ”presei libere” și această cifră, de 6 milioane de evrei ai Holocaustului, a fost argumentul cu care au reușit să acopere terorismul pe care Israel l-a practicat în masacrarea și curățirea etnică a Palestinei.  

Resuscitarea constantă a ideii de Holocaust este și astăzi motorul pentru oprimarea palestinienilor și oferă justificarea pentru toate violările drepturilor omului la care s-a dedat Israelul în Palestina.

„Cine deține mass-media? Aceasta este o întrebare care a apărut odată cu recenta declarație făcută de Oliver Stone, care a spus că evreii domină mass-media.

Stone a punctat că, din cauza acestei dominații, discursul public despre problemele critice pe care națiunea noastră le are este suprimat. Dar, după presiuni intense din partea comunității evreiești, care acționează ca o poliție a gândurilor americană, Oliver Stone și-a cerut scuze și și-a retras declarația.

Dar a avut dreptate Oliver Stone sau a greșit? Am fost crescut ca evreu într-o sinagogă a clasei de mijloc de sus, și noi știam cu toții cine deține mass-media. De fapt, noi, ca evrei, eram mândri de acest lucru.

Dar acum, pentru că sunt creștin, și acum, pentru că înțeleg puterea mass-mediei de a mânui armele propagandei evreiești, nu mai pot să tac. Vă voi spune cine deține mass-media. Am să spun nume și am să vă dau date. 2 + 2 încă mai fac 4 și, până nu se dovedește altceva, nu îmi voi cere scuze niciodată.

Să începem cu CBS. Murray Rothsteindeține CBS. Și schimbat numele în Sumner Redstone. A făcut asta pentru ca oamenii să creadă că este gentil. Nu este! Sumner Redstone este evreu.

Cine deține NBC? Brian Roberts. Brian Roberts provine dintr-o familie evreiască care deține corporația Comcast. Brian Roberts l-a numit președinte al NBC pe un om pe nume Jeff Zucker. Numele lui nu este Jeff McGuire.

Cine deține ABC? Cindy Bass, care l-a numit ca președinte pe un evreu numit Robert Iger.

Cine deține CNN? CNN este deținut de Edgar Bronfman. Este moștenitorul unei averi făcute din whisky. Edgar deține, de asemenea, Time Magazine și compania Warner Brothers. Este, de asemenea, evreu.

Cine deține News Weeek? Familia Meyer Graham. O familie evreiască. Cine deține New York Times? Familia Sulzberger. Și cine deține US News and World Report? Numele lui este Mortimer Zuckerman. Numele lui nu este Mortimer McGuire.

Cu nume ca acestea, Oliver Stone a avut dreptate atunci când a spus că evreii domină media și atunci când a spus că discursul public asupra problemelor cruciale pe care le înfruntă națiunea noastră este suprimat. Probleme precum emigrația, legile ”împotriva urii”, probleme precum trimiterea a milioane de dolari către Israel în fiecare an, în loc să fie păstrați aici, în Statele Unite, pentru nevoile noastre. Probleme precum faptul că sprijinul pentru Israel este susținut prin vocea mass-mediei deținute de evrei…”

Wikipedia nu poate face decât să-i dea dreptate acestui preot creștin, indiferent de motivele și fanatismul cu care spune aceste lucruri.

Sumner Murray Redstone (born Sumner Murray Rothstein; May 27, 1923) is a media magnate. He is the majority owner and Chairman of the Board of the National Amusements theater chain. Through National Amusements, Sumner Redstone and his family are majority owners of CBS Corporation and Viacom (itself the parent company of MTV Networks, BET, and the film studio Paramount Pictures), and are equal partners in MovieTickets.com. According to Forbes as of March 2014 he is worth US $6.2 billion.

Sumner was born to a Jewish family in Boston, Massachusetts, to Belle (née Ostrovsky) and Michael Rothstein. In 1940, his father changed the family surname from „Rothstein” to „Redstone” („Red stone” is a literal translation of the German-Jewish name, „Rothstein”)”.

Brian L. Roberts (born June 28, 1959) is chairman and CEO of Comcast Corporation, an American company providing cable, entertainment, and communications products and services.

Roberts was born into a Jewish family in Philadelphia, Pennsylvania, the son of Suzanne Fleisher, a former actress and playwright, and Ralph J. Roberts, the co-founder of Comcast Corporation”.

Jeffrey „Jeff” Zucker (born April 9, 1965) is the current president of CNN Worldwide. He previously served as the President and CEO of NBC Universal. In November 2012, Zucker was picked to take over as the President of CNN in January 2013.

Zucker was born into a Jewish family in Homestead, Florida, near Miami. He had a religious upbringing and was bar mitzvahed and confirmed at Temple Israel, a reform synagogue in South Florida”.

Iger was born to a Jewish family in Long Island, New York”.

Edgar Miles Bronfman, Jr. (born May 16, 1955) is an American businessman who served as CEO of Warner Music Group 2004 to 2011 and as Chairman from 2011 to 2012. In May, 2011, the sale of WMG was announced; Bronfman would continue as CEO in the transaction. In August 2011, he became Chairman of the company as Stephen Cooper became CEO. Bronfman previously served as CEO of Seagram and vice-chairman of Vivendi Universal. He is the son of Edgar Miles Bronfman and the grandson of Samuel Bronfman, patriarch of one of the wealthiest and most influential Jewish families in Canada.

The Bronfman family gained its fortunes through the Seagram Company, an alcohol distilling company, but Edgar Jr. („Efer” to friends) has gained his reputation by expanding and later divesting ownership of the Seagram Company, as well as for pursuing more creative activities as a Broadway and film producer and songwriter”.

„Arthur Ochs Sulzberger, Jr. (born September 22, 1951) became the publisher of The New York Times in 1992 and chairman of the board of its owner, The New York Times Company, in 1997, succeeding his father, Arthur Ochs Sulzberger.His mother was of mostly English and Scottish origin and his father was of Jewish origin (both Ashkenazi and Sephardic)”.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.