Politic, adică penal

2

Adrian Duicu arestatTrei sferturi dintre președinții de consilii județene erau implicați în dosare penale în mandatul 2012-2016. Restul nu fuseseră încă prinși… Acesta este cu adevărat țara în care trăim și aceasta este, în realitate, politica despre care ni se vorbește toată ziua la televizor. Că penalul a cucerit aproape întreaga politică nu mai miră pe nimeni astăzi, și nici într-un caz nu îi mai sensibilizează pe alegătorii democrați, obișnuiți de mijloacele media să nu mai creadă în nicio gravitate, în nicio acuzație, în peste 20 de ani de scandaluri acestea ducând totul în derizoriu și parțialitate.

Mai mult de două treimi din totalul președinților de consilii județene erau implicați în dosare penale în mandatul 2012-2016. Unii dintre acești penali au continuat să fie aleși de popor pentru a-i reprezenta și după ce au devenit penali. Acuzațiile de corupție sau de incompatibilitate aduse de autorități ale statului candidaților pentru consiliile județene nu au contat câtuși de puțin pentru alegători. Primii știu, într-adevăr, de ce fac politică și ce reprezintă aceasta astăzi în România.

Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, PDL

A fost cercetat și a primit neînceperea urmăririi penale, cel puțin oficial, într-un dosar în care a fost, alături de primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, acuzat că l-a instigat pe un individ să deturneze fonduri. Cel puțin oficial, atât Dumitrel cât și Hava au fost exonerați de procurorii DNA, primind neînceperea urmăririi penale.

Nicolae Petru Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, PDL

Colaborator apropiat al achitatului primar de Arad, Gheorghe Falcă, a intrat în atenția procurorilor pentru relațiile sale extrem de strânse cu afaceristul Georgică Cornu.

Adrian Mihail Oprescu, președintele Consiliului Județean Argeș, PSD

Considerat un apropiat al fostului conducător de județ, Constantin Nicolescu, este în vizorul procurorilor pentru activitatea sa trecută de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar și pentru modul în care soția sa, Simona Bucura Oprescu, deputat, a derulat anumite activități în firma sa, înainte de a o înstrăina. Pe numele lui Oprescu nu a fost pornită încă nicio procedură judiciară.

Dragoș Adrian Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, PSD

Omul de încredere, conform presei, al lui Sechelariu și prieten cu Dorinel Umbrărescu, a fost acuzat de fostul său prieten, Costică Rusu, de o țeapă de 500.000 de euro.

Cornel Popa, președintele Consiliului Județean Bihor, PNL

Nu a scăpat de procurori, mai ales că vicepreședintele său, Alexandru Kiss, a fost pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, pentru un prejudiciu de peste opt milioane de euro. Afacerea pentru care Kiss ajunge în fața judecătorilor este celebra Selina, care l-a implicat și pe omul de afaceri Beneamin Rus.

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud, PSD

Nu are, cel puțin oficial, dosare penale. Însă presa a scris despre modul în care fratele său, Alexandru Macarie Moldovan, a ajuns în fruntea unei companii de stat fără a avea pregătirea necesară, imediat după ce Emil Radu Moldovan a devenit președinte al Consiliului Județean Bistrița. Fratele președintelui este, de asemenea, cercetat de Agenția Națională de Integritate, după ce a omis să își completeze declarația de avere corespunzător cu prevederile legale.

Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, PNL

A fost condamnat în primă instanță, de Judecătoria Botoșani, la șase luni de închisoare, dar sentința poate fi atacată. Țurcanu și fratele său, fost șef al Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au fost legați de presă în scandalul internațional al cărnii de cal etichetate ca fiind de vită. Presa a susținut că abatorul deținut de tatăl celor doi a fost implicat în tranzacționarea cărnii de cal, dar cei doi au negat acuzațiile.

Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov, PNL

A fost găsit de Agenția Națională de Integritate în stare de incompatibilitate, dar a câștigat procesul cu această instituție. Pe numele său sunt depuse șapte plângeri penale, dintre care la DNA sunt nu mai puțin de trei dosare în care liderul PNL Brașov este cercetat pentru infracțiuni economice și în legătură cu serviciul.

Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila, PSD

A fost trimis în judecată, alături de omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul în care procurorii DNA au susținut că l-au sponsorizat ilegal pe Mircea Geoană, în campania pentru prezidențiale. Au fost achitați în fond de Judecătoria Sectorului 1 București, dar urmează apelul.

Gheorghe Bunea Stancu a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate, litigiu pe care l-a pierdut la Curtea de Apel București, în 2014.

Marian Cristinel Bîgiu, președintelui Consiliului Județean Buzău, PNL

A apărut în stenogramele din dosarul ASF, acolo unde au fost deferiți justiției Dan Radu Rușanu, Ilie Carabulea, soția lui Daniel Chițoiu, Laura Chițoiu și alții. Bîgiu nu apare ca având vreo calitate în acest dosar.

Răducu George Filipescu, președintele Consiliului Județean Călărași, PNL

A fost acuzat de Agenția Națională de Integritate că a alocat peste un milion de lei din bani publici pentru mai multe asociații conduse chiar de el sau în care era membru. Agenția a sesizat parchetul în 2011, dar rezultatele anchetei nu au fost făcute publice.

Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, PNL

Nu apare în niciun dosar penal. Însă, șeful său de cabinet și finul său, Răzvan Pop, a fost ridicat de procurorii DNA pentru că a luat o șpagă de 10.000 de euro, în schimbul unor contracte. Deși Uioreanu a susținut că nu are nicio legătură cu dosarul și că l-a concediat pe Pop, acesta, conform presei locale, este încă în Consiliul Județean. Ancheta procurorilor este foarte posibil să se extindă și asupra lui Uioreanu, dacă anchetatorii vor găsi indicii că Pop nu a acționat singur.

Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, PSD

A fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și alte fapte conexe. A fost ridicat cu mascații de DNA și reținut, dar judecătorii de la Tribunalul și Curtea de Apel București au decis că el trebuie să rămână liber.

Tamaș Șandor, președintele Consiliului Județean Covasna, UDMR

A primit neînceperea urmăririi penale de la DNA, după ce un cetățean l-a reclamat pentru abuz în serviciu. Cel puțin oficial, Tamaș Șandor nu are nicio calitate în dosarele procurorilor.

Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, PSD

A fost în atenția procurorilor DNA încă din momentul finalizării dosarului penal privindu-l pe deputatul Ion Stan, trimis în judecată după ce ar fi primit sume importante de bani de la oameni de afaceri cărora le promitea că intervine pentru ca aceștia să obțină contracte preferențiale cu statul. Din dosarul lui Ion Stan, procurorii au disjuns o parte, pentru a cerceta dacă Adrian Țuțuianu a fost sau nu implicat în afacerile primului.

Ion Prioteasca, președintele Consiliului Județean Dolj, PSD

Este urmărit penal de procurorii DNA pentru că ar fi intervenit, în schimbul unor comisioane, pentru ca anumite companii să obțină contracte cu instituția sa.

Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, PSD

A fost reclamat la Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese. Pe numele lui Călinoiu au fost depuse plângeri penale după ce Curtea de Conturi a semnalat mai multe nereguli în legătură cu Spitalul Județean, însă, până în acest moment, Călinoiu nu are vreo calitate în dosarele procurorilor.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, UDMR

A fost trimis în judecată în septembrie 2013, de procurorii DNA, pentru mită și abuz în serviciu, fiind chiar și reținut de anchetatori.

Ion Mircea Moloț, președintele Consiliului Județean Hunedoara, PNL

A fost declarat de Agenția Națională de Integritate incompatibil. În 7 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să strămute dosarul în care Moloț contestă raportul Agenției la Curtea de Apel Timișoara.

Vasile Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, PSD

Este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, din ianuarie 2014, pentru modul în care au fost realizate lucrările la drumul Coșereni-Adâncata.

Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași, PNL

A fost cercetat de DNA în dosarul Transformatorul, în care a fost condamnat la 5 ani de închisoare Relu Fenechiu.

Adrian Duicu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, PSD

Este arestat preventiv la cererea procurorilor DNA pentru luare de mită și trafic de influență.

Culiță Tărâtă, președintele Consiliului Județean Neamț, UNPR

Au fost deschise de-a lungul timpului mai multe cercetări penale pe numele său, ultima se pare, având loc chiar în ianuarie 2014, Culiță Tărâță fiind cercetat de DNA pentru o posibilă implicare în fraudarea unor fonduri europene.

Paul Stănescu, președintele Consiliului Județean Olt, PSD

Pe numele său au fost depuse mai multe plângeri penale, în special în legătură cu o afacere privind alegerea firmelor ce urmau să distribuie lapte și corn elevilor din județ.

Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, PSD

A fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu, alături de fiul său, Vlad Cosma, deputat PSD. Judecarea dosarului nu a avut loc încă.

Mihai Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare, PSD

A fost declarat de Agenția Națională de Integritate, chiar la începutul lui 2014, ca incompatibil.

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, PSD

Este cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru incompatibilitate.

Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean Vâlcea, PSD

A mărturisit că este cercetat de procurorii DNA într-un dosar disjuns din dosarul referendumului, în care a fost trimis în judecată Liviu Dragnea.

Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, PSD

Are două dosare penale, dintre care unul se află în prima fază de judecată, la Judecătoria Focșani, iar cel de-al doilea, pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești, este încă la procurori.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

2 COMENTARII

  1. Ar trebui omorâți prin spânzurare prin piețele publice, după ce au fost găsiți vinovaţi. Astfel se mai vindecă societatea. Altfel nu-i chip de rezolvare. Susțin cu tărie treaba asta. E rău că a fost scoasă pedeapsa capitală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.