Cazul Lucian Boia. Demitizarea demitizatorului

Ioan-Aurel Pop

Pentru moldoveniştii de la Chişinău Lucian Boia a fost o mană cerească nesperată. Un profesor de istorie de la Universitatea din Bucureşti care să hăcuiască fără milă istoria românilor! – mai rar aşa pleaşcă. Nu e de mirare că paragrafele „tari” ale lui Lucian Boia sunt citate copios în orice tratat moldovenizator de la Chişinău.

Cartea lui Lucian Boia «Istorie şi mit în conştiinţa românească» are o componentă propagandistică peste care îmi este greu să trec. Din 1997 şi până azi a fost re-editată de 7 ori! Ultima ediţie este chiar din 2012. Aici sunt două posibilităţi: ori românii se bat prin librării pe cartea lui Lucian Boia, ori editura Humanitas ţine cu tot dinadinsul să ne-o vâre pe gât.

Altă chestiune care mă face să fiu suspicios: cartea lui Lucian Boia «Istorie şi mit în conştiinţa românească» are parte de două genuri extreme de prezentări în presă. Majoritare sunt cele laudative – Lucian Boia a produs un „şoc” în cultura românească, ne-a arătat adevărata cale, a spart miturile istoriografiei comuniste. Pe lângă acestea sunt reacţiile virulente, în care Lucian Boia este acoperit cu dejecţii – şi acestea extrem de folositoare lăudătorilor în cadrul strategiei „vedeţi: comuniştii naţionalişti de grotă nu au pierit! îl atacă la baionetă pe minunatul profesor Lucian Boia!” Altă chestiune suspectă: dintre lăudători sunt foarte puţini istorici serioşi, majoritatea sunt neo-propagandişti sau jurnalişti. La fel şi denigratorii violenţi, au o minimă pregătire care să le permită să se pronunţe asupra cărţii lui Lucian Boia.

În tot acest cor lipsit de sens a trecut (aproape) neobservată cartea profesorului Ioan-Aurel Pop «Istoria, adevărul şi miturile», apărută într-o singură ediţie la Editura Enciclopedică în anul 2002. Ioan-Aurel Pop aplică o critică necruţătoare aproape fiecărui rând din cartea lui Lucian Boia. Citind volumul profesorului Pop de multe ori nu mi-am putut stăpâni hohotele de râs: Lucian Boia este demascat ca un autor inconsecvent şi paradoxal în chiar cadrul raţionamentului său. În plus, profesorul Pop aduce în discuţie un aspect extrem de interesant: în 1976 Lucian Boia a scris un amplu articol în care afirmă exact opusul celor spuse în cartea «Istorie şi mit în conştiinţa românească»! Apare astfel întrebarea când a spus ceea ce credea cu adevărat Lucian Boia: în 1976 sau în 1997? Şi ce îl califică pe Lucian Boia să îi tăvălească la grămadă pe toţi istoricii români din perioada comunistă pentru exact aceleaşi fapte de care el însuşi se face vinovat (adică una a spus în perioada comunistă, alta după aceasta)?

Cert este că volumul profesorului Ioan-Aurel Pop nu a beneficiat de aceeaşi avalanşă de re-editări de care a beneficiat cel al lui Lucian Boia. Mai mult, nu ştiu ca Lucian Boia să fi răspuns vreodată criticii extrem de întemeiate aduse sine ira et studio de profesorul Ioan-Aurel Pop.

În sfârşit, cartea lui Lucian Boia a lansat în societatea românească o teză teribil de nocivă: „istoria românilor? nu există dom’le! am fost nişte pădureţi călcaţi pe cap de primii veniţi, n-au existat niciun fel de victorii, au fost toate inventate de comunişti!” Celor care au căzut în capcana acestei teze le recomand să citească volumul profesorului Ioan-Aurel Pop «Istoria, adevărul şi miturile» pentru a se lămuri asupra adevăratei valori a cărţii lui Lucian Boia «Istorie şi mit în conştiinţa românească».

Autor: George Damian

„Încă din capul locului, pot să vă spun că nu cunosc niciun istoric mare care să-şi fi denigrat propria ţară. Ne criticăm patria fără să ne dăm seama că e ca şi cum ne-am critrica mama.

Cărţile lui Lucian Boia sunt atât de multe şi scoase atât de des pe piaţă încât nu le citeşte nimeni. Din acestea, înţelegem că românii sunt un popor fără identitate, că nu am avut niciodată conducători buni, că nu am avut creatori spirituali pentru că nu prea am câştigat premii Nobel, că nu am avut niciodată victorii militare şi morale pentru că am fost mereu învinşi”

„De două decenii, Lucian Boia face propagandă în România. Cărţile şi ideile lui se încadrează perfect la acest capitol iar editura Humanitas, moştenitoare a editurii Partidului Comunist Român, care a primit bani de la toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării, este cel mai bun mijloc de propagandă”

Istoricul se deosebește de artist prin aceea că el nu caută frumosul sau urâtul ori alte categorii estetice, ci caută adevărul, așa relativ, mărginit cum este el. Istoricul, în ciuda factorilor perturbatori și a gustului oscilant al publicului, nu are voie să mintă deliberat, să oculteze în mod conștient unele fapte, să le deformeze pe altele, să pledeze pro domo, ca un avocat la bară” – Ioan-Aurel Pop

„Dupǎ 1989 s-a înregistrat un nou val de atacuri la adresa istoriei românilor. Ideile promovate de Mihail Roller au fost reluate într-o formǎ ceva mai rafinatǎ. Neorolleriştii aveau studii universitare, fǎceau parte din „societatea civilǎ”, primeau stipendii şi burse de la Fundaţia Sörös, ocupau catedre universitate.

Rolul de principal exponent al neorollerismului a fost rezervat lui Lucian Boia, care în decembrie 1989 ocupa funcţia de lector la Facultatea de Istorie a Universitǎţii din Bucureşti, dar care a fost promovat rapid şi direct la postul de profesor universitar. Pe cât de conştiincios şi-a fǎcut datoria în calitate de secretar cu propaganda în Biroul Organizaţiei de Bazǎ a Partidului Comunist Român de la Facultatea de Istorie, pe atât de zelos s-a dovedit a fi în „rescrierea” istoriei românilor, astfel încât nimic sǎ nu mai poatǎ fi recuperat, deoarece tot ce s-a publicat pânǎ atunci nu era decât „o succesiune de mituri”” – Profesorul Ioan Scurtu

Citește și:Istoricul nu are voie sa minta deliberat”
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here