Ștefănenii cei mari au sărbătorit moartea lui Ștefan cel Mare

Nimeni nu știe și nici măcar ei, ștefănenii cei mari, cum ar veni, locuitorii comunei Ștefan cel Mare, nu știu ce au ei cu el, cu Ștefan cel Mare, care le-a dat numele și le-a mai dat și altele, cum ar decurge, istoric. Nu știu ce au cu marele domnitor și ce le-a făcut, că eu am auzit numai lucruri bune despre om: că a fost viteaz, s-a fofilat printre ăia puternici de atunci ca să țină Moldova pe mușchiul lui, a făcut biserici frumoase și a avut multe gagici. La ultimul capitol cică l-a luat și pe Băsescu prin profesionalism, ceea ce nu e ușor. L-au pus unii și în clasament drept cel mai mare român din toate timpurile, deși omul habar nu avea pe atunci că e român, dar l-a întrecut și pe Gigi Becali, la golaveraj. Despre el se știu câteva lucruri, precum că a fost mic la stat și mare la sfat. Se mai știe și că era mânios și „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”, dar asta nu se spune la fel de des. Unii citează că ar fi zis că Moldova nu era a lui. Nu a zis el! Era a lui și a urmașilor!

Locuitorii comunei Ștefan cel Mare de pe lângă Vaslui, despre care vreau să vă povestesc, sărbăutoresc cu mare fast, cu muzică, dansuri, mici, mii de sarmale și multă băutură, adică tradițional românește, moartea domnitorului Ștefan cel Mare, care și-a dat obștescul sfârșit pe 2 iulie. Data a fost aleasă pentru a fi sărbătorită ca Ziua comunei Ștefan cel Mare, prin câteva mici festivități solemne, alte mici momente artistice și o mare dixtracție care să le contrazică flagrant. Puțini au participat la festivitățile solemne, ceva mai mulți la momentele artistice și toți la dixtracție. Deci repetăm: moartea lui Ștefan cel Mare a devenit sărbătoare în comuna Ștefan cel Mare din județul Vaslui, de nu poți să zici decât că astea sunt obiceiuri de popor barbar sau, dacă nu, în orice caz, de popor neinspirat.

Ca să reducem la un absurd și mai mare: ești un turist neamț, francez sau american, ți-ai piedut mințile și busola civilizațională, și nimerești din întâmplare în Ștefan cel Mare de pe lângă Vaslui în ziua comunei. Te veselești cu ștefănenii cei mari la sfat, mici la stat și degrabă vărsători de vin pe grumazul nevinovat, dansezi, spui bancuri corecte politic, bei cât un ștefănean, îți vine să te iei la bătălie pentru că, de la o vreme, te înțelegi cu ei precum ei cu turcii în trecut, te îndopi cât să-ți explodeze metabolismul, după care ai proasta idee să-l întrebi pe unu’ care te-ar putea pricepe, vreun costum occidental, nu tradițional:

– Domnule, dar ce sărbătorim noi aici?

– Aaa, ziua comunei, moartea lui Ștefan cel Mare.

– Doamne iartă-mă!, da’ ce va făcut omul ăsta de vă bucurați atât de mult și chiar și după atât timp de moartea lui?!

– Aaa, nu, noi îl cinstim în felul ăsta.

Ce-o să mai zică francezul, neamțul sau americanul în momentul ăla?! „Straniu popor românii ăștia!”

Explicația rațională, dacă poate să existe așa ceva, este că data morții este singura cunoscută pentru Ștefan cel Mare, cea de naștere nu se prea știe, așa că… cei din Ștefan cel Mare nu au găsit o altă rimă, o altă potriveală, cum ar veni, mai ales că cade taman în iulie, numai bine pentru niște manifestări solemne dimineața, pe răcoare, și ceva mai aprinse, după-amiaza, pe arșiță, și melancolice cât butoiu spre seară. Despre Ștefan cel Mare ce să mai spunem?! Morții cu morții și vii cu vinul!

Citește și:
Ștefan cel Mare a luat șpagă de la Purcel
Ioan Tobă Hatmanul, ultimul străjer al lui Ștefan cel Mare
Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare