Îţi recitesc răvaşu-n franţuzeşte
cu slova lui muiată-n ironie
și, nu ştiu cum, un gând mă ispiteşte…
mă iartă, doamnă, că ţi-l spun şi ţie…
Tu ne-ai uitat, tu din strigarea noastră
nu ştii nimic, nimica nu te doare;
nici Dunărea nu-ţi plânge la fereastră,
nici munţii mei nu pot să te-nfioare…
Nu ne-nţelegi nici visul, nici cuvântul,
nici cântecul tu nu ni-l poţi cunoaşte…
din ţara ta ţi-a mai rămas pământul,
ai grâu în el, dar ţi-ai uitat de moaşte…
Abia o dat’ când te chema Bizanţul,
ai poposit la noi o clipă-două:
verigă mândră ce te-ai rupt din lanţul
unor vieţi atât de scumpe nouă…
De-aceea azi te miri ca de-o poveste
când cineva de rostul tău te-ntreabă,
o glumă-ţi par cuvintele aceste
și râzi de noi, odraslă basarabă…
Râzi în zadar! Trecutul ne-nfăşoară
oricât de mult l-am surghiuni din minte…
străbunii-n noi de veci nu vor să moară
și noi minţim, dar sângele nu minte!
Ei vin la noi… – Ş-acolo-n metropola
pe malul Senei umbra lor străbate,
suflarea lor pătrunde sub cupola
palatelor cu creştete bronzate…
Câţi logofeţi şi vornici nu se schimbă
în noaptea ta cu visuri zbuciumate…
Cu noi în drum doar pururea se plimbă
un ţintirim de suflete uitate…
Când vei simţi o jale vag-adese
și-n liniştea amurgului de toamnă
te vor fura îndemnuri ne-nţelese,
nu te mira: Sunt Brâncovenii, doamnă.
Scrisoare Contesei de Noailles, născută Principesa Brâncoveanu
Brâncoveanu Constantin, Boieriu vechiu şi domn creştin…
„Lipsită de loialitate faţă de rădăcinile sale româneşti”
Într-o scrisoare adresată revistei «Les Annales», contesa declarase că nu aparţine României şi că a călcat pe pământ românesc decât o singură dată, în trecere, în drumul către Constantinopol. Mulţi critici români nu au văzut-o cu ochi buni şi au acuzat-o că şi-a renegat originile. «Istoria literaturii române de la origini până în prezent» a lui George Călinescu o descrie ca fiind „lipsită de loialitate faţă de rădăcinile sale româneşti”. Alţi critici au fost de părere că Anna de Noailles nu avea ce origini să-şi renege, nefiind legată în niciun fel de pământul românesc pe care călcase doar în treacăt.
Ana Brâncoveanu s-a născut la Paris pe 15 noiembrie 1976. Fiica lui Grigore Brâncoveanu şi a Ralucări Musuruş, de origine greacă, a avut parte de o educaţie aleasă şi la doar 13 ani şi-a publicat primele versuri. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu Mathieu de Noailles în anul 1897 devenind, astfel, contesa de de Noailles. Aristocrata pe jumătate româncă a ajuns celebră în lumea literară pariziană după primele publicări de poezii.
Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar primul volum de poezii intitulat «Le Cœur innombrable» a apărut în 1901. Recenziile au fost favorabile, volumul fiind catalogat drept unul de mare succes. A fost aleasă membră a Academiei Belgiei. A devenit apoi membră a Academiei Franceze. Din partea prestigioasei instituţii a primit chiar marele premiu pentru literatură.
Francezii au ales-o prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Casa sa a devenit, după debutul de succes, cel mai mare salon literar din Paris. În salonul contesei se întâlneau nume mari ale literaturii franceze precum Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette sau Paul Valéry.
S-a bucurat de apreciere din partea societăţii franceze şi a lumii iterare din perioada numită Belle Epoque.
Numele Annei de Noailles ajuns cunoscut şi pe meleagurile româneşti. Cel care a pledat pentru recunoaşterea ei ca scriitor a fost cărturarul Nicolae Iorga, cel care a propus-o pentru admitere în Academia Română. „Între cine cântă mediocru în româneşte şi cine aduce genial acordurile misterioase ale sufletului … într-una dintre cele mai mari literaturi ale lumii, e de preferat cu admiraţie aceasta din urmă”, spunea Iorga despre contesa cu origini româneşti. Iorga a spus despre contesă că era „cel mai mare poet francez care era dinspre partea tatălui o româncă”. La insistenţele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română. „Doamna Anna de Noailles, născută Brâncoveanu, din sânul Bibeştilor, este considerată astăzi o mare poetă a Franţei. Crticii recunosc în scrisul ei spiritul rasei noastre”, a fost motivaţia lui Iorga pentru admiterea Annei în rândurile membrilor Academiei.
După Anna de Noailles, în rândurile Academiei Române a mai fost admisă o femeie – Elena Văcărescu, propusă de scriitorii Octavian Goga şi Mihail Sadoveanu, aceasta fiind chiar verişoara contesei de Noailles.
Contesa a avut o frumoasă prietenie cu scriitorul francez Marcel Proust. „Luminoasa lui prietenie m-a influenţat, m-a schimbat, aşa cum singură este capabilă s-o facă o nobilă iubire a cuvântului. Marcel Proust este singura fiinţă care m-a făcut să schimb un vers, să suprim o strofă. El a aninat primele ghirlande la uşorul tempul al tinereţii mele; el m-a făcut să cred că poezia era nectarul lumii, gloria juvenilă – scumpă unei întregi mulţimi, faima – fără duşmani, triumful – neprihănit!”, spunea contesa despre scriitor. Anna de Noailles a fost modelul personajului contesei Gaspard de Reveillon din romanul «Jean Santeuil» al lui Marcel Proust. Contesa şi-a povestit memoriile în volumul «Cartea vieții mele». Contesa cu origini româneşti a murit la Paris, la vârsta de 57 de ani, în 1933.
