Celebrul instantaneu «Prânz pe o grindă de zgârie-nori» a fost realizat în anul 1932 de fotograful Charles Ebbets. Însă muncitorii americani care ridicau zgârie-nori în acea vreme nu doar își luau masa în asemenea condiții…
O minune inginerească precum zgârie-norul nu ar fi fost posibilă fără invenția structurii metalice din oțel. Asamblarea acestei structuri reprezintă cea mai riscantă și mai complexă etapă a construcției. Calitatea și ritmul montajului determină dacă proiectul va fi dus la bun sfârșit în termen și în buget. Tocmai de aceea, nituirea este considerată meseria supremă în construcția unui zgârie-nori.
Nituitorii formează o adevărată castă cu propriile legi: salariul zilnic al unui nituitor era de 15 dolari – mai mult decât orice alt muncitor calificat de pe șantier. Nu muncesc pe ploaie, vânt sau ceață și nu figurează oficial în personalul antreprenorului. Lucrează doar în echipe de patru oameni, iar dacă unul lipsește, toți stau acasă.
Pe platformele de lemn suspendate sau direct pe grinzile metalice, arde un cuptor cu cărbuni. Acolo se încing niturile – cilindri de oțel de 10 cm lungime și 3 cm diametru. „Bucătarul” încălzește niturile, insuflând aer cu foale în cuptor până la temperatura ideală: nici prea mare – altfel se rotesc în orificii și devin inutilizabile, nici prea mică – căci nu se mai pot fixa corect. Apoi, trebuie expediate la locul de îmbinare, uneori aflat la 30 de metri distanță, mai sus sau mai jos cu câteva etaje.
Singura modalitate de a le transmite? Aruncarea.
„Bucătarul” se întoarce spre „portar”, se asigură că acesta este pregătit și, cu cleștii, aruncă bolovanul încins de 600 de grame. Uneori, pe traiectorie se află grinzi deja montate. Aruncarea trebuie să fie precisă și puternică.
„Portarul” stă pe o platformă îngustă ori pe o grindă goală, lângă punctul de montaj. Trebuie să prindă obiectul încins cu o banală cutie de conservă de tablă, fără să se miște – o singură ezitare poate fi fatală. Dar prinderea este esențială: altfel, nitul devine un proiectil mortal pentru cei de jos.
„Trăgătorul” și „sprijinul” așteaptă. După ce „portarul” introduce nitul în orificiu, „sprijinul”, agățat de fațada clădirii, menține capul nitului cu o tijă de oțel și greutatea propriului corp. „Trăgătorul” folosește un ciocan pneumatic de 15 kg pentru a-l fixa în decurs de un minut.
Cea mai bună echipă repeta acest proces de peste 500 de ori pe zi, media fiind de aproximativ 250.
Pericolele acestei munci sunt ilustrate de următorul fapt: asigurarea pentru zidari avea o cotă de 6% din salariu, pentru dulgheri 4%. Pentru nituitori, însă, era de 25-30%.
La construirea clădirii Chrysler a murit un om. Pe Wall Street 40 – patru. La Empire State Building – cinci.
Scheletul unui zgârie-nori este compus din sute de profile metalice de mai mulți metri lungime și câteva tone greutate, așa-numitele beams. Nu există spațiu pentru depozitare – nimeni nu permite un depozit în centrul unui oraș aglomerat, pe teren municipal.
Mai mult, fiecare element structural este unic, destinat unui singur loc. Organizarea unui depozit temporar chiar și pe unul dintre ultimele etaje ridicate poate genera confuzie și întârzieri.
Comanda pentru grinzi fusese plasată cu săptămâni înainte; camioanele le livrează „la secundă”. Indiferent de vreme, trebuie descărcate imediat.
Derrick-cranul, cu braț pe balama, e amplasat pe ultimul etaj construit. Montatorii lucrează un etaj mai sus. Operatorul troliului poate fi oriunde în clădire – căci nimeni nu va opri lucrările pentru a muta macaraua mai aproape de muncitori. Astfel, operatorul nu vede nici grinda, nici camionul, nici colegii.
Singurul ghidaj: semnalul sonor al unui clopot, lovit de ucenic la ordinul maistrului aflat zeci de etaje mai sus. O bătaie – pornește troliul, alta – îl oprește. Alături lucrează alte echipe cu ciocane pneumatice, alte macarale se activează la alte semnale. O singură eroare – și grinda poate izbi brațul macaralei sau arunca în gol montatorii.
Maistrul, coordonând două echipe – una pe care nici nu o vede – aliniază orificiile de prindere ale grinzilor verticale cu cele ale grindei ridicate cu o precizie de 2-3 milimetri. Doar atunci montatorii pot fixa acea piesă grea, adesea udă și balansând, cu șuruburi și piulițe imense.
Pe 6th Avenue din New York se înalță un monument dedicat constructorilor de zgârie-nori, inaugurat în 2001. Modelul a fost fotografia celebră de la care a pornit această poveste. Singura diferență: muncitorul de la capătul grinzii a fost eliminat – ținea în mână o sticlă de whisky.
