Începutul
Începutul? Cum oare îl pot defini corect? Cronologic, ar trebui să fie data inițierii… dar contactele cu mulți dintre cei ce mi-au devenit Frați au fost mult anterioare formalei inițieri. Voi reveni asupra lor în alt capitol, încercând să vă explic o parte din motivațiile ce au determinat cursul acțiunilor mele… atât a celor vizibile și cunoscute, cât mai ales a celor ce au scăpat comentariilor și observațiilor Fraților.
Este aceeași poveste, poate, pe care am auzit-o ulterior de la sute de Frați. Am fost contactact de un grup de cunoștințe cu propunerea de a intra în Ordin. Printre ei, câțiva ce vor deveni ulterior celebri prin țepele trase în România. Mă refer la Armen Goutchian și Emil Bot(e)a, din conducerea deja celebrei Banca Populară Română.
La începutul anului 1999 era deja Mare Maestru al MLNR Prea Respectabilul Frate Gheorghe Comănescu. Atât el cât și soția sa foști angajați în unele din firmele părinților mei. Ca atare, oameni cunoscuți și destul de apreciați. Oameni care erau, din când în când, invitați la noi acasă. Gheorghe “Bebe” Comănescu fusese și înainte de 1989 angajat la intreprinderea de stat unde tatăl meu era director. În acea calitate, tatăl meu a intervenit de mai multe ori la organele de securitate, precum și personal la Ion Dincă, pentru a-l proteja pe fostul deținut politic Gheorghe Comănescu și a-i permite să rămână pe funcția de șef birou proiectare.
Spre aducere aminte pentru cei ce l-au cunoscut și altfel pe Ion Dincă, nu doar ca “Ion Teleagă”, acesta a intervenit de fiecare dată în favoarea lui Gheorghe Comănescu. Deci, oarecum, Marele Maestru al MLNR era îndatorat familiei mele. Și acest lucru s-a văzut de mai multe ori în decursul anilor. Dar îmi revine în memorie banchetul oferit de membrii Atelierului nostru Forum, cu ocazia primirii patentei, în care tot discursul Marelui Maestru a fost despre tatăl meu. Puține momente în viață te fac să te simți atât de bine și, ciudat, atât de mic, ca acela în care îți descoperi părintele prin ochii recunoscători ai prietenilor.
Să revin la inițiere. Ciudată inițiere. Ciudată procedură. Am acceptat-o atunci așa cum a fost ea pentru că nu știam nimic din Constituție, Regulament și tradiții. Am constat mult mai târziu ce porcărie a fost de fapt. Astfel, încă din primăvara anului 1999 mă aflam pe lista membrilor fondatori ai RL Forum Nr. 64, ca Secretar. Doar că eu nu fusesem inițiat în niciun atelier regular. MV fusese propus de către Gheorghe Comănescu fratele Claudiu Ionescu, de la RL Phoenix. Același care a fondat singura instituție credibilă a Ordinului nostru și mă refer la revista Forum Masonic.
Deci, vă rog să rețineți. Eram Secretarul unei RL fără a fi inițiat. “Problema” trebuia oarecum rezolvată. Și s-a rezolvat pentru aproape toți membrii Forum. Am fost inițiați în grup în RL Dale Woodward. Am fost sunați dimineața, ni s-a spus să venim îmbrăcați “corespunzător”, am completat în templul din Calea Victoriei actele necesare, am plătit fiecare o taxă de 20 de milioane de lei drept “taxă de inițiere”, am fost plimbați urgent prin ritual și dați afară după câteva minute. Urma ridicarea unor ucenici în gradul de companion. Am înțeles mai târziu de ce-urile acelor momente, adică atunci când am început să înțeleg și partea rituală a masoneriei. Halal inițiere! Dar totuși tipică acelor timpuri. Urma ca în câteva zile să fondăm noul atelier Forum, urma să mai aducem câțiva profani și timpul presa. Cât de mult am greșit cu toții atunci! Dar măcar noi aveam scuza neștiinței și entuziasmul începuturilor. Plătim toți și acum acele greșeli. Pentru unii, și chiar destul de mulți, a fost o greșeală chiar și primirea mea în ordin… LOOOL
Anecdotic, trebuie să amintesc episodul Sever Mureșan de la începuturile noastre. Acesta tocmai fusese eliberat din închisoare în acea perioadă și încerca să găsească o soluție de “rezolvare” a problemelor sale. Armen Goutchian și Emil Bota l-au contactat și i-au promis că-l vor scăpa de toate problemele. În schimb, Sever Mureșan urma să devină mason, trebuia să-și doneze vila de lângă Calea Florească către MLNR și să plăteasca celor 2 “binevoitori” o sumă de bani pentru serviciul făcut. Am și avut câteva întâlniri ale RL Forum în vila lui Sever Mureșan. Dar doar până când am fost chemat de Bebe Comănescu și consultat în privința modului de acceptare a donației de către MLNR. Ocazie cu care am aflat și “povestea” donației. Pot doar să vă spun că, din seara aceea, Bebe Comănescu a dispus încetarea oricăror discuții cu Sever Mureșan. A fost prima din multele decizii corecte ce le va lua în decursul timpului.
Inițierea
Voi face un scurt rezumat al primei postări, din punct de vedere masonic. Împreună cu un grup de prieteni, majoritatea profani (printre care Armen Goutchian, Emil Bota – Președinte Banca Populară Română-, Cristian Burci – patron Grafitti BBDO și membru în conducerea Băncii Populare Române, Aurel Chendrean – cunoscut ca Rache, consilierul și șoferul lui Gheorghe Comănescu) și doar câțiva inițiați (Claudiu Ionescu și Horia Nestorescu Bălcești sunt cei care îmi vin acum în minte) ne apucam, în cursul verii anului 1999, să fondăm o Lojă Regulară, cu sprijinul Marelui Maestru Gheorghe Comănescu. Pentru a rezolva “problema” regularității noastre, se decide să fim inițiați în RL Dale Woodward, de unde să fim imediat transferați la RL Forum ca membrii fondatori. La opoziția mea foarte vocală și cu acceptul lui Bebe Comănescu este eliminat de pe lista membrilor Sever Mureșan, până la clarificarea situației sale.
Și acum începe povestea inițierii noastre “în tainele masoneriei”. La sfârșitul lunii septembrie 1999 sunt anunțat că urmează să fim cu toții inițiați în altă Lojă decât Forum, după care urmează să fim transferați la Forum și să devenim membrii fondatori acolo. Ni se explică și că urmează să fim făcuți Maeștri Masoni în cursul unei singure luni, cu dispensă de la Marele Maestru. Niciunul dintre noi nu știam atunci de războiul ce începuse între MLNR și MLNUR, după cum nu știam nici de decizia conducerii MLNR de a duce masoneria la sate și orașe, adică de a spori, indiferent prin ce mijloace, numărul de membri ai MLNR, cu scopul de a copleși numeric MLNUR și de a o face să dispară.
Se “negociază” și niște tarife. De fapt, ni s-a comunicat de către secretarul de atunci al MLNR, un personaj numit Dincă, sumele ce urmează să le achităm. Astfel, taxa de inițiere a fost fixată la 20 milioane lei “pe cap de vită furajată”, taxa de patentă a fost fixată la 100 de milioane de lei, Loja Forum urma să achite salariul a două persoane (Horia Nestorescu Bălcești a primit 200 de dolari pe lună de la noi timp de un an de zile iar Aurel Chendrean trebuia să primească 8 milioane de lei pe lună, cu titlu de salariu), Dincă urma să primească un credit de la Banca Populară Română de 250 de milioane de lei în condiții foarte favorabile (pe care l-a și primit, fără să semneze contractul de credit, așa că Banca nu a mai putut să recupereze nimic de la el după ce a fost eliminat din Ordin) iar Loja Forum urma să cumpere o mașină pentru Marele Maestru (celebrul BMW maroniu cumpărat de către mine personal de la unul dintre frați și achitat integral) și să asigure bonuri de benzină pentru toate deplasările Marelui Maestru. Noi, viitorii membri Forum, am decis să avem o cotizație lunară de 1 milion de lei, din care urma să achităm toate aceste obligații.
Toate bune și frumoase o scurtă perioadă… suntem inițiați la Dale Woodward… toate taxele de inițiere se achită din contul meu de la Banca Populară Română (în ziua inițierii au fost scoși numerar 140 de milioane de lei pentru taxele de inițiere a 7 profani și încă 100 de milioane de lei pentru taxa de patentă), Armen Goutchian și Emil Bota achită aceste taxe către conducerea Dale Woodward, ne întâlnim ulterior cu Bebe Comănescu și demarăm redactarea documentelor pentru înființarea Lojei Forum. Timp de peste o lună nu se întâmplă nimic… sau aproape nimic… ni se aprobă în Marele Consiliu fondarea RL Forum Nr. 64… oferim un banchet la restaurantul McMonis pentru membrii noului Atelier, banchet la care invităm și pe Marele Maestru…. acesta vine însoțit de FF Ion Savancea… avem o seară superbă… ne propunem ca principal scop să identificăm urgent un teren sau o clădire propice funcționării MLNR…. și începe balamucul….
Sunt sunat, într-o minunată dimineață de toamnă, de către o persoană ce îmi era necunoscută. Se prezintă ca Fratele meu de la RL Dale Woodward, având funcția de Trezorier și numele Gabriel Ștefănescu (în paranteză fie spus, un Frate cu care am rămas în relații excelente până astăzi și căruia trebuie să-i mulțumesc pentru atitudinea constant masonică menifestată de când ne-am cunoscut). Și, culmea, îmi reproșează că nu vin la ținutele Atelierului și mă amenință că mă radiază pentru că nu am achitat taxele de inițiere și cotizația semestrială.
Îl întreb cuantumul sumelor ce le mai am de achitat și îmi spune ceva de genul „540 de mii de lei înmulțit cu 7 inițieri, deoarece niciunul nu ați plătit”. Îi spun, destul de politicos pentru cei care mă cunosc, că îi achit imediat sumele restante dar că îi solicit ca în aceeași zi să îmi dea chitanțele pentru cele 240 de milioane de lei deja plătite de grupul nostru la inițiere. Amuțește câteva secunde, se bâlbâie, îmi spune că el nu știe nimic de niciun ban și îmi recomandă să iau legătura cu Maestrul Venerabil al RL Dale Woodward, Ion Savancea. Tot anecdotic, acesta fusese o perioadă scurtă de timp, înainte de Revoluție, normator pe unul dintre șantierele coordonate de către tatăl meu.
Destul de bulversat, mă duc la birou la Bebe Comănescu , intru și îl întreb despre taxe, chitanțe și alte “treburi gospodărești”. Mă ascultă și îmi spune că îmi dă el chitanțe pentru sumele plătite. Chiar îmi scrie aceste chitanțe pe un chitanțier cumpărat din piață, le completează cu sumele deja plătite de mine, le semnează, le ștampilează și mi le înmânează. Din greșeală, îl întreb dacă a și primit respectivii bani. Și îmi spune că NU!!!!! Mă roagă doar să nu fac scandal și să las lucrurile așa cum sunt, urmând să aranjeze el cu trezorierul de la Dale Woodward. 99% dintre noi ar fi plecat și ar fi considerat incidentul închis.
Din păcate pentru mine, nu am putut face așa ceva. Am crezut, la inițiere, în principiile Ordinului. Am crezut în buna credință a Fraților. Încă mai cred, din păcate. Dar șocul acelui moment nu m-a părăsit niciodată. Eram, din nou, într-o lume murdară. Și am crezut că pot schimba ceva. Așa că am început să îi explic cât de mult greșește. L-am rugat să vorbească cu soția lui, o contabilă de excepție, să îi spună cinstit și complet ce se întâmplă cu activitatea economică a MLNR și să accepte să intrăm în legalitate. Și pentru că l-am întrebat care este Codul Fiscal al MLNR, pentru că nu era completat pe chitanțele primite de la el, mi-a răspuns că nu l-au luat încă. Eram deja la sfârșitul anului 1999. MLNR fusese înființată în ianuarie 1993. Și încă nu se întocmise niciun bilanț contabil.
De aici și din aceste motive începe povestea dizidenței mele excesiv de vocale în MLNR. Păcat că prea puțini veți înțelege de ce nu am acceptat ceea ce a fost definit ulterior „sistemul ticăloșit” și am decis să lupt împotriva lui. Dar poate veți înțelege că aceeași motivație m-a făcut să sprijin alegerea lui Traian Băsescu ca Președinte al României în 2004. Nu dorința de funcții, nu goana după câștiguri materiale, ci credința în adevăr și dreptate. Poate am greșit… și mersul lucrurilor tinde să îmi demonstreze că am greșit… dar nimic și nimeni nu a reușit încă să mă oprească….
Primul scandal
Voi face din nou un scurt rezumat al postărilor anterioare. Sunt inițiat, împreună cu încă 6 profani, în MLNR, după ce deja depusesem documente de fondare a unui nou Atelier. Plătesc (și pentru ei) suma de 240 de milioane de lei, pentru care nu primesc nicio chitanță. Când mi se solicită o nouă taxă, mă adresez lui Bebe Comănescu și descopăr că MLNR nu are contabilitate, nu se știe ce se întâmplă cu banii încasați și sunt rugat să tac, primind în schimb niște chitanțe fără nicio valoare.
Și, acum, începe “bâlciul”. Ciudată expresie avem și noi, romanii, pentru urâțenia faptelor semenilor noștri. Balciul este motiv de bucurie pentru vizitatori, ne aduce aminte de aroma de vată de zahăr pe băț, de tiribombe și concursuri de tir cu aer comprimat, de sirop cu sifon, de copilărie, de senzația unică de bine… dar în MLNR îmi aduce aminte de „balciul deșertăciunilor”. Mulți, prea mulți dintre noi, am dat timpul nostru, banii noștri și, cel mai important, o bucățică din sufletul nostru în speranța unui model mai bun. Și am fost răsplătiți, din păcate, și cu bâlci, și cu multă deșertăciune.
Nu știu cine a fost genialul traducător al «Vanity Fair»… dar merită întreaga noastră admirație pentru modul aproape eminescian de a concentra într-o expresie atât de ușor memorizabilă întreg blestemul nostru național. Dacă englezii l-au avut pe William Thackeray și Bâlciul său, noi încă îl avem mereu actual pe Caragiale și ale lui pierdute scrisori…
Ecleziastul cap. 1.2 „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune“… ar fi trebuit să înțeleg acum 10 ani că drumul pe care am pornit poate fi caracterizat perfect de acest citat din Vechiul Testament. Dar am scuza tinereții din acel moment… aveam doar 30 de ani… proveneam dintr-o familie bogată… consideram că pot da ceva înapoi țării mele din prea-plinul primit până atunci… și, păcatul maxim în România ce-mi este contemporană, nu simțeam nevoia să fur…
Așa că am început lupta cu “SISTEMUL”… de fapt, lupta de transformare a MLNR într-o structură pusă în acord cu prevederile legale din România… luptă ce nu s-a terminat nici acum, nici pentru mine, nici pentru cei aflați mai mult sau mai puțin temporar la conducerea MLNR, după cum veți constata în articolele ce vor urma.
Astfel, în cursul iernii anului 1999, am început presiunile asupra lui Bebe Comănescu și a celor din jurul său pentru intrarea în legalitate a MLNR. Îmi permit să vă aduc aminte câțiva dintre ei:
1. Manole Iosiper – Mare Trezorier (adevăratul cancer al finanțelor MLNR și cel mai înverșunat oponent al unei evidente contabile în concordanță cu prevederile legale)
2. Valeriu Arbore – Secund Mare Supraveghetor (și primul membru al Marelui Consiliu care a înțeles și mi-a sprijinit total acțiunile)
3. Nini Florea – Mare Orator (un personaj aproape dramatic, rupt sufletește între datoria, așa cum o înțelegea el, de a apăra instituția Marelui Maestru și evidențele ilegalităților pe care i le prezentam)
4. Ion Savancea – mâna dreaptă și cel mai apropiat colaborator al lui Bebe Comănescu, ulterior desemnat Pro-Mare Maestru al MLNR.
5. Cristian Dumitrescu – Mare Secretar Externe – un poet al masoneriei prin credința, pe care bănuiesc că nu și-a pierdut-o nici acum, în cinstea inerentă a colegilor săi din Marele Consiliu.
6. Horia Nestorescu Bălcești – Mare Secretar (și producătorul exclusiv al paramentelor ce s-au vândut timp de aproape 10 ani mebrilor Ordinului nostru fără nicio evidență contabilă)
7. Nicu Filip – fost Mare Maestru al MLNR (un avocat cu un verb strălucit, plin de simbolism, cu o coamă leonină dar deja albă, aureolat de trecutul de deținut politic, dar cu un caracter mai mult decât dubios. De altfel, atunci când am fost inițiat, deja aflasem cum era acuzat de dispariția unor fonduri primite din Italia și SUA pentru construcția Templului MLNR, cum cumpărase un apartament pe numele amantei sale din aceste fonduri, precum și alte câteva mizerii de același gen. Membrii Marelui Consiliu deciseseră să nu aducă la cunoștința membrilor MLNR aceste fapte pentru a nu strica puținul care de abia începuse în acele zile).
8. Vladimir Boanță – fost Mare Maestru al MLNUR până în momentul în care acceptase fuziunea cu MLNR-ul (un avocat chiar excepțional, fost ofițer de cavalerie în timpul celui de-al doilea război mondial și, culmea, coleg și de inițiere cu Nicu Filip în 1945. A decedat mult prea devreme pentru mintea încă excepțional de vie și de riguroasă pe care nu se sfia să o arate la toate întâlnirile noastre).
Au mai fost și alții… voi încerca să îi pomenesc, cu bune și rele, pe măsura ce-mi voi aminti faptele lor… dar cei scriși mai sus au fost instrumentali în tot ceea ce a urmat în ultimii 10 ani. Am decis să scriu aceste rânduri din memorie… fără a apela la documente… oricum, arhiva Lojelor Sphinx și Forum din acele timpuri nu se află la mine… o parte a rămas la Claudiu Ionescu… începuturile de la Sphinx au fost însușite de Bogdan Jansen și Dănuț Tănăsie… așa că accept cu mare plăcere orice corecturi vor considera cititorii că merită și trebuie adăugate.
Revin la subiectul de astăzi: „Primul Scandal”. Eram în biroul lui Bebe Comănescu. Siderat. Incapabil să înțeleg, pentru moment, ce se întâmpla. Dorind totuși să aflu mai multe detalii. Și Bebe mi le oferă. Cu generozitatea celui care se afla deja într-o situație inconfortabilă și care nu vede nicio ieșire din ea. Și îmi povestește ce a pățit la preluarea înaltei demnități de Mare Maestru de la Sever Frentiu. A preluat nimic. Sau aproape nimic. Un sediu undeva într-un apartament de 2 camere din București. Niciun registru matricol al MLNR, așa că nu știa prea bine nici câți membrii are Ordinul, nici cine sunt aceștia. Și în acea perioadă eram nu mai mulți de 500.
Preluase și o evidență contabilă. Scrisă pe un caiet. Chitanțe nu existaseră. El cumpărase câteva chitanțiere și le dăduse Marelui Trezorier. Acesta nu îi raporta mai nimic. Sau îi raporta numai ce vroia el din situațiile financiare. Habar nu avea că Asociațiile erau obligate prin lege, de mai bine de 3 ani, să aibe cod fiscal. Nimeni nu îi spusese. Mi-a povestit și cât s-a zbătut, numai și numai prin relațiile lui, să obțină sediul din Calea Victoriei pentru MLNR. Și nimeni nu îi spusese măcar un „mulțumesc” de conveniență. Mi-a povestit cum și el provenea din MLNUR și se trezise în MLNR în urma fuziunii aprobate de Nicu Filip și Vladimir Boanță, fiind desemnat ProMare Maestru. Mi-a spus cum nu poate avea încredere aproape în nimeni, începând cu Marele Trezorier și Marele Secretar, amândoi vânându-i funcția și dezinformându-l permanent. M-a rugat să o întreb pe soția dânsului, pentru confirmare, ce se întâmplase cu pensia pe ultimele 3 luni. Plătise chiria Templului. Marele Trezorier îi spusese că nu sunt bani pentru chirie.
Mă uitam la omul din fața mea cu neîncredere. Oare aceasta este Masoneria română în 1999? În ce naiba intrasem? Cum mă lăsasem păcălit atât de ușor? Cât puteam crede din ceea ce îmi spunea Bebe Comănescu? Totuși, un om despre care auzisem vorbe excepțional de elogioase de la tatăl meu. Un om pe care îl cunoșteam drept un profesionist excelent. Și el încerca să-mi „vândă gogoși”? I-am spus că voi verifica poveștile lui… și că voi reveni la el când îmi voi clarifica situația… fără să-i ascund că eram 99% decis să-mi văd de celelalte probleme și să uit de ceea ce înseamna Masoneria română a acelui moment. Mi-a spus doar că va înțelege orice decizie voi lua… și m-a rugat să-i multumesc din nou tatălui meu pentru tot ceea ce făcuse în ultimii ani pentru el. Și am plecat.
Am ajuns acasă. Și am vorbit cu părinții mei. Încercând să înțeleg. Și încercând să găsesc o cale. În săptămânile ce au urmat am avut zeci de întâlniri. Cu secretarul personal al lui Comănescu, celebrul Jimi, cel prins după 6 luni tot de mine în timp ce încerca să vândă baza de date cu membrii MLNR unui ziarist. Cu Nini Florea, Marele Orator, și cu Cristi Dumitrescu, ambii membrii fondatori ai MLNR. Cu Valeriu Arbore, prieten de familie, dar totodată membru fondator al MLNR. Cu Ștefan Caltia, cel considerat în acea perioadă “guru” al MLNR și cea mai “grea” voce printre contestatarii lui Bebe Comănescu. Cu generalul Victor Stănculescu, omul care îi deschisese ușile Puterii lui Costel Iancu în 1990. Și cu mulți alții.
Mi s-a creionat un tablou al turpitudinii morale a unora dintre membrii MLNR greu de crezut. Dar mi s-a înfățișat și speranța că putem construi, cu sprijinul Fraților din Marile Loji Regulare, un Ordin mult mai bun. Am început să înțeleg că nimeni nu va face cadou României o Mare Lojă bună, că noi, câțiva, va trebui să o reconstruim pentru noi și pentru cei ce ne vor urma. Și am acceptat sacrificiul de imagine ce trebuia plătit pentru această transformare. I-am promis Fratelui Gheorghe Comănescu că nu voi vorbi despre aceste lucruri decât după trecerea sa la Orientul Etern. Am crezut, timp de un an de zile, că nu voi mai vorbi deloc despre ele. Le-am cerut lui Ovidiu Gales și lui Eugen Ovidiu Chirovici, în martie 2010, să îmi prelungească cu încă 6 luni decretul de suspendare. Eram dezamăgit. Mult prea dezamăgit de ceea ce vedeam că se întâmplă în MLNR. Dar despre motivele reîntoarcerii… vă rog să așteptați un alt articol…
Autor: Florin Ghiulbenghian / 15 august 2010)
