Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat modificarea statutului Fondului Proprietatea (FP), propunerile venind din partea Elliott Associates, cel mai mare acționar al FP.
Fondul american de hedging Elliott Associates a propus reducerea mandatului administratorului FP, Franklin Templeton, de la patru la doi ani, noua perioadă de administrare începând din septembrie 2014. De asemenea, Elliott Associates a avansat câteva criterii de performanță pentru Franklin Templeton, a căror neîndeplinire va duce la încheierea anticipată a mandatului. Propunerile fondului controlat de magnatul Paul Elliott Singer au fost aprobate de ASF, care a avizat și reducerea cvorumului necesar pentru reducerea capitalului social, de la 50% la 25%.
Paul Singer, „vulturul” de la Fondul Proprietatea
Un fond de investiții al miliardarului Paul Singer a cerut confiscarea fondurilor Republicii Congo. Puțini români au auzit de firma de investiții Manchester Securities din New York până de curând când a fost raportată pe Bursa de la București drept cel mai mare acționar al Fondului Proprietatea. Statul român a mai rămas cu doar 2,74% din FP. În spatele Manchester Securities se află fondul american de hedging Elliott Associates, care controlează integral firma de investiții.
Fondul poartă numele fondatorului Paul Elliott Singer, care deține și funcțiile de CEO și director de investiții la Elliott Management Corporation, firma prin care sunt gestionate activele de 17 miliarde de dolari ale celor două fonduri de hedging marca Elliott – Associates și Internațional.
Paul Elliott Singer, în vârstă de 66 ani, și-a câștigat o reputație de investitor activist cu influențe în sfera politică, nesfiindu-se să își încerce puterile cu guvernele din Congo și Peru, cu marile corporații precum P&G și Motorola și implicându-se în campania electorală a lui George W. Bush și Rudolph Giuliani (fostul primar al New York City).
La începutul anilor 2000 el a mai cumpărat și obligațiuni de 10 milioane de dolari emise de Republica Congo, a mers în instanță pentru 400 milioane de dolari, câștigând la final 127 milioane de dolari.
Paul Elliott Singer și-a pus fondul să traverseze Atlanticul pentru Fondul Proprietatea încă din 2008, când au apărut primele informații neoficiale cu privire la achizițiile făcute de americani. Fondul american a intrat în acționariatul FP când acțiunile se tranzacționau la un preț de 0,2 lei/titlu pe piața gri și a continuat să cumpere și în acest an de pe bursa la un preț de circa 0,45 lei/titlu, cu 60% mai ieftin decât valoarea activelor nete.
Grupul Elliot este prezent în România prin Elliott Associates, principalul acţionar la Fondul Proprietatea. Elliott a propus în 2012 o strategie care vizează vânzarea celor mai valoroase participaţii pe care Fondul Proprietatea le deţine în principalele companii din sectorul energetic, achiziţionate la preţuri mai mici decât cele actuale, şi distribuirea veniturilor astfel obţinute.
Acum poate înțelegeți cine cumpără economia românească pe NIMIC…
Preluare: searchnewsglobal.wordpress.com
Fondul Proprietatea a fost înființat ca o agenție a Guvernului României, la 28 decembrie 2005. S.C. Fondul „Proprietatea” S.A. s-a constituit pentru asigurarea resurselor financiare necesare despăgubirii persoanelor expropriate abuziv de statul comunist. Despăgubirea trebuia să se facă în acțiuni, reprezentând valoarea actualizată a imobilelor care nu se restituie în natură.
În urma îndeplinirii unor etape strict determinate de lege, titularii drepturilor de despăgubire vor deveni acționari ai Fondului Proprietatea.
Acțonarul majoritar al Fondului Proprietatea a fost statul român, care, prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, controla peste 63% din capital în noiembrie 2009.
Începând din martie 2008, vânzarea acțiunilor FP a devenit posibilă, fapt ce a permis fondurilor străine de investiții, precum și persoanelor fizice, să intre în acționariatul Fondului, deși nu aveau nicio legatură cu procesul de despăgubire a proprieăților confiscate de regimul comunist.
În septembrie 2009, Fondul Proprietatea avea peste 2.770 de investitori privați, dintre care 52 erau persoane juridice, în special fonduri de investiții.
În noiembrie 2007, Fondul avea în portofoliu acțiuni la 114 companii românești, iar valoarea totală a participațiilor Fondului la companiile de la bursă era de 7,43 miliarde RON (2,13 miliarde Euro).
În decembrie 2009, Fondul Proprietatea avea în portofoliu 84 de companii, din care 27 erau listate la Bursa de Valori București, valoarea cumulată a pachetelor deținute în firmele listate ajungând la 3,64 miliarde de lei.
În noiembrie 2007, numărul acționarilor persoane private a ajuns la 3006. Valoarea acțiunilor lor reprezintă 11,26% din capitalul social.
Fondul Proprietatea a fost una dintre cele mai importante companii românești, valoarea sa fiind estimată între 2,7-4,1 miliarde de euro în decembrie 2009.
Capitalul social al Fondului Proprietatea era, la data înființării, de 14,2 miliarde lei noi (aproximativ 3,9 miliarde Euro).
Capitalul social era constituit, în principal, ca urmare a aportului unor pachete de acțiuni deținute în portofoliul autorităților publice, emise de societăți comerciale de naționalitate română.
Acționarul inițial unic al Fondului Proprietatea este statul român. Acțiunile emise de Fondul Proprietatea urmau să fie transferate, cu titlu gratuit, deținătorilor de titluri de despăgubire, numărul acțiunilor transferate fiind stabilit prin raportare la valoarea titlurilor de despăgubire deținute.
Fondului Proprietatea deținea:
20,11% din acțiunile Petrom. Aceste acțiuni sunt listate la BVB și valorează 5,52 miliarde lei (1,6 miliarde euro) (21 noiembrie 2007)
14,99% din acțiunile Romgaz
14,58% din acțiunile Transgaz
9,48% din acțiunile Nuclearelectrica
19,94% din acțiunile Hidroelectrica
15% din acțiunile Transelectrica
12% din acțiunile E.ON Gaz România între 23% și 25% din complexurile energetice (CET Turceni, CET Craiova, CET Rovinari) între 12% și 22% din actualele filiale Electrica sau companiile desprinse din fostele filiale Electrica, între timp privatizate.
În martie 2012, cei mai mari acționari ai Fondului Proprietatea erau:
– Elliott Associates, prin Manchester Securities și Beresford Energy (13,91%)
– City of London Investment Group (7,21%)
– Georgia Palade van Dusen, nepoata lui Nicolae Malaxa (4,93%)
În februarie 2013, cei mai mari acționari erau:
– Elliott Associates (14,95%)
– City of London Investment Management (9,69%)
– Royal Bank of Scotland (5,39%)
Începând din septembrie 2010, administratorul Fondului Proprietatea a devenit Franklin Templeton Investment Management.
Paul Elliott Singer are origini evreiești și este fondatorul Elliott Management Corporation și a The Paul E. Singer Foundation.