Cum scriem noi despre Prefectură? Noi scriem frumos despre Prefectură! „Bă, să fiți fericiți, că, dacã nu, vă ia mama dracu’!”, este o altă replică, din timpul comunismului.
Purtătorul de cuvânt de la Prefectura Vaslui, intrat, în doar câteva luni, în toate analele instituției ca cel mai slab astfel de reprezentant, își tot dă în petec neîncetat ba când predă lecții presei, ba când organizează câte o ședință căreia îi lipsește tocmai organizarea.
Într-o ședință cu primarii organizată de instituție la inspectoratul de poliție, organele au venit să ridice presa pentru că „nu aveți treabă aici!”. Asta pentru că nu a fost treaba Prefecturii, și în speță a purtătorului de cuvânt, să facă ca presa să aibă treabă, ca de obicei, în astfel de ședințe. Pentru că reprezentantul Prefecturii în relația cu publicul, cu un comportament mai degrabă umoristic pentru un purtător de cuvânt, are alte treburi. El învață presa cum să scrie și, mai ales, cum ar trebui să pară el că își face treaba. Iar presa ar trebui să fie fericită că poate vorbi cu el, adică, cu alte cuvinte, că are o astfel de comunicare. „Da’, cum scrii despre Prefectură?!”, întreabă Alexandru Barbu cu mirare. „Credeam că o să avem o bună comunicare”, continuă purtătorul de parole… de acces în “tainele” instituției.
Guvernul României a alocat niște bani județului Vaslui pentru pagubele produse de inundații. Purtătorul de cuvânt al reprezentanților executivului în teritoriu nu știe când, câți și cum. Primarii nu au terminat inventarierea terenurilor cerută de lege și riscă amenzi, potrivit legii. Purtătorul de cuvânt habar nu are care este situația acestei inventarieri.
Dar, precum într-una dintre cele mai celebre scenete ale umorului românesc, rămânând un elev al comunicării, Alexandru Barbu poate să vorbească doar despre… «Castravetele» pe care îl reprezintă, precum sună speech-ul lui Caragiale interpretat de Florin Piersic. Iar castravetele este tocmai el și instituția pe care fără onor pretinde că o reprezintă.
Alexandru Barbu poate să vorbească mult și bine, orice l-ai întreba, despre ce este și ce face Prefectura, singura lecție învățată, despre castravete. Dacă vrei să îl asculți vorbind despre… „ferigă sau cartofi sau bulbi” o să-ți răspundă bâlbâit: „Eu… eu… eu… eu… am să iau nota 10 despre castraveți!”. E ușor de închipuit că „foncția” îl depășește și e compleșit de propria importanță …„Numa la foame ți-e gândul, mâncăule!”, iar în rest… „e o elipsă, elipsa… cometei!”. Ca să ne amintim și despre vremea în care comunicarea la Prefectura Vaslui chiar strălucea, în timpul scurtului mandat de purtător de cuvânt al Mariei Costea, pe vremea prefectului Radu Renga.
Față de acea perioadă, când aproape nicio întrebare nu rămânea fără răspuns …curcubitaceea de la Prefectură nu știe să spună altceva decât ce este… castravetele, adică Prefectura, adică el. „Castravetele este un fruct dicotiledonat, de culoare galben-verzuie, el face parte din familia curcubitaceelor, are tulpina în formă de vrej, se înmulțește prin semințe și are 98% apă”… Apă de ploaie.
Castravetele mai are însă și alte proprietăți. Viță târâtoare, el crește agațându-se cu ajutorul unor cârcei (politici) și, oricât de ofilit, vestejit, neproductiv ar fi, pretinde să se înfățișeze semeț pe tulpinele altor plante (din Prefectură) precum ceea ce nu este. Are și câteva calități și funcții terapeutice. De exemplu, una recunoscută medical pentru castravetele veritabil este de remediu împotriva constipației: prin simpla sa apariție poate destinde atmosfera cu ai săi peri aspri (plini de gel) prevăzuți în partea superioară care s-ar putea numi cap. Dar nu e așa, pentru că dacă îi ceri: „Dă-mi exemplu de o propoziție simplă!”… sau de ceva ce știi despre ce se întâmplă în instituția pe care o reprezinți, el îți răspunde: „Eu am un castravete!”… și, dacă vrei să comunicăm, vezi cum scrii despre Prefectură. „…Simt că-nebunesc, prostovane!”.
