Etiopia este statul african cu cea mai veche fiinţă statală independentă (peste 2000 ani). În secocul I d.Hr, în estul Etiopiei, s-a format Regatul Aksum, care s-a destrămat în secolul al VIII-lea. Tratatul italo-abisinian de la Addis Abeba (26 octombrie 1896) a recunoscut independenţa Etiopiei, care a devenit, în 1923, membru al Societăţii Naţiunilor. Monarhia a fost abolită în 1975, puterea fiind preluată de un guvern socialist. În 1991, regimul a fost răsturnat de forţele opoziţiei. În 1994 a fost adoptată Constituţia şi în 1995 au avut loc primele alegeri pluripartite. În 1998 a izbucnit războiul cu Eritreea (care fusese parte a Etiopiei şi obţinuse independenţa la 24 mai 1993, în urma unui referendum), pe tema graniţei dintre cele două state. Războiul s-a încheiat în 2000 prin semnarea unui tratat de pace.
De câte ori s-a revoltat cu succes Africa împotriva expansioniştilor europeni? Înainte de 1896 niciodatã. Dar în acel an etiopienii se aventureazã într-o încercare disperatã de a opri invadatorii italieni care vor să colonizeze ţara şi să-i exploateze resursele.
În zorii secolului al XX-lea, majoritatea Africii este sculptată în funcţie de interesele marilor puteri europene. Cu două excepţii: mica republică Liberia de pe coasta vestică şi Imperiul Etiopian situat în strategiul Corn al Africii. Italia, recent înscrisă în cursa coloniilor, posedă doar două teritorii: Eritrea şi Somalia. În 1889, între Italia şi 
împăratul etiopian Menelik al II-lea, împăratul care a domnit pe scaunul electric, se semnează tratatul de la Wuchale, prin care Etiopia devine protectorat, o stare de fapt care va conduce la primul război italo-etiopian. Până în 1896, resursele de ambele părţi par să se epuizeze. Generalul Oreste Baratieri, comandantul forţelor italiene, ştie că armata inamică va începe să se dizolve de îndată ce se vor termina proviziile de la ţărani. Cu toate acestea, guvernul italian insistă asupra atacului. Pe 29 februarie are loc o întâlnire între Baratieri şi brigadierii săi, în care acesta îşi exprimă îngrijorarea şi propune retragerea. Totuşi, la miezul nopţii trupele pornesc.
Armata italiană este alcãtuită din patru brigăzi totalizând 17.700 de soldaţi şi 56 de piese de artilerie. O brigadă sub comanda generalului Albertone este formată din askari din Eritrea şi ofiţeri italieni, iar celelalte trei din unităţi de elită Bersaglieri, Alpini şi Cacciatori, deşi o bună parte dintre recruţi sunt neexperimentaţi, provenind din regimentele metropolitane italiene menite a servi în batalioanele africane. Forţele lui Menelik se estimează undeva între 70.000 şi 100.000. Cei mai mulţi sunt carabinieri, dar există şi un număr semnificativ de cavaleri şi infanterişti înarmaţi doar cu lănci. Trei brigăzi italiene avansează prin trecători montane, a patra campează. Planul de bătălie presupune ca cele trei să mărşăluiască în coloane paralele spre crestele a trei munţi, cu rezerva în spate. Scopul este ca focul încrucişat să le transforme într-o foarfece mortală. Cu toate acestea, brigăzile se separă în timpul marşului nocturn din cauza terenului dificil şi hărţilor prea schematice. Generalul Baratieri nu are cunoştinţă de decizia lui Menelik de a demobiliza armata ca urmare a epuizării resurselor. Când împăratul primeşte de veste de la unul dintre spioni că italienii avansează, reuneşte armatele separate ale nobililor. Forţele etiopiene se poziţionează pe dealurile ce se ridică deaupra văii Adwa. Prima confruntare are loc cu brigada askari a generalului Albertone, pe care artileria lui Menelik (40-42 de tunuri mobile) o nimiceşte. Brigada lui Arimondi îi respinge pe etiopienii care atacă poziţiile italiene, până când Menelik ordonă atacul rezervei de shewani, care îi zdobesc pe apărătorii italieni. Brigada lui Damorbida se grăbeşte să-l asiste pe Abertone, dar nu reuşeşte să o facă la timp. Luptând pentru retragere, acesta ajunge într-o vale îngustă unde cavaleria etiopiană Oromo o măcelăreşte. Celelalte două brigăzi, aflate chiar sub comanda lui Baratieri, sunt flancate şi distruse de inamic pe pantele muntelui Belah. Pierderile italiene se ridicã la 7.000 de morţi, 1.500 de răniţi şi 3.000 de prizonieri. Etiopienii se căpătuiesc cu cele 11.000 de puşti lăsate în urmă. Prizonierii italieni nu sunt trataţi cu atrocitate, dar luptătorii africani askari din armata italiană se aleg cu tăierea mâinii şi piciorului sub acuza de trădare. Curtea marţială îl învinuieşte pe Baratieri de proasta organizare a atacului şi îl demite din funcţie.
De ce nu-şi fructifică împãratul Menelik victoria şi nu-i alungă pe coloniştii italieni din ţară? El îşi limitează pretenţiile la abrogarea tratatului de la Wuchale, dorind doar menţinerea independenţei etiopiene, refacerea după foamete şi potolirea armatei nemulţumite de campaniile lungi. Rezultatul direct al războiului este tratatul de la Addis Ababa, care consfinţeşte independenţa etiopiană. Pe 3 octombrie 1935 , în contextul slabei implicări a Ligii Naţiunilor în gestionarea crizei din Abisinia, italienii lui Benito Mussolini întreprind o nouă campanie. La sfârşitul celui de-al doilea război italo-abisinian, italienii ocupă Etiopia vreme de 5 ani, între 1936-41, până când sunt alungaţi de britanici şi forţele patriote etiopiene. Confruntarea de la Adwa poate fi considerată un punct de cotitură în istoria Etiopiei, dar şi în cea europeană, pentru că marchează declinul Europei ca centru politic mondial. Înfrângerea unei puteri coloniale şi recunoaşterea suveranităţii africane devin repere pentru viitorii naţionalişti în lupta lor pentru decolonizare, ca şi pentru liderii mişcării pan-africane. Etiopia devine un simbol al valorii şi rezistenţei africane, un bastion al speranţei, dar şi o emblemă a conservatorismului şi naţionalismului, care o vor izola în viitor de inovaţii vestice. Pe de altă parte, înfrângerea italiană este resimţită ca o traumă pe care liderii fascişti încearcă să o răzbune prin aventura revanşardă din 1935.
Preluare: Historia / Autor: Irina-Maria Manea
